Eri familia, prietenii si cei apropiati l-au inmormintat pe remarcabilul publicist Ion Tibuleac de la fostul saptaminal "Cultura". Tatiana Țîbuleac, fiica sa , scrie pe facebook ca a plecat impacat. Nu stiu cum se moare impacat. Poate doar sfintii stiu si pot asta. Mai ales ca in loc sa fie inhumat dupa merit in cimitirul de pe srada Armeneasca , asa cum s-a intimplat cu majoritatea echipei de la "Cultura", de la Zenon Reabosapca pina la Victor Teleuca, a fost dus de catre autoritatile noastre pe un deal sterp de la Sfintul Lazar.Acolo unde urla lupii si sufla vifornita. Dar, ca sa intretin ideia Tatianei ,imi amintesc ca in anii de dupa independenta, cind s-a stins "Cultura" si noi ne-am imprastiat ca niste potirnichi, intr-o zi, la oprirea de troleibus, vizavi de statuia lui Stefan cel Mare, ma intilnesc cu Ion Tibuleac, impacat cu sine cum scrie Tatiana si cu un buchet de crizanteme in mina. "Ioane, cine e fericita?"- am dat eu sa-l imbratisez. "Care fericita, a murit Sergiu Manea ?! " mi-a zis el si s-a retras oripilat. Am impietrit pe loc. Sergiu era cel mai mare ptieten al meu. N-am sa descriu aici acea inmormintare. A fost poate una din cele mai tragice in viata mea.Fapt este ca daca nu era Ion Tibuleac cu florile asa si nu l-as fi condus pe prietenul meu in ultimul sau drum.Si pentru ca a venit vorba de flori , casa aceasta a presei din centrul Chisinaului, care acum se scalda in lumini pe timpuri era poate cea mai urita din urbe.Semana cu un cavou. Sau mai curind cu o camera de gazare. Se fuma pe ruptele in ea.Fum in cabinete. Fum pe coridoare .Fum pe scari.Fum in toate ungherele. Fum la toate subsuorile incit nevestele aproape ca nu-si primeau barbatii seara acasa. Asa erau vremurile , toti scrieau cu tigara.Si doar in biroul lui Ion Tibuleac aerul era pur si inalt, bucovinean, aproape de munte, mirosea a muscate si levantica, a musetel si salvie.Ion scria cu florile. Si probabil de asta , plecind in concedii incredinta cheile biroului doar Lidiei Berstein, o dactilografa evreica,tacuta, de credinta veche, prafuita, iudaica, care aproape ca nu vorbea, de parca nici n-ar fi fost in redactie. Intr-un an insa evreica s-a imbolnavit.Si atunci l-am vazut , prin sticla, in prag de concediu cum se framinta indelung la usa biroului meu: sa intre sau sau sa nu intre. A intrat:"Stii, florile...te-as ruga!" "Cu placere!" - i-am zis luind cheile de la el. A fost un gest de incredere absolut unical care mi s-a oferit in viata aceasta. Asa ca eri de ziua inmormintarii lui, legat de pat de o crunta raceala, am crezut si mai cred si azi ca am comis o mare tradare cind am ezitat sa ma ridic si sa-l conduc in ultimul sau drum. Dar draga Ioane! Si draga Tatiana. Viata nu moare.Nici aici pe pamint.Nici in noosfera. Vor trece citeva luni, va da soarele si acolo ,pe mormintele sterpe de la Sfintul Lazar va razbate iarba, deasa ca peria.Asemeni scrisului pur al lui Ion si al lui Sergiu , si al tau Tatiana ivit de sub muntii de moloz al vremurilor urite pe care le-am trait. Atunci voi lua doua crizanteme si le voi pune la radacina erbii de pe aceste morminte. Ca un argument ca cei care scriu cu florile si cu iarba nu mor niciodata.
...
In fiecare dimineata ma dau la geam si caut prin semiintuneric toiagul.Sta la locul lui.Nimic nu-l clatina ,nici ploile, nici vinturile , din firida portii. Sta si asteapta deschiderea traseului de vara .Iar pe traseu, la liceu, subt un scaun parasit ,ma asteapta o furnica.Intr-o dimineata am numarat cum s-a intors de o suta de ori ca sa poarte o coaja de piine.O, de-as putea ridica asa rugaciunile mele. Ori textele mele. Sau vointa de viata.Pina la vara. As fi perfect fericit.
...
Vin zile cind somnul devine un lux. Am invirtit de cu seara pe degete pastila rozalie,impartita in doua, s-o iau sau sa n-o iau.Am pus-o la loc.Nu stii niciodata cind vine somnul, acest mare dar al zeilor. Parca cei cinci kilometri parcursi ar fi trebuit sa-i imbuneze. Dar n-a fost sa fie. Ratiunea lor e alta. A urmat o noapte de ginduri grele. Pe an ce trece ,ma conving ca din toate singuratatile cea de noapte e cea mai cumplita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu