MAI IMPORTANT DECÎT TOT UNIVERSUL

Eugenia David, colega mea de la Uniunea Scriitorilor și o bună prietenă mai dăunăzi în loc să bîrfească, după cum e obiceiul la noi în mediul literar,  a spus la telefon o poezie De Eugen Cioclea. ”Ion, de cum am descoperit-o în ”Săptămîna„ lui Viorel Mihail - mi-a zis ea , - nu m-am  dezlipit de ziar pînă n-am învățat-o pe dinafară”. Poezia  a fost atît de frumoasă  încît imediat am încercat să o caut. Și iată că acum stau de vreo cîteva săptămîni în blogul ”Cel mai trist poet din Europa„ dedicat lui Eugen Cioclea și nu pot ieși. În primul rînd, pentru că  nu o pot găsi, toate poeziile lui Cioclea sînt la fel  de frumoase. În al doilea rînd,  pentru că abea acum descoper un mare poet: Eugen Cioclea. Și în al treilea rînd, pentru că toate poeziile lui Eugen Cioclea  și ”Bocet senin” , și ”Hai!” , și ”Singurătate” , și etc. trebuie învățate pe  dinafară, ca pe o Biblie a modernității. Așa precum învăț eu Psalmii, Paraclisul și Acatistul Buneivestiri. Așa precum înceracă să-l învețe și să-l publice acum după moarte pe Cioclea colegii sai de generație, ca pe un cap de școală. Lucru bun și frumos.Numai că uneori mi se pare că în acestă învățare colectivă pe de rost, ca la Creangă, se  ascunde  o tainică intenție de a nu muri. Ceea ce uităm noi fiecare, și în primul rînd p ostmoderniștii basarabeni asta e că moartea se învinge în singurătate. Lucru pe puterea doap celui care s-a definit ca poet „mai important decît tot Universul și a scris: ”Azi pentru prima dată am priceput/ pînă în gene raiul și pustia,/ cît de ușor e Stixul de trecut / în barca ta de coapse,/ arămie.„
                                               * * *
  Mîine , la Palatul Republicii mi se pare ,va avea loc ceremonia de înmînare  a Premilor Naționale .Aflu cu această ocazie că oamenii  de artă  sînt cei mai numeroși în lista premianților. Printre ei și colegii mei poetul Traian Vasilcău și criticul Andrei Țurcanu. Ce lucruri frumoase se întîmplă cîte odată în mediile noastre de cultură cu vrerea guvernanților în preajma alegerilor. Și liste cu  îndemnizații speciale pentru  cei merituoși. Și Premii Naționale. Doar că n-a dovedit bine să se usuce cerneala  de pe  documentul semnat de  Premierul Flip și iată pe Internet , în presa scrisă au și început atacurile  virulente  cu privire la desemnarea premianților.Traian Vasilcău ,aflu cu uimire din aceste atacuri, ar fi fost la începuturile carierei sale nici mai mult nici mai puțin decît un deghizat plagiator din poezia Doinei Uricariu. Mă mir că deocamdată se tace despre Andrei Țurcanu. Îi vine însă rîndul și lui.Ce s-ar putea spune în legătură cu asta? La început noi toți am fost plagiatori.Întregul curent  postmodernist din Moldova nu este decît un mare , întîrziat plagiat din postmodernismul european.Adevăratul motiv  al atacurilor însă ,după mine, este cu totul altul , pe care atacatorii din motive de lașitate, preferă să-l înlocuiască cu plagiatul. Era mai bine dacă tăceau. Sau și mai bine dacă spuneau adevărul, dovedind că ei sînt cei care meriiă premiul. Ei însă au preferat  să atace în haită. Așa fac lașii întotdeauna, motiv pentru care n-au urcat niciodată pe postament în istorie.Pe postament au urcat totdeauna ,se știe ,doar cei curajoși. Așa că ,dragii mei colegi ,felicitări pentru curajul de a fi dovedit în aceste timpuri grele că pe Olimpul literar din  Republica Moldova se poate urca și în singurătate, ca la națiunile civilizate. Măcar pe o clipă, chiar cu riscul de a fi sfîșiați mai tîrziu pînă la ultima firimitură.De haită.    
                                                * * *
 Veronica a plecat în concediu, împreună cu Slava, soțulei. Iar pe Atos, marele sau prieten, care e fără pașaport, l-a lăsat în grija mea. Ce nu face un tată pentru copii în ziua de astăzi. Pînă si cîini odrăslește. Doar că acest  oaspete al meu, un pudel cit o mănușă, nu vrea nici să mănince, nici să bea, nici să iasă la plimbare, nici "favorita" , o cățelușa de cîrpa , în brațe s-o ia. S-a lipit covrig de fotoliu și stă nemișcat lîngă ușă. Mai pe scurt, în tinda mea din Dealul Schinoasei ,pe lîngă  așteptarea cea mare pentru Ana, pe lîngă așteptările mute și surde de mii de ani învățate din Psalmi  a mai apărut  încă una , ca un suspin de temerar mușchetar care, cu inima și ochii pe ușă ,dintr-o dată le cuprinde pe toate. Pentru mila Veronicăi. Care e și mila mea.