As fi putut sa-l termin astazi.Dar , vorba lui Dumitru Crudu , am aminat , l-am pus deoparte, la capatii , pina miine. Las sfirsitul ,aproximativ 70 de pagini , pentru miine. Va dati seama probabil despre ce vorbesc, romanul "Iuda" de Amos Oz. Este formidabil. Este exceptional.Este fabulos. La toate ma asteptam. Repet, la toate.Numai nu la un Iuda crestin.Ce revelatie ,sa incepi a iubi un personagiu pe care l-ai urit toata viata.Nu-i Murakami. E Gogol. E Dostoievski. Si inca un pic de altcineva de care nu-mi dau seama si care ma innebuneste. E Amos Oz care nu mai este.A murit in timp ce eu cautam si descopeream acest roman minunat."Iuda".
* * *
Scriitorii adevărați sînt ultimii duhovnici ai lumii. De obicei după ce închei lectura unui mare roman nu mă grăbesc să-l închid. Așa s-a întîmplat și cu ”Iuda„ ,ultima scriere a lui Amos Oz. Îi pipăi coperțile. Adulmec cerneala ei tipografică care se substituie vreunui personaj , ori sentiment, ca și cum singurătatea, sau ura, sau trădarea ar avea fiecare mirosul său. O răsfoiesc încă odată, pagină cu pagină, parcurg însemnările și, ajuns la sfîrsit , mă opresc la ultimul pasaj. Ca într-un culcuș matinal. Nu știu cît voi sta în el. Dar mă gîndesc că într-o zi aș putea face o antologie din aceste pasaje, culese de la diverși autori, care ar putea spune lumii „unde să se ducă, ce să facă?” Pentru că asta se întreabă în final Shmuel Asch, personajul central al cărții. Și eu, cu îndoielile și fricile mele.
** *
Draga Andrei Țurcanu , ai disparut undeva din spatiul acesta virtual pe care in ultimii ani l-ai dominat imperturbabil,regal.Suferinta te-a absorbit lacom.Ca o pilnie neagra.Nu stiu daca asa ceva e posibil ,dar cerc sa preiau macar o picatura din suferinta ta de acum.Ti-as spune un lucru , vietile noastre aici pe pamint sint totusi separate,singure.Abea daca putem iubi un om si cind ne-am trezit l-am pierdut. Poate undeva in ceruri cindva ele se vor uni.Si atunici vom deveni cu totii iubire care nu se teme de moarte.Fii tare.
* * *
Aseara mama ,in timp ce ma perpeleam in asternut cu fricile mele ca nu cumva iarna , pe linga alegeri , sa mai aduca vreo intemperie ceva , mama s-a furisat la geam si aplecata ,la lumina felinarului de strada , a brodat toata noaptea.Am adormit bustean.Acul si ata mamei sint unicile instrumente psihoterapeute care-mi aduc somnul si linistea in lumea debusolata din jur.Iar dimineata am vazut minunea: visinul imbracat intr-o mantie fina, alba, de mireasa , din brocart oriental.Ca o explozie de lumina in iarna aceasta mohorita ce tinde sa ne inghita pe toti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu