Ana! Te-am sunat! Vaiberul era ocupat. Azi e Craciunul. In alti ani in ist timp erai acasa. Anul acesta esti departe. Lockdown. In alti ani bradul era pe locul unde acum se afla patul meu ambulant. Anul acesta bradul inca nu e facut si va sta in tinda. Ca si cum v-ar astepta pe voi, sa desfaceti jucariile si sa-l impodobiti. Uneori doar cu visele voastre...Ale Veronicai si ale tale.
...
Veronica stie ca am citit "Generalul fara armata" , "Podul cu trei arce", ca vreau sa citesc tot ce a scris Ismail Kadare.De aceea mi-a adus Papusa, Calaretul cu soim si Mesagerii ploii. Am luat la sarbatori Papusa, un roman despre mama scriitorului. Si iata un fragment care m-a izbit :"In vreme ce lacrimile mamei imi era greu sa le explic, tristetea ei mi se parea explicabila. Si asta pentru ca despre ea vorbea singura, folosind chiar o expresie care, dupa ce ma speriase la inceput, ori de cite ori mi-o aminteam continua sa-mi inghete singele in vine: Ma inghite casa!" Asta am simtit si eu. Am impietrit. Era prea despre mine. De aceea am pus Papusa deoparte, pentru timpuri cu o tarie de duh mai mare.
...
Toti sintem tristi la acest sfirsit de an, dar impreuna tristetea e luminoasa. E o forta , poate cea mai importanta a lumii. Asta am citit la Tocarciuc in Trageti plugul peste oasele mortilor.. Si in asta cred. In tristetea Domnului de pe cruce.In tristetea marilor scriitori, proroci ai lumii care vine, nu fara mari incercari.
...
Da, eri am stat la masa de revelion doar eu si cu Nina.Pentru prima data in istoria casei acestea din Dealul de lut al Schinoasei. Culmea este ca Nina s-a pregatit de masa ca si cum ar fi trebuit sa vie si toti copiii, intreaga sleahta de la mama-sa , sora-sa si pina la calugarii mei din Tiganesti. E clar, desi stia ca nu vin, spera totusi c-au sa vie. Cum au venit in toti ceilalti ani. N-au venit, iar casa care altadata gemea de lume, s-a clatinat si imputinat. Si cred ca e vorba nu doar de covid. Pur si simplu au cuiburile lor, viata lor. Ceea ce inseamna ca singuratatea mea, dar si-a Ninei , a casei de-abea incepe. Nimic mai trist pe lume decit o casa care porneste sa se destrame. Batrinetile de abea se ivesc. Si va trebui sa mi le asum , pas cu pas, vreau sau nu vreau, ca pe cea mai mare si grea incercare a vietii. Tulburator de complexa. Viata, care nu minte niciodata.
..
Eri a fost o zi teribila. Ceata de nepatruns si umezela strecurata , ca o piele de sarpe, pina si-n pat. Ranile visinulu, real, au pulsat in ranile mele. "Datu-m-am si n-am esit, ochii mei au slabit de saracie." - am spus la un moment dat din Psalmul 87 si de parca m-am atins de omul vechi, de milenii. Azi o zi mai inalta decit cerurile .Si un soare galben ca o portocala, pe care sa o iau si sa o inghit, ca dupa un colind fericit. Cine le leaga si cine le dezleaga? Zilele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu