duminică, 31 martie 2019

ACUL MAMEI


As fi putut sa-l termin astazi.Dar , vorba lui Dumitru Crudu , am aminat , l-am pus deoparte, la capatii , pina miine. Las sfirsitul ,aproximativ 70 de pagini , pentru miine. Va dati seama probabil despre ce vorbesc, romanul "Iuda" de Amos Oz. Este formidabil. Este exceptional.Este fabulos. La toate ma asteptam. Repet, la toate.Numai nu la un Iuda crestin.Ce revelatie ,sa incepi a iubi un personagiu pe care l-ai urit toata viata.Nu-i Murakami. E Gogol. E Dostoievski. Si inca un pic de altcineva de care nu-mi dau seama si care ma innebuneste. E Amos Oz care nu mai este.A murit in timp ce eu cautam si descopeream acest roman minunat."Iuda".
                                                                           * * *
  Scriitorii adevărați sînt ultimii duhovnici ai lumii. De obicei după ce închei lectura unui mare roman nu mă grăbesc să-l închid. Așa s-a întîmplat și cu ”Iuda„ ,ultima scriere a lui Amos Oz. Îi pipăi coperțile. Adulmec cerneala ei tipografică care se substituie vreunui personaj , ori sentiment,  ca și cum singurătatea, sau ura, sau trădarea ar avea fiecare mirosul său. O răsfoiesc încă odată, pagină cu pagină, parcurg însemnările și, ajuns la sfîrsit , mă opresc la ultimul pasaj. Ca într-un  culcuș matinal. Nu știu cît voi sta în el. Dar mă gîndesc că într-o zi aș putea face o antologie  din aceste pasaje, culese de la diverși autori, care ar putea  spune lumii „unde să se ducă, ce să facă?” Pentru că asta se întreabă în final Shmuel Asch, personajul central al cărții. Și eu, cu îndoielile și fricile mele.
                                                                           ** *
Draga Andrei Țurcanu , ai disparut undeva din spatiul acesta virtual pe care in ultimii ani l-ai dominat imperturbabil,regal.Suferinta te-a absorbit lacom.Ca o pilnie neagra.Nu stiu daca asa ceva e posibil ,dar cerc sa preiau macar o picatura din suferinta ta de acum.Ti-as spune un lucru , vietile noastre aici pe pamint sint totusi separate,singure.Abea daca putem iubi un om si cind ne-am trezit l-am pierdut. Poate undeva in ceruri cindva ele se vor uni.Si atunici vom deveni cu totii iubire care nu se teme de moarte.Fii tare.
                                                                        * * *
Aseara mama ,in timp ce ma perpeleam in asternut cu fricile mele ca nu cumva iarna , pe linga alegeri , sa mai aduca vreo intemperie ceva , mama s-a furisat la geam si aplecata ,la lumina felinarului de strada , a brodat toata noaptea.Am adormit bustean.Acul si ata mamei sint unicile instrumente psihoterapeute care-mi aduc somnul si linistea in lumea debusolata din jur.Iar dimineata am vazut minunea: visinul imbracat intr-o mantie fina, alba, de mireasa , din brocart oriental.Ca o explozie de lumina in iarna aceasta mohorita ce tinde sa ne inghita pe toti.

vineri, 29 martie 2019

NUNTA LILEI


Citesc Ferrante  ,aceasta geniala povestitoare,  in paralel cu Ana, eu in romina, ea in engleza. Eu in Dealul Schinoasei. Ea in zbor  ,de la Londra. Ne-am intilnit in final, la nunta Lilei, pe ultima  pagina, semn ca, incet,  incepem sa ne despartim,sau invers ne tinem disperati unul de altul,in graiuri diferite ,fara ca sa intelegem.

                        * * *
In diminetile cind nu pot sa ma rog, ma dau la geam  si privesc visinul.In fiecare zi e altul.Absolut altul. Il privesc in tacere ,uneori ore intregi, ma contopesc cu ramul lui cioturos ,esit din furtuni , ii pipai pe intunetic cicatricile si astept poate vine cineva.Nu poate sa nu vina.Un pitigoi.O cotofana.O frunza de aiurea. Azi bunaoara la crapatul zorilor a coborit din inalturi un fulg si , dupa ce a facut un rotocol  , i s-a asezat direct pe o rana.De parca m-a fript. Pentru toata  ziua.
                                                                                       * * *

Scriu si eu cereri de prietenie ,  nu doar voi dragii mei amici. De un an de zile sau poate chiar de doi i-am scris una lui Octavian Ticu, autorului celebrei definitii "homo moldovanus".Nu mi-a raspuns.Ieri , fiind trist si singur cum se intimpla des cu mine la sarbatori si dind de extraordinarul sau eseu "Tata" , i-am mai scris una."Domnul Ticu ,hai macar acum cind candidezi accepta-mi cererea de prietenie.Fa un lucru bun."Spre surprinderea mea a raspuns.Iata ce a scris:"Cu mare drag ...al 4999." Sa-ti fie cu noroc  ,Octaviane! Tara asta are nevoie de oameni politici noi ca de aer.
                                                                                   
                                                                                     * * *
 
Jana Guţanu imi scrie pe mesenger de undeva din Franta ,pentru ca isi schimba mereu orasele ,conform activitatilor economice desfasurate:"Buna seara domnule Bradu , ce mai faceti?Ce frumos ati scris - suferinta ,unicul zacamint de pret al neamului nostru." Multumesc Jana! Asta e viata , o mare de suferinta.Si o picatura de bucirie cit o vecie. Nu eu am spus-o, se pare ca Fiodor Mihailovici Dostoievski.

                                                                                   * * *
Despre "Sonetul rinduielii la murit" postat de Iulian Filip pe fb. la aparitia saptaminalului "L si A" cu vesti privitor la decesul citorva frati de condei printre care si neuitatul, fabulosul Ion Razlog.Nimeni dintre noi n-a stiut a ride si in acelas timp a plinge viata atit de profund ca Ion Razlog.Asa ceva nu incape in tiparul  fb. "mi -a placut". Doar m-a durut.Asta am putut scrie, cu mina tremurinda, despre acest sonet tulburaror.

                                                                                 * * *
A viscolit putin aici pe deal si , drept consecinta s-a intrerupt electricitatea. Avarie. Nimeni nu stie pentru cit timp. Si dintr-odata realitatea a devenit alta.Internet nu.Telefon nu.Caldura nu.Stau angoasat si ma gindesc cit de fragil si de expus intimplarilor este omul ca parte a acestei civilizatii cu milioane de decidenti.Mai ales daca il raportam la soba , candela si chilia parintelui Tihon unde toate se afla intr-o singura mina si ordine, ghidate imperturbabil de rugaciune.

                                                                                 * * *
Muzica.Stoicii.Sfintii parinti. Oamenii dragi. Scrisul.Si mai cu seama poezia sint reperele mele esentiale. Viata. Asa ca nu intimplator pe pagina mea de fb. isi fac loc din cind in cind ba Btodschyi, ba Pasternak, poeti pe care ii stiu pe dinafara. Este ca si cum as lua masura zilelor si zeilor. Azi intr-o doara am recurs la Matcovski. Si dintr-odata poezia  lui "Viata", preluata de la Olga Olga , a devenit una virala.O certitudine. Ce s-a intimplat? Cum?De ce? Sa fie destinul poetului la mijloc?Sincer sa va spun nu pricep. Atita stiu, poezia va salva lumea.Si Matcovski ,nascut fiind intr-o cultura mai mare , ar fi fost un poet de Nobel.

joi, 28 martie 2019

DARURILE MICI


Am citit azi in saptaminalul "Faclia" un text de Pasuta Gonta, sotia regretatului Ion Gonta, aflata acum in Italia.Iata ce i-am scris pe fb. :"Ieslea de Craciun"  este o nuvela.Probabil ca trebuie sa scoti detaliul cu bomboanele aruncate la cos pentru ca sujereaza sfirsitul. Sau poate sa-l joci altfel.In  rest, ma uit ca diaspora ,exodul naste scriitori ,in special femei."Am scris asta gindindu-ma  , in primul rind  ,la Tatiana Țîbuleac, dar si la Luminitza C. Tigirlas,  Lika SKa Batrancea, Xenia Lozinschi, Jana Guţanu .Din cite le cunosc eu pe fb, bineinteles. Dar cite nu le stiu.Suferinta deci, intr-o lume degradanta a opulentei ,  abandonului si singuratatii , ramine  deocamdata unicul zacamint de pret salvator al neamului nostru.Aur curat de patrusprezece carate cum zice Stanescu.Din care se naste frumosul si poate o lume noua: "Ieslea de Craciun".
                                                                       * * *
Draga Alexandru Lupascu-Bohanțov ,este ora 4.20. Peste Schinoasa ,intepenita de somn si-ntuneric,dau glas cocosii , anunta o noua zi, de parca ar striga din centrul Universului. E frig si,cu inima strinsa , ca sa ma-ncalzesc scriu.Undeva la geam , dinspre visin, a licarit o spuza prelunga de lumina.Nu stiu exact cind te-ai ivit din magma materei .Cu siguranta insa ca la cumpana dintre lumina si intuneric, intr-un moment de cumplita durere, pentru a da biruinta luminii si inimii.La multi ani!
                                                                         * * *
  E Crăciunul. Marea sărbtoare a creștinătății. Și toată  lumea   pentru a fi deplin fericită își face cadouri. Îmi strîng și eu cadourile din ultimii ani. Semnele de carte de la Ana, din toată lumea, care atunci cînd n-am avut o viață reală, aici în Schinoasa, mi-au dat una imaginară. O iconiță  a unui sfint local din Serbia de la Veronica , care atunci  cînd  am căzut m-a ajutat, nevăzut, de braț să mă ridic și să merg mai departe. Și o ascuțitoare de creion de la Lilea, sora mea medicală de zeci de ani,  care atunci cînd voința mea de a scrie  s-a frînt, ca o grifă, mi-a oțelit-o din nou , vital, asezindu-ma iarasi la masa de scris.Și-mi zic, la ce m-aș zbate, iată-mă-s eu, sarac și mîhnit, cel care aș fi putut și de fapt n-am fost niciodată împlinit,cum spune nevasta.Sau poate că am fost , dar n-am stiut , si-i prea tîrziu ca să mă resimt fericit.Așadar, dragii mei preteni, faceți daruri mici și bucurați-vă de ele cind le primiti.Sau spuneți , nu pe fb, ci  la telefon ,o scurta urare , dar care să încapă  o respirație  mai puternica decît toate singuratatile lumii-"Craciun fericit!"- si să acopere dintr-odata distanțele Londrei  ,  Chisinaului  și  ale Universului, cu maretul sens al nasterii Domnului ce  poarta in sine de milenii presentimentul iubirii.
                                                                        * * *
"Calităţile necesare pentru ca un individ să fie ales, într-o societate democratică, sunt în vremurile noastre opuse acelor calităţi pe care ar trebui să le aibă cei care conduc destinele unei naţiuni. Adeseori oamenii votează de parcă ar fi la un spectacol, nu fac distincţia între divertisment şi politică. Politica a devenit o ramură a industriei de divertisment. Oamenii îl votează pe acel candidat care este nostim, care spune lucruri amuzante, care este implicat în scandaluri, pe scurt pentru acela care nu va fi plictisitor, ci distractiv. În acelaşi timp presa de pretutindeni a devenit la rândul ei o parte a industriei de divertisment. Iar acesta este semnul unei crize profunde a democraţiei din foarte multe ţări. Inclusiv din ţara mea."  Din ultimul interviu oferit de Amos Oz pentru News.ro

duminică, 10 martie 2019

FEMEILE BASARABENCE


Magdalena Munteanu  mă ajută astăzi, prin capacitatea ei deosebită de a selecta textele postate pe fb , se descoper o nouă definiție a omului:  homo connecticus.Pînă nu demutl eram legat ombilical doar de homo sapiens pe care mi l-au băgat în minte la școală, odată cu materialismul vulgar de la Darwin. Au urmat apoi homo videus de la Giovanni Sartori , homo deus de la Yuval Harari, homo moldovanus de la Octavian Țîcu, O serie de  alte descoperiri care m-au condus în mod intim spre cea mai recentă, de la Jean Claude Larchet :homo connecticus. Adică omul care își implinește nevoia de a fi iubit printr-o colectie de lik-euri, de friends ,asta sînt eu,omul modern, dacă inchid fb-ul si ma autoanalizez, alaturat Magdalenei Munteanu. Stau și mă întreb: ce reprezintă această cale și acest efort uriaș de gîndire ale omului in general,  pe toată istoria lui? O evoluție sau involuție? Comunicare sau totuși niste firimituri,resturi, un substituent al iubirii , o imensă singurătate pe care nu o poti stinge cu nimic? Decit doar scriind .
                                                                             * * *        
  Am citit mai demult întro  scriere despre semnificația filozofică a morții niște  cuvinte care m-au marcat.  Ludovic Gonzago, un tînăr  roman care mai pe urmă a fost canonizat, odată la un joc cu mingea a fost întrebat:„Ce ai face tu , dacă ai afla, că azi piere lumea?„ El a răspuns:„Aș continua jocul.” Peste o mie de ani, un alt tînăr, din subterana lui Dostoievskyi, a preluat jocul și ,cu paharul de ceai în loc de minge, l-a apoteozat :”Ceaiul meu sau lumea?”  Ce-a ales am văzut: infernul. Iar incă peste o sută  Lika SKa Batrancea , o prietenă a mea de la Londra, îl duce  mai departe și scrie pe fotografia ei de profil:„Da, zîmbește femeie , că nu deții toate problemele lumii.” Există în aceasta fotografie și aceste cuvinte, aparent stîngace,  ceva mai mut decît o simplă femeie. Mai mult decît un simplu joc pe fb. Și mai mult decît o simplă filozofie. E chipul femeii noastre basarabence din exod , de la Londra dar poate și de la Milano, de la Paris dar poate și de la Dublin , care după o noapte de nesomn, la căpătîiul unui muribund, într-o cameră sordidă de unde n-a ieșit luni de zile, se așază dimineața la masă și, epuizata ,cu paharul  de ceai în palme, frigîndu-și degetele își aruncă deodată frenetic privirile peste geam. De parcă s-ar uita  de pe un ghetar montan, la perspectivele lumii. La mulți ani , Lica Ska Batrîncea! La mulți ani , basarabencele mele din exil, va iubesc,sinteti fascinante, ați biruit iadul!
                                                                       * * *
Parinte Irinarh , poleiul ,frigul , codeala soferilor, ba pe unul l-am rugat, ba pe altul ,indoielile  , toate luate impreuna   au spulberat pina la urma intentia mea de a veni cu un cuvint , despre fostul staret Stefan Burlea. Adresat in ptimul rind ierarhului care cu prilejul hramului a liturghisit si sfintit picturile bisericii de iarna.Drumul acela dinspre sau spre Tiganesti , cu renumitele lui gropi in care se sparg masinile , parcurs de Burlea la esirea     din manastire in genunchi, in catarea pistolului encavedist  , isi va deschide mereu santurile , chiar netezit de buldozere americane. Toata suflarea, ca o rana deschisa a locului  , asteapta canonizarea lui Burlea. Judecata celui ce i s-a facut strimbatate , cum spune regele David( Psm.102). Aseara ma gindeam ca batrinica  din Onesti  care de un sfert de veac face drumul pina la manastire pe jos s-ar putea sa fie un lastar tocmai din credinta lui Burlea. Pina sa-i descoperim,sfintii traesc printre noi. Sper ca viata sa-mi ofere si alte posibilitati decit sfintirea picturilor pentru a face auzit acest cuvint.Felicitari parinte staret Irinarh(Costru Ion  ), sarbatoare fericita frati monahi si ma rog  ,ma ertati !


