Lena care e sora Ninei

Grea iarna aceasta. Aproape că n-am ieșit din oraș. Nici din casă chiar. Ba viscolește. Ba geruiește nemilos aici în Dealul Schinoasei. Ba plouă. Ba cețuri de nepătruns se așază, sau pur și simplu o frică de neînțeles se desprinde din lumea aceasta care se întinde dincolo de geamurile chiliei mele, dincolo de casa aceasta a mea din Dealul Schinoasei, de la Londra și pînă la Chișinău, de la Chișinău și pînă la Țigănești, ca un mare mister, dar și ca un mare rău uneori. Astfel încît părintele Irinarh iarăși mă sună: „Ce faci, frate Ioane ?” „Ce să fac, - îi zic rușinat, - mă gătesc, îndată vin”!
  Asta și fac a doua zi, gîndindu-mă  că răul cel mare e-n mine și nu în lume. O sun pe Lena, care e sora Ninei și o bună șoferiță , și-n cîteva ore sîntem în biserică la Țigănești. Eu într-un colț ,sub epitrahilul părintelui Irinarh, iar ea în alt colț, spunîndu-și rugăciunea. Eu n-o aud, nici ea nu m-aude pe mine , dar rugăciunea ei se-mpletește strîns cu spovedania mea și  topește în palma ei mică, la un muc de lumînare, după care de departe e ușor să-ți dai seama că arde, a ars, și va arde mereu pentru copii, pentru Gheorghe și pentru Lenuța. Asta e rugăciunea ei, copiii. Și asta e viața ei. Divorțată devreme, doar la cîțiva ani  după o căsătorie nereușită, ea n-a avut și nici n-a vrut să aibă o altă viață decît copiii. Pentru ei a făcut o casă , ca să aibă un adăpost și acopriș deasupra capului. Pentru ei s-a zbătut, ca să le dea studii. Pentru ei s-a spetit ca să-i scoată în lume.
  Așa că ajunsă la clipa cînd i-a petrecut în Canada, la munci, s-a prăbușit. „Doamne, - am auzit-o plîngînd, - oare am să ajung să-i mai văd?” Știa ce spune, legile canadiene de reunificare a familiilor, în special a părinților, sînt draconice. Aproape imposibile. Probabil deaceea am rugat-o atunci să-mi cumpere o carte: „Pismovnik” de Mihail Șișchin. Să-i mai scad din durere. S-a executat imediat. Și nu doar în cazul cu cartea. Orice o rog în ultimul timp face la timp și cu mare acuratețe. Și nu doar pentru mine, dar pentru oricine. Am impresia că întreaga fire se sprigină pe fapta ei bună și dezinteresată.Este o plăcere să privești ce minunăție de flori se odrăslește în apartamentul ei de la Botanica. O iarnă înteagă a muncit la o broderie pentru Ana, făcînd din ea o adevărată operă de artă, demnă de Luvru.Uneori, uitîndu-mă la ea, mi se pare că am în față copia mătușii sale,răposata Matriona, o femee din spița marilor și amărîților singuratici,pețită în tinerețe de sute de miri,dar rămasă solitară și atunci mă întreb: pentru ce atîta singurătate?Pentru ați ascunde lacrimile? Pentru a duce lucrurile pe care le faci,mici sau mari  nu contează,  pînă la desăvîrșire? Ce  răbdare trebuie să aibă! O lună de zile își tot face și desface bagajele, pregătindu-se de marea plecare în Canada...
   Sau poate pentru a face totuși imposibilul posibil? Pentru că ce înseamnă o viață în care prima jumătate îți petreci copiii în lume iar a doua jumătate ți-i întorci, bătînd pe la ușile marilor instanțe, cu aceeași disperare? O jertfă înseamnă. Deaceea am s-o conduc cu mare tristețe și-am s-o aștept cu mare bucurie. În fiecare primăvara și fiecare toamnă cînd va pleca și veni. Pînă cînd într-o zi voi deprinde jertfa și eu de la ea.Ca să poată pleca fără întoarcere în Canada, la copiii ei, Gheorghe și Lenuța, ea Lena, care e sora Ninei, soția mea, și care m-a învățat, ca nimeni altcine cum să trăiesc amarul ca să pot dobîndi harul.Drum bun Lena și cărare de flori, ție și la alte mii de mame jertfitoare de sine de pe pămînturile acestea basarabene în care de atîta frumusețe nu mai e loc decît suferinței.