SCRISUL DE CRETĂ

Grete Tartler Tabaras comenteaza intr-o postare de Leo Butnaru: nu mi-a placut niciodata Brodschiy. Am mai auzit aceasta fraza , chiar de la poeti consacrati. Convingerea mea este ca poetii care ii descoperim usor nu ramin niciodata cu noi. Bunaoara eu nu stiu cum ar putea sa sune in romina urmatorul vers: cogda pliuet na celovecestvo tvoio nocinoie odinocestvo. Sau: dobrii deni moia smerti! Dobrii deni , dobrii deni, dobrii deni! Sint versuri care vin din adinc  , cu putere nucleara. Cit priveste traducerile lui Leo Botnaru au misiunea nobila sa ne aduca incet pe toti la geniul lui Brodschiy care suna perfect doar in rusa
                                                                    * * *       
După furtul miliardului, scrie Stefan Secareanu intr-o postare de pe pagina sa, cea mai gravă crimă pe care o poate  comite  partida rusească de la Chișinău pentru a se menține la putere este folosirea/profanarea sentimentului curat al basarabenilor de apartenență la națiunea română în scop strict electoral! Adică furtul sentimentului. Un gind de la  care iti sta mintea in loc. Si nu ca ar fi genial.Dar pentru ca este absolut real.Releva o intentie diabolica. In special dupa coagularea unor grupari  care tintesc intelectualii naivi si creduli.
                                                                     * * *
In ultimul timp, am meditat mult la romanele de succes ale Elenei Ferrante. Aproape toti eroii acestei scriitoare ajung sa traiasca la un moment dat o stare de impact , anxioasa, care da violent realitatea peste cap si pe care autoarea o defineste ermetic: taierea marginilor.Fara sa o explice." Sint momente cind barbarul si omul asa zis civilizat - ma dumereste astazi din intimplare Jozeph Conrad, care, ciudat ,a scris asta cu peste o suta de ani in urma, - se comporta in acelasi fel." Adica omul modern ,depasit de realitate, se intimpla ca da de pamint cu buna conduita si ,contopind-se cu materia ,il cheama din subconstient pe omul barbar,  milenar, cu instinct eficient. "Salve" -exclama el.Asta ar fi taierea marginilor .
                                                                    * * *
E post si-i frig. Scriu si scrisul pe ochiul de sticla al computerului parca-i de creta. Cade și se risipește fărămicios ca o tencuială prost aplicată. Soba parintelui Tihon , la ea mi-e gindul. E din lut .Din caramida arsa. O soba claditita de-o mina sihastra.E ca o femeie.Si ca o ispita. E sentiment și e căldură de patrusprezece carate. E cea mai draga si cea mai aleasa dintre roabele sublime , cum scrie Nichita Stănescu întro genială poezie de dragoste.Ce mult am  greșit că m-am lăsat robit de civilizație. Cît de rău îmi pare că nu mi-am făcut în casă dintru bun început și o sobă. Ca  promisiunea de vecie a unui text oarecare. Pentru că marile texte , acum înțeleg și eu,pornind de la poveștile lui Creangă  și  pînă la dramele lui  Shakespeare, trecînd prin romanele lui Dostoievscki , au izvorăt în vecie de la gura sobei. Din misterul focului.Si frămîntările la limită ale autorilor.
.