Mulțumesc mult pentru felicitări, dragă Jnt! Eu de fapt sînt născut mai tîrziu, pe 5 noiembrie. Blogul meu ,pe care se pare îl mai citești, te-a dus un pic în eroare, ca și pe finii mei de la Iași. Dar asta nu contează. Eu singur sînt în eroare. Tata meu venit odată în ospeție la mine și văzînd că îmi serbez ziua de naștere, lucru neobișnuit pentru un țăran, mi-a zis că s-ar putea să fiu născut chiar undeva prin decembrie. Oricînd n-am fi născuți , important este că din cînd în cînd ne aducem aminte unii de alții, mai ales în timpurile de azi cînd viața ne-a împrăștiat prin toată lumea, făcîndu-ne mai singuri ca niciodată..Ce să-ți spun, am citit scrisoarea ta de cîteva ori, am citit-o pînă cînd ,din negligentă, am șters-o împreună cu alte cîteva emailuri, mai vechi. Îmi cer iertare. Îmi pare rău. Dar chiar așa ștearsă mi-a rămas în memorie ca un act de voință, ca o mărturisire a unui om care nu cedează , care cade și se ridică, iar asta mă bucură.La asta m-am gîndit cînd te-am întrebat unde ai dispărut de pe facebook? De asta am știut că ai nevoie. De o mărturisire. Este acolo în această scrisoare ștearsă ,o părticică din inima ta, din viața ta care caută dureros un sens, un punct de sprigin, un răspuns la viața aceasta eronată a omului aici pe pămînt. Un zvîcnet al sufletului , care nu se poate șterge nicicum și nicicînd de nimeni din Univers. O semînță de eternitate care acum sau mai tîrziu va da în colte și te va face să înțelegi că omul este o lucrare a Domnului. Că Domnul are cu fiecare din noi un plan, unic și irepetabil aici pe pămînt. Un plan de iubire care de pe facebook, ai dreptate, nu se prea vede .Și care de cele mai multe ori ni se descide din ascuns ,prin suferințe, căderi și urcușuri. Deaceea mă bucur că-ți porți suferințele cu vrednicie.Felul cum îți cauți acolo departe, în Franța, un loc de muncă și de viață m-a cutremurat.Așa firavă și fragilă cum iești ești demnă de bolovanul lui Sisif. Deaceea ori de cîte ori îți este greu, ori de cîte ori scapi bolovanul devale, scrie-mi, deschide-te , lasă suflul vieții să între în pînzele tale , cuprinde bolovanul strins în brațe, aburc-l pe umeri, și această suflare te va duce , după cum spune mitropolitul Antonie de Suroj,spre limanul tău ultim, suprem, piscul salvator, al fericirii umane.
* * *
Am stat și m-am gîndit astăzi la ziua de Duminică. La noile alegeri prezidențiale. Ca la o zi de Sfîntă Liturghie. Și dintr-o dată am realizat că de fapt de la 1990 încoace, noi moldovenii , cu excepția primului Parlament democratic , n-am avut de ales în aceste Duminici decît dintre nomenclatură și clonele ei. Adică între omul vechi al lui Voronin și emanațiile lui. De aici și performanța miliardului furat. Duminică pentru prima dată avem posibilitatea să alegem între omul vechi și omul nou.Nu știu prin ce se explică, spre deosebire de alte popoare, acestă întîrziere a lui. Carte puțină. Lene intelectuală. Uitare. Dar el a venit. Iată- l s-a urcat pe corabie și, cu măsura lui Isus, ne cheamă la adînc. Haideți s-aruncăm mregele, fără frică. Nu se poate să nu le umplem . Doar dacă avem puțină credință.
* * *
Asta e Vera.Muta. Măturătoarea de la Liceul teoretic de arte ”Nicolae Sulac„ din Dealul Schinoasei. O cunoașteți deja. Astă toamnă , de 1 septembrie, cineva s-a rupt din mulțimile fericite și i-a întins un buchet de flori. Mii de likeuuri a adunat ea pe internet. Azi dimineață pe timp de plimbare o întreb: ”Vera, nu ți-i frig?” ”Nu!„ - clatină ea din cap. N--are cum ,într-adevăr, e călită. Vară și iarnă îmblă cu mîneca scurtă. „Vera , - îi zic eu admirativ, - tu cu cine ai votat?„ Stă o clipă și se uită la vraful de frunze din față, ridică apoi mătura sus la cer, o scutură și încordîndu-se, cu toate coardele vocale, scoate un sunet ciudat, dezordonat, și în același timp extrem de armonios, de cunoscut nouă în aceste zile , care se așează într-un cuvînt: „ Maaaiiiaaa!„ De ani de zile tace și mătură gunoaiele din curtea liceului. De ani de zile ne explicăm și comunicăm doar prin semne. Și iată că ,mare minune, a vorbit. Pînă și soarele s-a cutremurat pe cer și a trimis peste ea o fîșie sfîntă de lumină. Eu cred că a venit timpul ca duminica cealaltă toți moldovenii care ieri au stat muți pe la televizoare să iasă și să-i urmeze exemplul. Să zică :„ Maaaiiiaaa !„ . Altefel riscăm să devenim un neam mut pentru totdeauna , pe care nimeni nu-l vede și nu-l aude. Nici acasă. Și nici în străinătate. Și nici soarele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu