O PĂPĂDIE ETERNĂ

Ceva etren, profund intim, o farima din fiinta mea pe care o simt cum se desparte  si pluteste peste aceste paminturi ca o alcatuire autonoma , sfidindu-mi vremelnicia , la inceput de iulie , in plina vara, cind lutul prinde sa rasufle cu cerurile.
                      * * *
"A fost un semnal fals de vremuri noi" scrie la un moment dat Simon Sebag Montefiore in monumentala sa lucrare "Ierusalim. Biografia unui oras." Nu stiu de ce , dar ajuns la ea , trecind peste milenii , peste maririle si caderile evreilor , m-am gindit cu neliniste  la noi ,cei de acum , pe care , fara un Templu Sfint , istoria ne spulbera incolo-incoace ,ca pe niste suluri de nisip in voia vinturilor.
                                                                           * * *
Un lan de la bastina mea, Dondusenii.Griul acesta din pacate nu se va mai ridica.Doar cu secera. Cine insa daca lucratorii cu secera s-au dus definitiv, fara intoarcere?
                                                                           * * *
3,5 KM. Este ziua celor mai mari deportari din istoria noastra. Pe Grenobl urla urgentele . Legat de aceasta ma gindesc ca in loc de sirene bisericile, la un popor care se respecta , ar fi trebuit sa traga clopotele pe tot intinsul.In lipsa acelui zvon al memoriei ma limitez la o floare.Un trandafir al rusinii.
                                                                           * * *
"Fiecare suflet va gusta moartea" - scrie Coranul. Oare care e gustul mortii? Poate ca dulce. Poate ca amar. Poate dulce amar . Nu stiu. Nimeni nu stie. Cu certitudine insa ca gustul acesta presupune o victorie asupra ei. Pe care au obtinut-o doar cei care , ridicati ca azi si dusi in Siberii , n-au ezitat ca sa muste din moarte ,ca pe unica sansa de viata a generatiilor urmatoare.
                                                                         * * *
Un fir de iarba. Un pin liber. O papadie etenă. Un trandafir ranit. Ceva numaidecit descoperi dimineata pe traseu. Sub picioare sau sus. Si daca i te deschizi , daca i te predai sensul este ca si cum garantat pentru toata ziua.Cineva are grija de tine.
                                                                       * * *
Pietrele ca niste carti.Un lucru pe care l-am invatat de la Jung.Deaceia am lasat prin gradina, intre flori ,si niste pietre , aspre, coltutoase, asa cum le-am gasit desprinse din magma, asemeni unor carti deschise inapoi spre origini.
                                                                      * * *
Cafeaua de dimineata. O beau cu stinga. Mina cu care tata tinea friul. In marea calatorie a vietii.
                                                                      * * *
Ehei , ma uit la motanii mei castrati, cu sale de muieri , cum , dupa citeva ore de pinda , au reusit totusi sa urce pe masa, sa insface cite un sold de gaina si sa se retraga frumusel in tufisuri , de unde acum ma urmaresc cu ochii sticliti.Nu le ajunge portia pe care le-a servit-o in mod civilizat sotia de dimineata. Si-au mai facut rezerve. Asta in timp ce soarecii se plimba nestingeriti prin bucatarie , asemenea unor cete de migranti si chitcaie savuros ca de mine urca in biblioteca , se apuca de marea lor lucrare: "Invepem cu "Demonii" lui Dostoievski si terminam cu "Peregrinul" lui Brodschyi . Nu iertam nimic. Facem praf civilizatia. Cacatei marunti!." Nici securistii pe timpiri n-au fost atit de cinici si siguri pe ei."Ba, voi cind o sa va saturati, cind o sa  fiti oameni, -le zic eu blind prefacut de departe si apuc incet, tiptil, pe dupa spate, matura cu dreapta, - cind o sa  intelegeti ca traiti intro democratie fragila, in Republica Moldova, finantata de Banca Mondiala,  la marginea Europei?" Si unde fac odata zzzbang  matura catre ei. Credeti ca au inteles ceva? Ca s-au speriat? S-au lasat de narav? Pe naiba! Au urcat sus pe gard si de acolo rid de mine, ca niste demoni, cum imi caut matura. Asa e intro lume cu motani castrati si politicieni impaiati , unde furia poporului dureaza cam cit o aruncatura de matura .