 |
···
O toamnă și o iarnă întreagă durează conflictul dintre enoriașii bisericii satului Dereneu. E război. Dintre închinătorii Mitropoliei Basarabiei și Mitropoliei Moldovei.Legat de acest conflict m-am adresat către Ioan Moşneguţu , episcop de Soroca , cu un mesaj creștin. "Preasfinte, - i-am scris, - Mintuitoru zicel :Indraznitiți!" Am impresia că doar inima sfintiei sale , predicele sale au delicatețea și puterea de pătrundere nesere rezolvării conflictului de la Dereneu. Pentru ca nu se poate ca oamenii ,cu mortul pe năsălie, sa nu poata intra in Biserica.Cine stă zavorit acolo?Cine se roagă sub lacăt? Numai diavolul. Eu bunaoară aș pune doi preoti. Un duumvirat, de la ambele Mitropolii.Ca sa izgoneasă necuratul. Asta o solutie, asa profana. Sint convins insă ca sfintia sa va găsi una evanghelică . Solomonica .Care nu profanează mortii si uneste credintele .
···
"Si eu ce ma fac intre aceste valuri de minciuni?" - se intreabă Ștefan Secăreanu intr-o recentă postare pe fb. cu privire la realitățile din lume , din Orientul Mijlociu, dar si din Republica Moldova si Romania. Demult n-am auzit o asemenea intrebare de la intelectuaii nostri. De parca mi-ar fi pus mîna pe rană. Cu cit citesc, cu cit privesc mai mult cu atit mai al dracului ma incurc. Eu zic asa : pina la urma , important este sa fim onesti față cu constiinta proprie.Măcar asta. Deși minciuna astazi e atit de mare si de convingatoare, incit mi se pare ca se ascunde in chiar constiintele noastre. Cum a patruns in cel mai ascuns si protejat loc al simtirii noastre, prin ce tranzacție cu conștiința nimeni nu stie.Nici Domnul. Ceva s-a intimplat cu noi după ce ne-a creat.Ceva pe care nu l-a putut explica nici Darvin. Nici preotii. Nici descoperitorii Bing Bangului. Formula cinstei ,spune undeva Dostoevski, este moartea cinstei. Acesta pare a fi adevarul nostru. Si blestemul. Sa ne cautam onoarea fiecare in singuratate. Pentru a putea ajunge o comunitate.
···
Ana și-a măsurat zilele acestea rochia de mireasă.Am vazut pe viber cum a imbrăcat si dezbracat sapte rochii. Toate superbe. "E greu ,coplesitor de greu!"- mi-a scris. O inteleg. Pentru femeile din neamul nostru rochiile de mireasa au fost dintotdeauna, prin instinct ,o măsură a vietii si onoarei. Si care altă probă a acestei vieti decit aceasta scurtă rugaciune care a biruit singurătățile si unit inimile , de mii de ani:"Doamne Isuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!" De cîțiva ani o practicăm sincron, odată pe săptămînă , ea la Londra și eu la Chișinău.Uneori o spunem. Alteori nu.Viața ne fură. „ Nu uita, - i-am scris , - simbata la ora 11. Un sfert de ora. Se poate si cinci minute. Si o secunda. Doar cu inima plina. Pentru ca viata nu este mai lunga.”
···
Cele sapte rochii care au fost imbracate de zeci de ori sint puse la loc. Proba a luat sfirsit. Alegerea facuta. Bineinteles ca alta decit cea care am ales-o eu. O rochie care ii place mamei sale,surorii si mirelui.O taina deocamdata a miresei. Eu insa am zis:"Asta! " Dintr-o data. Si sint fericit că pus-o macar pe Fb . Ca pe o efemerida. Ca pe un fluture de lumina din intunericul vietii mele.
