Astazi Schinoasa și-a luat ramas bun de la postarita. O femeie care parcurge zilnic in această pestriță suburbie a Chișinăului , de la om la om , de la casă la casă un drum de 20 de km, situat între două mărețe dealuri, vreme de 11ani , cu precizia si exactitatea unui ceasornic. Eri in timp ce impartea ziarele si corespondenta un individ a țîșnit dintr-o fundatura și s-a dat la ea, speriind-o de moarte. Noroc că a eșit cineva, altfel o sfîrșea rău.Nu se știe cine-i agresorul. Nu se știe de ce a foast agresată. Că e un vagabond , că e legat de alegeri, că altceva poliția noastră genială va stabili. Pînă atunci azi dimineață un om de la pașii caruia localnicii și-au acordat ceasornicele ani îndelungați, în urma unei nopți nedormite, a decis sa plece definitiv din viața Schinoasei. ”Poate mai rămîi, - a cercat s-o responzabilizeze șefa oficiului, - este vorba de viețile oamenilor ?!„ ”Cum zice Prorocul: că mai bună este viața ta decît viețile?!„ - a ripostat ea cu înțelepciunea mileniilor și aburcînd uriașa geantă pe umăr a pornit neînfruntată în ultimul ei drum , de despărțire cu dealurile și oamenii Schinoasei. Nimeni n-a numărat cîte porți a deschis în această zi. Nimeni nu va ști vreodată dacă s-a vărsat vreo lacrimă la aceste despărțiri. Doar frica, cu miloane de picioare, care lipindu-se scîrbos de ea, asemeni mirosurilor pestilențiale ale capitalei, a însoțit-o tot drumul. Tîrziu de tot a sunat la poarta mea :„Pocita!”- a strigat ea în monitor. Geanta îi atîrna ca o zdreanță pe umăr. Știam pentru ce vine. Zvonurile se răspîndesc în Schinoasa cu iuțeala lumini. Venea ca să mă despart de facturile uriase pentru gaz, lumină, apă și telefoane, de pensiile mizere, de cartile postale ale Anei, de coletele de carti rominesti , de ”Literatura și arta„ de atenționările fiscului, de veștile despre căderea leului, furtul miliardului si neputintele guvernelor, de chipurile și mesajele electorale minciunoase ale șleahtei noastre politice, niste bucurii si tristeti esentiale, pe care mi le-a adus invariabil doar ea, pe ploaie si vint, in toti acesti ani.O bucata din viata ei dar și a mea pe care nu vroiam s-o cedez. "Pensia!” - a strigat ea insistent pentru a doua oara , extrapolind mesajul, și chipul ei dintr-odată a strălucit ciudat în monitor, ca un licurici. Ca o speranță sinucigașă atotțiitoare care te face să apeși pe toate butoanele vieții. A intrat , s-a asezat pe fotoliul ei preferat, a numarat banii o data ,de doua ori, i-am numarat si eu, pipaindu-i indelung cu nervurile degetelor, de parca as fi simtit cum peste ele se scurge si se rupe , prelinsa, toata fiinta mea, o sensibila legatura cu lumea, si ridicindu-se a plecat. Ca vara de afară cu parfumul ei din levănțică. Vroiam s-o urmez, sa-i spun ceva , un cuvint, o vocala . Ceva care s-o opreasca. Dar n-am putut .Pina la urma, asta e viata. Un hazard. O intimplare impredictibila. O legatură incerta , primejdioasă cu cineva sau ceva, care sta vesnic in umbra ,cu toporul sau cu cuvintul ,si la un moment zice: "Gata!" Si n-avem ce spune, n-avem cind, n-avem ce alege . N-avem nimic. Decit despartirea. Și sărăcia magnifică. Si frica. Adio, Natalia!
...
Astazi m-am trezit pe la patru.Am deschis geamul. Pic , pic se prelingea ceata de pe frunza de visin, cu lacrimi de stea. Apoi a cintat un cocos ratacit . Apoi un cor intreg ,antic. Am spalat blidele si i-am ascultat. Este divin acest cor, curata blidele , locul si omul , intreg Universul . Inainte de orice lucrare.
...
4 KM. M-a gindeam sa prind toamna in scrinciob. Doar o zi am lipsit pe traseu. Si azi n-am mai gasit-o. Nucii golasi. Artarii arsi. Si pasi, urme de pasi...sub visin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu