Un sfînt a fost Nichita Stănescu cînd a scris poemul ”A mea „ și invers un mare poet Sfintul Efrem Sirul cînd a conceput geniala lui ”Rugăciune de pocăință„. Cuvîntul, odată scris și suferit , observă într-una din premoniție sale timpurii poetul rus Osip Mandelștam , are calitatea de a cuprinde în sine prihana și sfințenia. Adică viața în totalitate. El este ca o veste, scrie Mandelștam, pe care o imbuteliezi într-un șip și o slobozi în Ocean. Cîți ani s-au scurs de la această observație? Aproape un veac. A murit poetul, mîncat de temnițele comuniste. Nu se știe nici măcar mormîntul lui. Oasele-i albesc undeva prin Siberia. Au căzut dictaturi. S-au depreciat democrații. Civilizația stă gata să moară. Iar Cuvîntul, șipul lui Mandelștam, clătinat de apele genunii, dintr-un capăt in altul, iată într-un sfîrșit a ajuns și la mine, în Dealul Schinoasei.. Știți unde l-am cules? La un chiosc de anticariat din Botanica, cu doar 10 lei. Aproape gratis . Dacă compar cu Bookfestul , care m-a curațat de toate rezervele, e un mare noroc. Poate cel mai mare pe care l-am avut vreodată. Așa că acum îmblu prin casă, recit pe de rost din inegalabila Tristia - „cto mojet znati pri slove rastavanie cacaia nam razluca predstoit...„ - și in loc să rîd pling. Iată nemuritoarea forță a poeziei culeasă din apele lumii: te face să plîngi fericit.
...
A venit Lena din Canada, dupa vacanta de vara la copii , si primul lucru care l-a facut a fost sa ma sune , cu bagajele nedesfacute, ca si cum ar fi vrut sa se convinga ca mai este cineva pe aici, ca inca nu e totul mort.I-am zis "Bine ai venit!" Mai mult n-am putut. Pentru ca stiu ce inseamna, am trait clipa ceea devastatoare cind impingi usa, intorci cheia intr-o broasca de lacata neunsa ,intri in casa si deodata realizezi ca nu te mai asteapta nimic si nimeni.Atunci te repezi la telefon sau spre fereastra. Nu sa te arunci ,fereasca sfintul, casa e pe pamint, dar sa deschizi.N-ai aer.
...
Ce vreau sa zic? Da, cit mai ai pe cite cineva in jurul tau te tot fitii , cu supararile tale, cu toanele tale , cu nedreptatile tale, cu suferintele tale, mici viclesugiri prin care obtii ba o mica mila, ba o compatimire, ba o inchipuire de iubire.Vine un timp insa cind ramii dintr-odata singur si nu mai ai pentru cine juca si de la cine zmulge nimic. Simti asta pina la os. Abea atunci iti revin mintile in cap, incepi sa devii tu insuti si posibil chiar sa ai undeva alaturi de tine un Dumnezeu pentru care ,ciudat , nu este nevoie sa joci. Iti esti suficient tie insuti.
...
Vecinii mei mai noi imi cer sa pun amortizor la poarta, pentru ca le tulbura somnul."Va punem noi un lipici!" - s-au oferit ei generosi. N-am zis nimic. De unde sa stie ei ca sunetul acesta matinal, bubuitor, scrisnetul neplacut de metal de la miezul noptii al portii e tot ce am si mi-a ramas mai scump in viata.Ultima ramasita. Este momentul de triumf al materiei cind se rupe de ea insesi si devine sentiment, diferenta aceasta, inainte ca cineva sa rosteasca:"Tata!"
...
O zi trista azi. Dupa poarta a venit rindul ciresilor. Au imbatrinit sarmanii, scurt e veacul lor.Si Nina a adus de dimineata o drujba care i-a pus pe toti la pamint.Printre ei ciresul lui Druta.Poate daca ma intreba pe mine il salvam, mai gusta Druta un an, doi cirese de pe virfurile lui.Dar nu m-a intrebat.Si a ramas un loc gol, trist in locul lui.Este si asta o etapa din viata mea.
...
Azi de dimineață am descoperit că mi s-au terminat fulgii de ovăs .Trist, am eșit pe traseu, pînă la magazin. Acolo ,chiar lîngă ușă, mă ciocnesc cu Iovan, mutul cu sechele de ichtus. Demult nu l-am văzut, de-o vară „O, Iovan , - il strig bucuros , -ce faci?” ” Jiiiivviooomm !„ - răspunde el pe întreaga gamă a glasului omenesc. Îmi place cum rostește acest cuvînt, fluturînd cu batonul prin toamnă, de parcă l-ar extinde peste întreaga istorie a omenirii, după care ne atingem pe umeri și ne despărțim luminați, de aura unui singur cuvint..
