De dimineata eram la geamul buneilor devale. Razuiam geamul cu unghiile, il topeam cu suflarea si incepeam... Doar fragmente am memorat din el. Din acel miraculos text. Astazi s-a nascut Isus... mititel si-nfatesel...florile dalbe, flori de mar...Le tot adun ca sa fac din ele un cintec intreg, dar nu reusesc, n-am timp pentru ca iata iese bunica cu colacii, cu bomboanele, cu rublele, bancnotele celea verzi, de trei, si ma apuca plinsul si pling , pling, pling, pentru ca sint timpuri care nu se vor repeta niciodata, iar textul acela asa si a ramas acolo undeva departe, suspendat intre cer si pamint, pe sticla veciei.
...
S-a dus Turea. Si iata ca la o mica distanta, Vlad Olarescu. Plingem. Acasa sintem jefuiti, pina la ultima ata, de clanuri mafiotice cu radacini adinci in ofchoruri. Departe, in strainatati unde-am fugit chipurile sa scapam de ei, sa ne facem un rost minim murim , fara sansa macar de a fi adusi si inmormintati in tarina strabunilor. Vii n-are nevoie nimeni de noi. Dar morti?Si atunici ce ne ramine, acum cind am inceput sa plecam unul dupa altul? Sa fim arsi pe rug si sa ni se imprastie cenusa pe vint, doar astfel ne mai putem intilni cu visele noastre de inceput.Ce om urias ai fost.Doar cei tari isi masoara puterile cu America! Adio, Vlad!
Am incheiat lectura romamului Papusa de Ismail Kadare. Un roman trist. Un roman devastator despre mama scriitorului. L-am dat deoparte. L-am reluat iarasi. In citeva rinduri. Ce m-a miscat? Mama desigur, felul ei usor, inocent, aparent alogic si inexplicabil de a-si fi iubit fiul, barbatul, viata. Bunica. Tatal. Uhchii. Prietenii. Personage austere, rupte parca din roca montana a Albaniei. Dar mai presus de toate casa din Gjirokastra, lemnul si piatra ei. Cintecul final de nunta ,apoteotic, de la sfirsitul romanului despre aceasta casa in care biruie mortii. Iata-l. "Mireasa, pe usa pe unde-ai intrat...acolo sa-ti cada dintii." Repet acest cintec poate a suta, a mia oara dupa ce-am inchis cartea si-mi zic:" Prin cinci case am trecut in viata mea, pe care am tot nazuit s-o opresc. Sa nu se destrame. Cu fiecare din case. Toate au disparut.Iata de ce au avut nevoie casele mele, viata mea ca sa nu se cheltuie in goln.Dar n-au avut.Un cintec atemporal."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu