PIANUL

  E sfîrșit de august. S-a copt frunza ,cum spune Victor Prohin. Se  scaldă ușor pe la poale  într-o  lumină de aur , abea perceptibilă, vișinul meu.Arde în vîlvătăi Valea Grecului. Și vine Ana. După ce a muncit  anul împrejur  la Banca ceea uriașă a ei, cu rețele răspîndite în întreaga lume,după ce a călătorit în Peru, Norvegia, și-a luat o pauză și vine în sfîrșit acasă. ”Haide, cît se poate amîna, - o împinge din  urmă încăpățînatul ei măgăruș. - Gata.Te așteaptă o casă în Dealul Schinoasei!„ Vine   Ana.Și vișinul, frumosul, curatul, nemuritorul meu vișin  de la  geamul din Dealul  Schinoasei se înfioară și oftează adînc, din rărunchi:„Oare? Cu măgărușul?!”  Vine Ana  și nevasta  se oprește  în mijlocul casei și cu ușile, geamurile, poarta deschisă , stă și mă întreabă: ”Auzi, bărbate, vine Ana?„ Am uzit, cum să n-aud. Nu reușește  Ana acolo la Londra nici măcar să-și pună gînd de întoarcere și aici în Dealul Schinoasei încep pregătirile ,  frămîntările. Se mai  construiește un balcon. Se mai pune o fășie de trotuar.Se mai cumpără un set de mobilă. Se schimbă geamurile.Toate se schimbă, se înnoiesc.Și așa ani de zile. ”Bolgarca„  n-a amuțit de cînd am venit aici în Dealul Schinoasei nici pe o slipă.Într-un timp harnicii meșteri au ajuns cu ea chiar la acoperiș:„Ce zici, bărbate, poate-l scimbăm?„ Cînd i-am văzut am înghețat. Acoperișul și cărțile sînt lucrurile cele mai de preț în viața mea.”Nu ! - am zis hotărît, - în casa aceasta nu mai e nimic de schimbat!„ Dar vine Ana și dacă vine Ana e loc totdeauna de compromis și întrebarea sacramentală apare iarăși  pe buzele ei :”Doamne, oare ce am uitat de făcut ?” Și la un moment dat exclamă: „Pianul !” Pianul, într-adevăr.Dacă am uitat de ceva în casa aceasta în anii din urmă asta e pianul , zestrea nevestei , un Zimerman vechi care stă  stingher într-un ungher de salon și tace,  cu o duzină de șoareci ce se plimbă slobod prin el.Doua lucruri in viața noastră am purtat din urma , de la o gazdă la alta, dintr-un cămin în altul prin orașul  acesta colbuit și obosit, plin de farmacii cum zice Dabija. Cărțile și pianul.Nimic mai greu pe lumea aceasta  decît să te muți de la o casă la alta. Decît să urci sus la etaj ,sub streașina cerului,un pian și după acea să te așezi si să mai și cînți la el, știind că deasupra te plouă, iar vecinii îți bat în pereți.Și totuși l-am  urcat.Am cîntat. Așa am învins disperările.Cu pianul. Și mereu an visat la o casă a noastră. Și iată că ajunși aici în Dealul Schinoasei l-am pus într-un ungher de salon și-am uitat cu desăvărșire de el. O săptămină întreagă am căutat un meșter ca să-l repare. De parcă aș fi trecut încă odată prin gazdele mele multe. Meșterii lui, băirînii evrei au plecat. Cei rămași puțin ce pricep. Abea dacă am convins pe cineva să-l repare. Cîteva zile l-a coicănit și acordat. Și iată acum stă mut și stăpîn , cu toate cîntecele lumii închise în el, și așteaptă. E cea mai mare așteptare pe care a cunoscut-o vre-o dată casa aceasta din Dealul Schinoasei. Pianul pentru cîteva zile e unicul ei suveran. Vine Ana. Interesant cine-l va deschide întîi? Nevasta care l-a jertfit pentru busines? Veronica care l-a urît pentru profesoara care-i dădea peste mîini? Sau Ana care pur si simplu  l-a abandonat, indiferentă. Și care va fi cîntecul lui? Nu șiiu .Este un cîntec însă care, mi-i frică să zic , dar ar putea să se răzbune pe casa aceasta din Dealul Schinoasei și pe incă vreo cîteva alte generații. Pentru  un pian țintuit la perete, uitat și abandonat într-un colț urîcios de salon.