sâmbătă, 9 martie 2019

SCRISUL DE CRETĂ

Grete Tartler Tabaras comenteaza intr-o postare de Leo Butnaru: nu mi-a placut niciodata Brodschiy. Am mai auzit aceasta fraza , chiar de la poeti consacrati. Convingerea mea este ca poetii care ii descoperim usor nu ramin niciodata cu noi. Bunaoara eu nu stiu cum ar putea sa sune in romina urmatorul vers: cogda pliuet na celovecestvo tvoio nocinoie odinocestvo. Sau: dobrii deni moia smerti! Dobrii deni , dobrii deni, dobrii deni! Sint versuri care vin din adinc  , cu putere nucleara. Cit priveste traducerile lui Leo Botnaru au misiunea nobila sa ne aduca incet pe toti la geniul lui Brodschiy care suna perfect doar in rusa
                                                                    * * *       
După furtul miliardului, scrie Stefan Secareanu intr-o postare de pe pagina sa, cea mai gravă crimă pe care o poate  comite  partida rusească de la Chișinău pentru a se menține la putere este folosirea/profanarea sentimentului curat al basarabenilor de apartenență la națiunea română în scop strict electoral! Adică furtul sentimentului. Un gind de la  care iti sta mintea in loc. Si nu ca ar fi genial.Dar pentru ca este absolut real.Releva o intentie diabolica. In special dupa coagularea unor grupari  care tintesc intelectualii naivi si creduli.
                                                                     * * *
In ultimul timp, am meditat mult la romanele de succes ale Elenei Ferrante. Aproape toti eroii acestei scriitoare ajung sa traiasca la un moment dat o stare de impact , anxioasa, care da violent realitatea peste cap si pe care autoarea o defineste ermetic: taierea marginilor.Fara sa o explice." Sint momente cind barbarul si omul asa zis civilizat - ma dumereste astazi din intimplare Jozeph Conrad, care, ciudat ,a scris asta cu peste o suta de ani in urma, - se comporta in acelasi fel." Adica omul modern ,depasit de realitate, se intimpla ca da de pamint cu buna conduita si ,contopind-se cu materia ,il cheama din subconstient pe omul barbar,  milenar, cu instinct eficient. "Salve" -exclama el.Asta ar fi taierea marginilor .
                                                                    * * *
E post si-i frig. Scriu si scrisul pe ochiul de sticla al computerului parca-i de creta. Cade și se risipește fărămicios ca o tencuială prost aplicată. Soba parintelui Tihon , la ea mi-e gindul. E din lut .Din caramida arsa. O soba claditita de-o mina sihastra.E ca o femeie.Si ca o ispita. E sentiment și e căldură de patrusprezece carate. E cea mai draga si cea mai aleasa dintre roabele sublime , cum scrie Nichita Stănescu întro genială poezie de dragoste.Ce mult am  greșit că m-am lăsat robit de civilizație. Cît de rău îmi pare că nu mi-am făcut în casă dintru bun început și o sobă. Ca  promisiunea de vecie a unui text oarecare. Pentru că marile texte , acum înțeleg și eu,pornind de la poveștile lui Creangă  și  pînă la dramele lui  Shakespeare, trecînd prin romanele lui Dostoievscki , au izvorăt în vecie de la gura sobei. Din misterul focului.Si frămîntările la limită ale autorilor.
.