Se pare că toamna s-a dus. Vișinul meu, nebunul de vișin de pînă mai ieri, a întrat în asceză. Nici o frunză pe el, nici un alint, doar brațe osoase și artere vîscoase.Iar asta inseamnă ca toată lumea creștină se pregatește de post. Pornește in pelerinaj . Eu pina la Mănăstirea Țiganesti. Preotii Octavian Moșin si Mihail Bortă de la Biserica USM putin mai departe, spre diaspora moldovenească din Italia. Maica stareta Epistemia de la Suruceni ,impreună cu un grup de creștini, si mai departe, la mormintul Mintuitorului. Părintele arhimandrit Irinarh ,departe de tot, la Athos. Pîna si călugării de pe Athos și-au luat sandalele în mînă și se aburca desculț spre vîrful de munte. Acolo, nemasurat de departe, intr-o chilie de stincă , se zice ca viețuiește din timpuri imemorabile un călugăr cu toane și alb de tot, care deține cheile desavirșirii si care le dă doar celor care ii fac năravul. Acuma stau cu visinul meu de sub geam si-i zic: ”Vișine al meu, daca dupa acest urias efort, ne-am pomeni impreuna cu tot neamul acesta galagios, cu tot Parlamentul ,cu toți protestatarii, cu toate televiziunile si analiștii la cheremul batrinului ce-am face ca să scăpăm din groapa aceasta în care am nimerit? Am răbda toate toanele bătrînului ? Ar tacea bunăoară Lupu, cu toată lungimea lui, aplecat, șapte ani incheiați ,făcînd ascultare fără crîcnire în chilia cea scundă a bătrînului ?Sau Filat , cu toată mîndria lui,s-ar îmbrăca în haine de sac și i-ar spăla blidele, i-ar mătura chilia și prepara ciaiul măcar cîțiva ani la rînd,rugîndu-se neîncetat ? Dar Ghimpu,cu puțina lui răbdare, s-ar așeza într-un ungher și ar sta nemișcat săptămîni întregi, ascultînd mulțimea de vizitatori , cu toate neroziile lor, care se perindă prin chilie fără să le dea încaltea o replică. Iar protestatarii, mult osîndiții noștri protestatari ,furați de un miliard, ar putea să stea luni de zile la chlia lui, cu ochii pe el, pe arșiță și frig, făcîndu-se ca un om ce nu aude și nu vede? Ce spui, vișine al meu?„ ”Grele incercări, -zice el, legănîndu-se în vînt - dar pe puterea oricui, chiar și a ta.” „Dar asta nu-i tot, vișine al meu. Se zice că un episcop din Torino, cu ghete de lac și care a dormit toată viața în puf, dornic să-și spuie păsul, le-ar fi răbdat pe toate împreună. Ar fi ridicat sarcina lor într-o bună zi și ar fi purtat-o șapte ani la rînd, pînă cînd s-a făcut ca o pană. Și atunci într-o altă zi oarecare bătrînul i-ar fi zis :”Haide, acum poți să vorbești! ” ” Nu mai am ce spune ,avo!” - a răspuns episcopul.”Dragul meu, - i-a zis bătrînul ,- tu nu aveai ce spune nici cînd ai venit la chilie.S-a schimbat ceva în lume în acești șapte ani de cînd ai plecat de acolo? Te-a căutat cineva?Are cineva nevoie de tine? Toți pe lumea aceasta au nevoie doar de Dumnezeu”.Ar putea,vișine al meu, cineva dintre noi să repete fapta aceasta? Spune!” "Asta-i o faptă pe măsura sfinților !",- se cutremură vișinul. Tace o clipa si apoi adaugă:"Doar dacă bătrînul va intreba: unde-i miliardul?" Asadar, undei-i miliardul ? Asta-i intrebarea mintuitoare fundamntală de care nu scapam nicaeri.Nici aici pe pamint. Si nici sus, la Domnul. Visinul stie ce stie.
***
„Sînt zile,vișine al meu, cu toată toamna aceasta extraordinară, de o cumplită tristeșe și deznădejde.Zile pe care doar tu le știi și tu le numeri, vișine al meu. Zile fără de început și fără de sfîrșit.Zile care vin și pleacă, pleacă și vin, fără de nici un motiv. Zile în care nu-mi doresc nimic, dar absolut nimic, decît un psalm vechi de mii de ani , de la porțile Ierusalimului, din repertoriul prorocului David.Și dacă tu, vișine al meul, mi-l aduci în palmă ca pe un dar minunat cu ce-ți pot răspunde sau răsplăti în neputința mea?„ Tace vișinul meu Cu o tăcere de veșnicii.De stea și țărînă.De mugur și pribegii.După care învelindu-se-n veșnicii ofteză, adînc, din rărunchi și zice:”Decît cu un vers din același psalm al prorocului David:”Iar tu Doamne, sprijinitorul meu ești, slava mea și cel ce înalți capul meu:” Citiți Psaltirea și, dacă nu aveți un vișin, într-o zi, tot de toamnă, veți descoperi de unii singuri că lumea dacă se mai ține în iadul acesta de afară se ține pe Psalmi.Și pe vișinul meu de la geam.
***
Ieri a fost o zi superbă , de neasemuită frumusețe, dar și de adîncă tristețe pentru mine.Este pentru prima dată cînd am simțit ce înseamnă să pornești în lumea asta ceva care ți se pare măreț și că va dura veșnic și la un moment să te întorci și să constați surprins,că gata s-a dus, ca un fum.Din tot ce-ai zidit și simțit a rămas doar un vișin,la geam, care e doar așteptare. Astăzi e altă zi aici în Dealul Schinoasei, spre deosebire de Țigănești .O zi în care cețurile Londrei, împletite cu crengile vișinului, au ajuns acasă înaintea Anei. Vișinul suspină și tace. Am răspuns la toate cele treizeci și opt de mesaje pe care le-am primit de la prieteni cu ocazia zilei de naștere și parcă ceva nu-mi ajunge la bucuria deplină pînă a o întîlni pe Ana.Poate să recunosc în fața lui, cu mîna pe inimă, că toate aceste mesaje, pe care le-am numărat virtual, pe Facebook, ca un zgîrcit cămătar, ca Gobsek, e singura mea parte de viață acolo, în lume, care parcă este și parcă nu este.De asta și uneori se întîmplă că viața mea toată încape într-un like virtual. Sau suspin real.De vișin. Ca o cunună de spini, a împlinirilor și dezamăgirilor.
