EFEMERIDELE

 Nu dau laicuri la oamenii politici. Probabil de asta mulți dintre ei și simpatizanții lor m-au radiat din listele de prieteni. Să fiu înțeles însă drept. Nu mai cred în promisiunile politicienilor. Mai ales cele electorale, care ating imposibilul. Nu cred că miliardul furat poate fi întors. Nu cred că am putea deveni , așa dintr-odată, peste noapte, o țară fericită.  Nu cred de asemenea că tinerii noștri se vor întoarce vreodată acasă. Ceea ce-mi doresc și-n ce cred cu adevărat este o viață suportabilă. Adică să mă scol dimineața și să am soare, pîine și cîte ceva la pâine în casă. Să mai am și apă. Și poate unele medicamentele. Mai mult pensia mea nu acoperă.Apoi, să am peste zi niște condiții minime de citit și de scris, inclusiv căldură, care e cît pensia mea, căci asta fac - scriu neîncetat , într-o țară în care scriitorul nu valorează nimic. Apoi să mai fac o plimbare  prin Valea Grecului ,  ca într-un  Parc Național și nu ca pe  o parajină. Iar seara să stau pur și simplu și să vorbesc cu Ana la telefon, ore întregi, bucuros că măcar la Londra , acolo in lume, e bine.Asta e viața mea pe care uneori o iubesc iar alteori o urăsc. Lucruri amare și bucurii simple pe care iată le-am adunat aici ca pe un caiet de sarcini. Si zic :Alo! Andrei Năstase, cu o literă sau fără de o literă ? Cei șase apostoli  ai adevărului și dreptăților absolute de pe sectorul 33 al capitalei ?Este cineva printre voi care să și-o asume? Are curajul? Nu?! Vă înțeleg. E gravă de tot. Dar în același timp și dramatic de simplă , al naibei de fericită. Exact atunci cînd cineva dintre voi  mă ștergea, imi  închidea o fereastră spre lume, altcineva, tot dintre voi, pe contrasens, mi-o deschidea.”Cu plăcere! Al 4999-lea!„ -  a scris mai dăunăzi Octavian Ticu la cererea mea  pe  Fb. de la baștina sa din Ungheni. Răspunsul acesta s-a imprimat in conștiința mea ca o  inscripție runică. Ca  garant al unui  laic unic, decisiv și providențial care urmează să-l dau în lupta pentru viața mea zilnică, obișnuită ,  pe care o am iar uneori nu o am. Care e și viața voastră  și laicul vostru, iubiții mei frați.Doar că nu pe Fb. , ci în cabina de vot, într-o desăvîrșită taină Să ne rugăm pentru  viețile noastre.Unul pentru altul.

                                                                 * * *

 Visinul se cutremură din trunchi, din rărunchi,  și se clatină din ram de parcă ar fi zgîlțîit de un plînset cosmic. E vînt. Și e soare. Pe timpuri la aceste semne timide de primăvară îmi căutam un loc, la dos, mai departe de oameni, și  , incalzindu-ma la soare, ascultam vîntul. Eram singur și eram fericit. Cu anii, după ce s-au scurs viața si frămăntările , după ce-au plecat fetele, dupa ce s-au rarit prietenii, fericirea s-a topit. A rămas doar singurătatea. Cuvintul negrait.Pe care uneori aici, în chilia mea din Dealul Schinoasei , în asemenea zile , il confund cu fericirea. Și cu liniștea.   
                                                                * * *
 Fericiti ca mustele.O metafora de la Partole Claudia .Iaca poezia! Imi plac asemenea metafore.Omul are in substanta sa cautatoare de sens cite ceva din tot ce-i viu pe pamint.
                                                               * * *
Este ziua mondiala a scriitorului scrie ,ca si cum s-ar autodefini , Diviza Ion intro postare pe Fb. Scriitorii sint astazi intr-adevar unicii mari duhovnici ai lumii.Anume de asta in chilia mea cuvintul lui Fiodor Dostoievschii dar si al lui Haruki Murakami, al lui Amos Oz dar si al lui Kazuo Ishiguro, al lui Iosif Brodschyi dar si al Silviei Goteanschii este pe masura Celui al Sfintilor Parinti.Pastrati scriitorii , iubiti-i , faceti cuvintul lor ,pentru ca in clipa cind vor dispare ei se va stinge si umanitatea.Va veti stinge si voi.