miercuri, 28 martie 2018

VÎNĂTORUL CULEGĂTOR

Aseara ningea, viscolea, multe drumuri stateau inzapezite ,soferi inamoliti cereau ajutor , unele sate izolate coborisera in intuneric ,parea  ca  se va  stinge si televizorul meu ,si iata ca din mijlocul iadului acesta vicepremierul Gaburici a inceput sa tese deodata la Prime povestea a 1200  km de drumuri si dintrodata s-a facut lumina.Cit de putin ii trebuie neamului acesta al nostru uneori. O poveste. Povestea Europei. Povestea Unirii. Povestea drumurilor. Si cind ai cautat: iarasi s-a ridicat. Gata sa erte si sa creada din nou. Chair din mijlocul iadului.
                                                                               * * *
  Acum 2,5 milioane de ani undeva în Africa de Sud a apărut in urma evoluției de miliarde de ani a materiei HOMO SAPINS, numit și VÎNĂTORUL CILEGĂTOR. Organizat  în cete mici, migratoare, el ducea un trai  în mijlocul naturii, slobod și neîngrădit de nimeni. Uneori cînd mi se face trist de la acest drum , care zace în mine, cînd lanțul poverii lui imi tae carnea piciorului pînă la os, suflu în sticla de la geam și din aburul vremii, de sub geam, apare el , predecesorul meu preistoric . Doar o secundă. Cît aș culege un pumn de vișine. Cît aș putea duce milioane de ani în spate. Mai departe.
                                                                           * * *
Scăienii mei de peste deal. Iată că au semnat și ei o Declarație de unire cu Țara.Printre primii din părțile nordului. Satul cu cele mai dulci pășune, cele mai limpezi izvoare, cele mai arătoase pridvoare. Acolo unde am îmblat la șezători. Unde ne-am bătut pntru fete...Un Macondo mai viu decît cel al lui Marquez. Fără drumuri și fără internet. Întotdeauna m-am întrebat: ce taină îi apără ? Ce forță, ce cod genetic îi ține departe de civilzație? Cum de rezistă la marile ispite? Abea acum am înțeles: unirea cu frații romîni. Și am plîns.Cu lacrimi adevărate. Cum nu mi s-a întîmplat demult.Pentru că era ceva care am pierdut demult și părea că fără întoarcere.
                                                                         * * *
Mircea Ciobanu a postat pe Facebook una dintre lucrările tîrzii ale lui Picasso. Și imediat au izbucnit controversele. Unii zic că este un pictor genial, de milioane. Alții neagă orice calitate a lui.Eu zic asa : adevărul e la mijloc.Chiar dacă despre Picasso s-au scris biblioteci .Adevarata artă nu se impune cu forta. Ea sta cuminte la usă ,precum Domnul  ,si asteapta sa-i deschidem. Este acolo si Picasso si Repin si Rubleov si toti marii artiști ai lumii. Daca ar fi numai unul, să spunem Dostoievski, cum sînt tentat uneori să zic, ar fi insuportabil  ,ar trebui sa ne spinzuram. Asa insa in momentele noastre de tristete, cind viata devine insuportabila, mai deschidem usa si ei mai intra cite unu.Scriitori, pictori ,filozofi, sfinti... Astfel mi s-a intimplat si zilele trecute. Deschid telefonul si pe viber, de la Ana,din Londra, doua imagini tulburatoare,de milioane ,  facute in Galeria britanica. Stiti ce-am facut? Le-am depozitat in arhiva mea. Si nu pentru ca sint de la Ana. Sau ca apartin lui Picasso.Sau ca sint de milioane. Dar pentru ca pulseaza in ele  o mare putere, primordiala de viata .Trebuie totuși să ai o mare capacitate de sugestie ca să ituiești frumusețile femeii in formele embrionare de viața.Asta doar Picasso a putut să o facă.