CASA

De dimineata eram la geamul buneilor devale.  Razuiam geamul cu unghiile, il topeam cu suflarea si incepeam... Doar fragmente am memorat din el. Din acel miraculos text. Astazi s-a nascut Isus... mititel si-nfatesel...florile dalbe, flori de mar...Le tot adun ca sa fac din ele un cintec intreg, dar nu reusesc, n-am timp pentru ca iata iese bunica cu colacii, cu bomboanele, cu rublele, bancnotele celea verzi, de trei, si ma apuca plinsul si pling , pling, pling, pentru ca sint timpuri care nu se vor repeta niciodata, iar textul acela asa si a ramas acolo undeva departe, suspendat intre cer si pamint, pe sticla veciei.

                                                                          ...

S-a dus Turea. Si iata ca la o mica distanta, Vlad Olarescu. Plingem. Acasa sintem jefuiti, pina la ultima ata, de clanuri mafiotice cu radacini adinci in ofchoruri. Departe, in strainatati unde-am fugit chipurile sa scapam de ei, sa ne facem un rost minim murim , fara sansa macar de a fi adusi si inmormintati in tarina strabunilor. Vii n-are nevoie nimeni de noi. Dar morti?Si atunici ce ne ramine, acum cind am inceput sa plecam unul dupa altul? Sa fim arsi pe rug si sa ni se imprastie cenusa pe vint, doar astfel ne mai putem intilni cu visele noastre de inceput.Ce om urias ai fost.Doar cei tari isi masoara puterile cu America! Adio, Vlad!

                                                                        ...

Am incheiat lectura romamului Papusa de Ismail Kadare. Un roman trist. Un roman devastator despre mama scriitorului. L-am dat deoparte. L-am reluat iarasi. In citeva rinduri. Ce m-a miscat? Mama desigur, felul ei usor, inocent, aparent alogic si inexplicabil de a-si fi iubit fiul, barbatul, viata. Bunica. Tatal. Uhchii. Prietenii. Personage austere, rupte parca din roca montana a Albaniei. Dar mai presus de toate casa din Gjirokastra, lemnul si piatra ei. Cintecul final de nunta ,apoteotic, de la sfirsitul romanului despre aceasta casa in care biruie mortii. Iata-l. "Mireasa, pe usa pe unde-ai intrat...acolo sa-ti cada dintii." Repet acest cintec poate a suta, a mia oara dupa ce-am inchis cartea si-mi zic:" Prin cinci case am trecut in viata mea, pe care am tot nazuit s-o opresc. Sa nu se destrame. Cu fiecare din case. Toate au disparut.Iata de ce au avut nevoie casele mele, viata mea ca sa nu se cheltuie in goln.Dar n-au avut.Un cintec atemporal."

LOCKDOWN

 Ana! Te-am sunat! Vaiberul era  ocupat. Azi e Craciunul. In alti ani in ist timp erai acasa. Anul acesta esti departe. Lockdown. In alti ani bradul era pe locul unde acum se afla patul meu ambulant. Anul acesta bradul inca nu e facut si va sta in tinda. Ca si cum v-ar astepta pe voi, sa desfaceti jucariile si sa-l impodobiti. Uneori doar cu visele voastre...Ale Veronicai si ale tale. 

                    ...

Veronica stie ca am citit "Generalul fara armata" , "Podul cu trei arce", ca vreau sa citesc tot ce a scris Ismail Kadare.De aceea mi-a adus Papusa, Calaretul cu soim si Mesagerii ploii. Am luat la sarbatori Papusa, un roman despre mama scriitorului. Si iata un fragment care m-a izbit :"In vreme ce lacrimile mamei imi era greu sa le explic, tristetea ei mi se parea explicabila. Si asta pentru ca despre ea vorbea singura, folosind chiar o expresie care, dupa ce ma speriase la inceput, ori de cite ori mi-o aminteam continua sa-mi inghete singele in vine: Ma inghite casa!" Asta am simtit si eu. Am impietrit. Era prea despre mine. De aceea am pus Papusa deoparte, pentru timpuri cu o tarie de duh mai mare.

                                                                               ...

Toti sintem tristi la acest sfirsit de an, dar impreuna tristetea e luminoasa. E o forta , poate cea mai importanta a lumii. Asta am citit la Tocarciuc in Trageti plugul peste oasele mortilor.. Si in asta cred. In tristetea Domnului de pe cruce.In tristetea marilor scriitori, proroci ai lumii care vine, nu fara mari incercari. 

                                                                              ...

Da, eri am stat la masa de revelion doar eu si cu Nina.Pentru prima data in istoria casei acestea din Dealul de lut al Schinoasei. Culmea este ca Nina s-a pregatit de  masa ca si cum ar fi trebuit sa vie si toti copiii, intreaga sleahta de la mama-sa , sora-sa si pina la calugarii mei din Tiganesti. E clar, desi stia ca nu vin, spera totusi c-au sa vie. Cum au venit in toti ceilalti ani. N-au venit, iar casa care altadata gemea de lume, s-a  clatinat si imputinat. Si cred ca e vorba nu doar de covid. Pur si simplu au cuiburile lor, viata lor. Ceea ce inseamna ca singuratatea mea, dar si-a Ninei , a casei de-abea incepe. Nimic mai trist pe lume decit o casa care porneste sa se destrame. Batrinetile de abea se ivesc. Si va trebui sa mi le asum , pas cu pas, vreau sau nu vreau, ca pe cea mai mare si grea incercare a vietii. Tulburator de complexa. Viata, care nu minte niciodata.

                                                                          ..

Eri a fost o zi teribila. Ceata de nepatruns si umezela strecurata , ca o piele de sarpe, pina si-n pat. Ranile visinulu, real, au pulsat in ranile mele. "Datu-m-am si n-am esit, ochii mei au slabit de saracie." - am spus la un moment dat din Psalmul 87 si de parca m-am atins de omul vechi, de milenii. Azi o zi mai inalta decit cerurile .Si un soare galben ca o portocala, pe care sa o iau si sa o inghit, ca dupa un colind fericit. Cine le leaga si cine le dezleaga? Zilele.

NINGE

După cîteva săptămîni de ceață sură, irespirabilă, deznădăjduitoare, iată  că în sfîrșit grădina s-a luminat. Lumea prinde contururi reale. Departe pe Grenobl, spre est, se profilează blocurile scheletice ale orașului și siluetele mașinilor, ca niște puncte mișcătoare. Brusc au amuțit urgențele. Aproape , la geam, peste balcon, copacii parcă s-au spălat pe față. Miliarde de frunze, atinse de necroză , stau la rădăcina lor, de parcă au pierdut o luptă, dar nu și bătălia. Devale cîteva hogeacuri fumegă calm, cu miros de tămîe. Relaxare totală. Tot mai mult și mai mult simt în ultimul timp, cu osul, că iarna în Dealul acesta de lut al Schinoasei se furișează  spre mine subtil, cu chip perfid de primăvară.

                                                                          ...             

 Citesc Milan Kundera. Gluma. Este un scriitor care nu se joaca cu scrisul. Palpitant. Tulburator. Chipuri memorabile. Dezbraca omul de fetele lui, ca pe niste folii, cu masura dostoievschiana. Chirurgical. Pina-n subterana. Pina la singe . Pina la groapa. Ma gindeam ca o sa ma opresc doar la acest roman.Acuma stiu ca o sa citesc tot ce a scris Kundera. 

                                                                        ...

Primul Craciun fara copii, cu brad in tinda. Acolo de unde i-am petrecut in acesti ani si unde i-am asteptat. Invariabil. Fara de compromis. Ninge , cu fulgi mascati, peste gradina, ca niste fluturi din vara anului ce a trecut. Ninge si se topeste. Ninge si fluturii de ninsoare , lipindu-se de crengi, ca intr-o ultima imbratisare de iubire, se prefac in miriade de margaritare, in salbe ale veciei .Este sublima gradina si un alt mijloc sa ma apropii de ea, dupa o noapte amortita, adinca, instrainata decit acest vers de Nicolae Dabija nu gasesc:" Precum de roua niste cringuri/ mi-s zilele de lacrimi pline, / Se vede Doamne de la Tine,/ cit sint de trist, cit sint de singur? "

                                                                         ...

N-am invatat sa scriu inca. Am sters tot ce-am scris eri despre rochii și inaugurare. Filozofie chioara.  De fapt am vrut sa scriu despre inaugurare si grajdurile lui Augias. Traseul de eri al Maiei de la semaforul pietonal si pina la Palatul de Sticla din vecinatea sis-ului a avut darul sa curate, ca un val al multimilor trezite, gunoaie nomenclaturiste adunate de peste trezezeci de ani in  presedintie, de la Snegur si pina la Dodon. Legendele grecilor antici traiesc. Nu mor. Sint vesnice.

                                                                          ...

Eri tirziu , fortat de nevasta  , am curatat nuci pentru torta si am primit colindatori. Numai ca nu stiu de ce au cintat :"...vezi rindunelele se duc". Azi am zabovit ,molesit de timpul urit, in asternut si,tot lenevind, am auzit deodata de peste Schinoasa, din vale , ridicindu-se cu fumul hogeacurilor, cintatul ratacit al citorva cocosi. A mai ramas cite ceva din lumea ceea de demult, niste ramasite cu iz de vecie, in fiinta noastra, care atinse fac dintrodata viata frumoasa.