miercuri, 26 iunie 2019

MASA DE SCRIS

 Știți ce urmărește Andrei Țurcanu prin publicarea aici a unui impresionant număr de poze cu nepoata sa Vera ? Dacă vați plictisit cumva , comparați-le și-o să descoperiți  o uriașă diferență, o miscare evolutivă de la plînset, muțenie și pănă la primul icnet de bucurie. Este fascinantul proces de naștere a Cuvîntului, care a durat miliarde de ani. Dar care, cu măsura și măna  Domnului, s-ar  putut fi săvîrșit doar o clipă. Hristos a înviat, Andrei Țurcanu, sarbători luminoase dragii mei prieteni, acasă și pe toate meridianele lumii!
                               * * *
Ma uit peste geam, la visin  , fratele meu proscris. Floare a fost multa din primavara , dar visina-i rara. Nu poti sti niciodata cind te asezi la masa de scris.
                                                                                            * * *
 Băieții  au aranjat gazonul, au pus mașina de tuns iarba la loc, în debara, și-mi dau cheile:„Noi am terminat! Vsio, ne ducem!„ ”Vsio asta în ce limbă, măi băieți?„ – îi întreb.”Romînă!„ - îmi răspunde șiret Mihai.Stau năucit pe prag și-mi zic: cît de exact exprimă    totuși acest cuvînt -„vsio” - drumul triumfal al romănismului în Republica Moldova. Ne ducem duminică la alegerile europarlamentare , votăm pentru Traian Băsescu, Dacian Cioloș, George Simion și cine mai este acolo, Iura Leancă, și „vsio”, am terminat.Cu Europa Și cu Unirea. Pentru că acesta a fost scopul politicienilor romîni aici în ultimul sfert de veac.Voturile. Mai mult nimic.
                                                                                             * * *
Eri mitropolitul Vladimir a fost decorat cu ordinul "Drujba narodov" de catre Vladimir Putin. Tot eri deputatii acumisti ,esiti sa protesteze contra politicilor care au dus la cresterea  preturilor, au fost huiduiti de un grup de huligani , pusi la cale cel mai probabil de guvern.De asemenea eri au continuat sa ceara voturi pe la televiziuni candidatii la alegerile europarlamentare de duminica.La fel eri fanii literari ai Tatianei Tibuleac au serbat premiul ei european ca pe o victorie nationala. Iar o femeie diagnosticata cu cancer  a stat ore intregi la usa medicului de la Institutul Oncologic fara ca acesta sa o primeasca.Asa a vrut el. Si inca odata eri un zvon despre ictusul lui Plahotniuc ,ca o batae de clopot. Mai pe scurt ,una peste alta , a innebunit internetul. S-a clatinat pamintul. Am pierdut, uitindu-ma la acest spectacol, gustul mincarii. Quo vades ? Noroc ca vine Ana. Un bun si fericit prilej ca sa ma retrag pentru un timp si sa reasez lumea pe temeliile ei sanatoase.
                                                                                          * * *
Daca nu vin si nu vin oamenii la geamul si singuratatile mele , vin trandafirii ,lipindu-se strins de inima mea , precum nametele si viforul ernii.                                                                           

luni, 24 iunie 2019

LA RĂSCRUCE


Eri la Tiganesti  monahul Nectarie m-a servit cu o salata imparateasca care a redesteptat in mine gusturi ancestrale. Stevii, papadie ,urzici, leurda , podbal, cozi de ceapa si alte citeva buruiene pe care nu le-am memorat.Cu citiva ani in urma a plecat din manastire, nu l-am mai vazut, acuma s-a reintors, statea linga mine, cu receta lui, si ma indemna bucuros:"Gusta , frate Ioane!" Pregustam si ma gindeam, credinta totusi nu este un lucru usor si nici pe masura tuturor.
                                                                      * * *
   S-aude ploaia , cu pași de fecioară, care cuprinde întregul .
                                                                      * * *
Sint scriitori care te marchiaza in timpul lecturii. Dar sint si dintre cei care , dupa ce ai inchis cartea , parca nu  simti nimic.Dar trece un timp si la un moment dat te ajung din urma ,si te lovesc ,ca un val seismic. Kazuo Ishiguro, pe care il citesc acum, este si una si alta.Este urias. Este liniste si este cutremur. O combinatie perfecta a sprititului britanic cu cel japonez.   
                                                                       * * *
Cartile mari, ale vietii, sint cele in care ne regasim. "Ramasitile zilei " de Kazuo Ishiguro este o scriere in care zilele acestea m-am retopit si regasit plenar. Deci, "Ramasitele zilei " de scriitorul britanic Kazuo Isiguro este o mare carte a modernitatii. Este un silogism care de atîțea ani imi ajută să-mi găsesc cărțile preferate  și să sper mai departte.     
                                                                      * * *
Ce primavara! Inca o capodopera. "Lolita". "Pescera budusceva" scrie autorul, adica pestera viitorului. Cine a mai spus asa ceva, referindu-se la cel mai divin sentiment uman, ca sa-l  proiecteze in eternitate ? Doar Nabokov. Descoperiti autori , nu va risipiti bucuriile si sentimentele.     
                                                                      * * *
  Nimic mai maret decit o floare  , ca o boare de iubire istovitoare , pe un ram batrin de prasad.
                                                                      * * *
Luati-va in aceste zile ,onest , fiecare partea sa de suferinta , predati-va suferintei ,pentru ca incepe chinul durerilor , drumul umanitatii , sa-L ajutam pe Isus , sa-I usuram acest urias urcus al Golgotei, inainte de ai bea singele si minca trupul.
                                                                      * * *
  E minunata sărbătoare a Paștelui, și vine Ana, în noaptea de vineri spre sîmbătă, la ora trei dimineața, așa știam, iar înainte de a se fi pornit i-am scris un mesaj:„ Ana, poate cineva totuși te întîlnește?” Răspunsul a fost scurt:„Nu , tata! Odihniți-vă! Mama știe unde să pună cheile. Iau un taxi și vin singură.” Mi-am zis, de nenumărate ori: predă-te somnului.Am numărat pînă la o mie. Aiurea! Doar a răsunat poarta , nemuritoarea mea poartă din Dealul Schinoasei, cu clănțănitul ei sec de metal, care nu m-a trădat niciodată , și am fost în picioare. Ana însă mi-a luat-o înainte.A fulgerat prin tindă și-n căteva clipe a fost alături de mine. Ne-am întîlnit  sus pe scară, la pragul camerei mele, învăluiți în mirozne de pască proaspăt coptă  și floare de măr. Acolo am șezut și am plîns, ca la rîul Vavilonului, cum spune psalmistul, rememomorind sutele de întălniri ale noastre din momentul plecarii sale la Londra. Acolo am ascultat ceasornicul ei regal. Așa a fost și data trecută. Și anul tecut. Și mai apoi, în toți anii. Există în aceste întîlniri ceva trainic, neschimbat și neclintit de nimeni, asemeni unei stînci de granit, care mă ajută de fiecare dată să mă ridic și să merg mai departe. Și totuși azi parcă ceva s-a schimbat. A apărut o mică fisură. De la ploaie și vînt. Ce, m-am ăntrebat mai tîrziu, furat intr-un sfîrșit de somn în așternut. Poate chiar tinda cu casa în spate. Locul de bucurie și jale. Care iată acum s-a mutat sus, pe ultimul palier al scării, ca un Fatum, la rascruce de camere,  alături de Nina, Ana și mine, cu fața spre frigul mansardei, întunericul nopții și al somnului, care dacă te cuprinde, nu știi niciodată ce ascunde.

                                                   

marți, 4 iunie 2019

O TRISTEȚE VINDECĂTOARE

Triumful Ortodoxiei încheie prima săptămînă de Post. O sărbătoare minunată, care ne amintește că vechii creștini și-au mărturisit credința în cele mai vitregi situații pe care le-a cunoscut istoria vreodată.Mai cu seama in perioada interzicerii icoanelor.Teostirict Monahul , autorul Paraclisului, de exemplu, a fost pedepsit de Capronim, un împărat bizantin, pentru inchinarea la icoane, cu nouă ani de închisoare. Eliberat mai tîrziu de Leon, fiul Capronimului , el se întoarce la mănăstire și, pe ruinele ei, fără nas, fara urechi și fără degete, care i-au fost amputate in detentie , scrie Paraclisul. Scrie si reface manastirea.Ca si cum ar cladi Ierusalimul din ceruri.Un text liturgic de o frumusețe poetică fascinantă, devenit celebru in literatura crestina..Sau scurs mii de ani de cind cele nouă cîntări și minunatele imne ale monahului au fost canonizate si introduse in practica liturgica.Dar izvorul lor de tristețe si suferinta vindecătoare nu s-a imputinat cu nimc.Nici cu o lacrima. Dimpotriva numarul de crestini cu suflete ranite care se adapa din lucoarea lui neimputinata creste pe zi cr trece. Cererile lor se inmultesc. De parca s-ar proteja de efectele unui cu totul  alt imn, providential, aparent depasit, din Paraclis: „Mută să fie gura păgînilor care nu se inchină cinstitei tale icoane, cea zugrăvită de Sfîntul Apostol Pavel, aceea ce se cheamă Povățuitoarea.” L-am spus in Duminica Ortodoxiei și deodată întregul text,dupa mai multi ani de rugaciune, pe revers, mi s-a revelat intr- o alta lumină, diferita, mai putin trista. Mahna s-a ivit ca bucurie. Paraclisul este de fapt expresia poetica a jertfei,puterea ei transformatosre, traita  direct de autor .O experienta tragica generalizata din care transpar nu doar cintarile mintuitoare ale Paraclisului. Dar toate textele liturgice. Asa scriiau Sfintii Parinti.Cu pana muiata in lumina jertfei.
                                                                        * * *
Acum 2,5 milioane de ani undeva în Africa de Sud a apărut in urma evoluției de miliarde de ani a materiei homo sapiens , numit și vînătorul culegător. Organizat  în cete mici, migratoare, el ducea un trai  în mijlocul naturii, slobod și neîngrădit de nimeni. Uneori cînd mi se face trist de la acest drum , care zace în mine, cînd  povara lui mă apleacă pînă la pămînt, cînd lanțul fatal al drumului predestinat imi tae carnea  piciorului pînă la os, suflu în sticla de la geam și din aburul vremii, de sub geam, apare el , predecesorul meu preistoric . Vășinul. Mărețul meu vișin. Doar o secundă. Cît aș culege un pumn de muguri  de pe ramul său veșnic și aș prepara un ceai matinal. Ca să adun putere pentru a duce milioane de ani în spate. Mai departe.
                                                                      * * *
"Femeia nisipurilor" de Kobo Abe.O carte pe care am inceput s-o citesc in studentie, mai intii in ruseste , apoi in romina , tradusa de Nina Ischimgi, si pe care nu-mi dau seama daca am dus-o pina la capat sau nu.Doar nisipul l-am memorat din chinul acelei lecturi. Si groapa de la fundul careia m-am tot zbatut sa es impreuna cu eroul cartii si n-am mai esit. Acum la o noua tentativa de lectura ,dupa o viata , groapa, femeia si  miscarea  nisipului mi se dezvaluie ca o fascinanta metafora a lumii .Nu asta mi-a scapat insa in lecturile mele din tinerete. Dincolo de aceasta miscare devoratoare exista o insecta din familia coleopterelor ,perfect adaptabila, pe care daca o descopera eroul,un profesor entomolog , ar putea da sens existentei umane.O simpla insecta. Tulburator  de asemanatoare cu femeia.Ca o sansa de a ramine in enciclopediile lumii .Asa scriu japonezii. Inegalabil.

duminică, 2 iunie 2019

GLODURILE

Mi-i frica de aceasta primavara erupta spontan, ca un Vezuviu. Caisii ,cu mugurii plini ,stau gata sa-si pocneasca florile. Ca fetele la maritat. Grabesc din urma si persicii, ciresii , perii.Toata lumea vegetala s-a luat de lucru. Doar visinul sta calm si indiferent, la limita dintre creat si necreat,cu fata spre crivatul estic. Ca un calugar budhist. Sau poate ca un ultim intelept din Dealul Schinoasei.Uitat de toti.
                               * * *
Pasii de pe pasometru. Nodurile de pe metaniera. Voia neinfruntata a Domnului .Triunghiul meu bermudic din care ma indrept zilnic spre portul de liniste al visinului .
                               * * *
 E primăvară devreme. Iar în dulcea mea patrie, Dondușenii, se dezmorțesc  glodurile. Le simt cu nervii tactili cum se strecoară,  tîrîndu-se pe poteci nevăzute, ca vulpile, și se aștern la picioare, gata să muște turbate, tocmai aici în Dealul Schinoasei. Nici să calc , nici să sper de ele. Glodurile flămănde de după război, glodurile nestinse  de azi. Atăta lume au măncat. Cu toata civilizatia si democratia  care s-au abatut peste noi.Mă găndeam că mîine mă mănăncă și pe mine. Dar am scăpat.M-au ajutat ciubotele lui tata pe care le-am tot spălat,cu degetele rănite pînă la sănge. Frica. Singurătatea.Dar mai presus, Veruța Arapu, o colegă de clasă,  care se pare că și acum, după un veac, neatinsă de timp, stă și așteaptă într-o bancă mîncată de carii  renumitele gloduri. Gloduri urîte. Gloduri sure . Gloduri roșietice. Ea știe, doar una ea știe, că ele poartă în sine vîntul pustiei. Și o cărare care, zvîntîndu-se, mă poartă spre ea, în sandale și cămășuță, pănă la căpătul lumii , de unde o strig dintr-odată, cu cartile subsuoara:”Veruța!„ Și ea imi răspunde de aproape departe :”Ia te uite la el! Ca o pasăre!” Da , ca o pasăre, care răzbate într-o clipită prin gloduri nemuritoare spre locul  veciei. Care e și cel al iubirii.