Prin ce se deosebesc rușii de noi romînii

                         Scrisoare  deschisă  de ziua uniri adresată
                               din Basarabia  Grupului 22

   Stimate domnule Lazescu, distinsă doamnă Pora, iubiții mai frați de la „Revista 22”, am expediat zilele trecute un text pe adresa redacției Domniilor Voastre  despre romanul „Laur” de Evghenii Vodolazchin, apărut la Editura „Humanitas” , Romînia și încă în alte douzeci de țări.http:/braduion.blogspot.com/2015/03/laur-o-nemuritoare-poveste-de-dragoste.htm/l Se spune pretutindeni că este o capodoperă a vremurilor noi. Se zice că autorul ei, ucenicul lui Ligaciov, pe alocuri dă semne de geniu.Am încercat și eu să meditez asupra acestui fenomen.
    Știam dinainte care o să fie răspunsul. Știam că sînteți niște zei. Dar totuși am încercat. Puteți să-mi fi spus că textul meu nu reprezintă nimic. Că este un balon de săpun.Un rahat. Și nu m-aș fi supărat. Dar să mi se răspundă la nivel de contabil nu m-am așteptat. „Buna ziua, - îmi scrie contabila Iulia  Todie, - în revista „22” nu apar texte care au mai fost publicate. Mulțumim.” Astfel de scrisori care nu spun absolut nimic și fac din mine un nimic mi s-au scris doar odată în viață, la cătănie, sub ruși. „Buna ziua, ce mai faci, cu armata cum te împaci?” - îmi scriau fetele de acasă, copiind textul una de la alta..
    Cum adică, mă întreb eu după un astfel de răspuns, pentru Pleșu, Liiceanu, pentru tot grupul Dumneavoastră elitist care își publică mai întîi textele pe blogurile personale, apoi în revistă și mai departe în cărți  se admite. Iar pentru un autor din Basarabia ca mine, fără de nici o revistă de cultură ca să se poată publica acasă, cu un nenorocit de blog, vizitat de o mînă de rătăciți, lucrul acesta este tabu ? Incredibil.Asta este din păcate însă valoarea noastră, imaginea noastră, a majorității scriitoricești din Basarabia în ochii și judecățile Domniilor Voastre. Cea de contabili ai cuvintelor. Pînă nu demult mai publicam cîte un text, două în revistele susținute de Institutul Cultural Romîn. Astăzi cu părere de rău aceste reviste la Chișinău au fost lichidate.
    Așa că astăzi de ziua unirii săntem nevoiți să ne mulțumim cu texte pe măsura contabililor.„Buna ziua, ce mai faci, cu armata cum te-mpaci?” se revarsă  triumfal peste noi.Din conferințe.Din concerte.Din mitinguri. Din faldurile tricolorului zmuls din Transnistria.Nu se știe pînă la urmă de ce au nevoie mai mare pămînturile acestea multpătimite de textele zeilor sau ale contabilior.De căldura țărînelor sau de răceala cerurilor. De cenușa istoriei sau de duhul culturii, creației. Un lucru e cert în toată istoria aceasta. Dacă traduc textul și-l ofer rușilor îl iau ca pe o pîine caldă, cu tot resentimentul care se conține în el față de ei. Prin asta se deosebesc rușii de noi romînii. Prin asta sînt mari, în afară de politică doar. Vă îmbrățișez cu căldură de frate.
                                                                           Ion Bradu, scriitor din Basarabia.
                                                                   
                           

O bătrînică. Un leuț.

   

E martie. E frig. Durerile se mai coc încă-n oase și răzbat în afară, ca niște săgeți de foc. Dar bucuria e undeva pe aproape aici în Dealul Schinoasei. În firul de iarbă care se ridică spre soare. În zvonul de clopot care răzbate din întinsuri. Și parcă-l văd pe Ilie Teleșcu, bunul meu prieten, cum se ridică de la masă, traversează anticamera și întră la mine:”Tu ce zici de un telemaraton?„ ”Pentru?„ - zic eu curios.”Pentru Căpriana, stă Mănăstirea aceasta în ruini de atîta vreme!„ -spune el. Zis și făcut. Pe timpul lui Voronin ideile bune erau implimentate, fără crîcnire peste noapte. Așa că a doua zi mulțimile au curs rîu spre televiziune.

   Au urmat apoi alte telemaratoane.S-au ridicat alte mănăstiri și biserici din banii adunați. Atîta lume și atîta frumusețe n-am mai văzut nicicînd în studiourile noastre de televiziune.Ciudat lucru însă că din toată această frumusețe de oameni și gesturi eu am memorizat doar o bătrînică. Iat-o, îmbrăcată în pufoaică de vată, încălțată în cizme de pînză, se rupe din marea de oameni, trece peste rînd, pune pe masa de colectare, în fața contabililor, un leuț și o lumînare, își trage șalinca de lînă pe frunte și se topește,pe lîngă mine, în talazurile mulțimii. N-am reușit s-o întreb măcar numele. Atîta am reușit să zic, o glumă:„Un leuț pentru Voronin!” Și mi-am aprins paele în cap.

”Laur„ .O nemuritoare poveste de dragoste.

 

Bat vînturi primăvăratice, nervoase, în aceste zile de martie peste Dealul Schinoasei, dinspre marea cîmpie estică, amestecate cu un strpvechi cîntec rusesc:„ V mnogoi mudrosti mnogo peceali.Vidno, malo im otcei zemli, raz menea palaci oslepleali i v crestianskoi teleghi vezli.” A fost asasinat mișelește,chiar lîngă Kremlin, Boris Nemțov, neînfricatul opozant al lui Vladimir Putin. Puțin mai încoace, la granița dintre Rusia și Ucraina, în Donețk și Lugansk, se desfășoară lupte grele dintre frații ruși și ucraineni. Miroase a sînge și moarte.Încît stau și mă întreb: din Rusia aceasta să fi izvorît icoanele lui Rubliov, paginile de aur ale lui Dostoevski și Tolstoi, Gogol și Cehov? Din cîntecul acesta  barbar, cu unduiri metafizice ,legate de astre? Incredibil.

   Problema însă nu este doar a Rusiei.Problema este a civilizației în general. Lucrul  acesta îl recunoaște Papa Francisc. Îl dezbat tacit cardinalii.Adevărul acesta îl relevă antropologii.Realitatea aceasta o descoperă și fiecare din noi , în versuri psaltice,nemuritoare,scrise parcă pentru ziua de azi :„Și s-au mîhnit întru mine duhul meu,întru mine s-a turburat inima mea.” Mai pe scurt, pretutindeni în lume se vorbește despre o stingere a duhului.Și dacă se stinge duhul, încet se pierde și omul. Paradoxul omului, însă, marea lui taină, în special a rusului, este, observa zilele trecut Horia Radu Patapievici în una din conferințele sale, că tocmai atunci cînd cineva îl crede pierdut sau el înseși se simte disperat de undeva din adîncurile lui iarăși în mod neașteptat se ridică duhul. Spunea acestea referindu-se la o nouă,extraordinară reabilitare a rușilor, romanul „Laur” de Evgheni Vodolazkin,pînă nu demult un cercetător necunoscut de texte medievale,ucenic al celebrului Ligaciov.