PLÎNSETUL BĂRBAȚILOR

   Primăverile nevasta cumpără de la florării o sumedenie de vazoane  cu flori.Petunii, mușcate pe care le expune afară, pe balcoane pentru frumusețea ochiului.Toamna le strînge și le bagă în beci, la iernat, unde de obicei toate pier.Anul acesta le-am luat la mine pe geam, cum făcea mama. Și le-am salvat, au slobozit boboci, gata să-nflorească asupra primăverii. Am așteptat. După cea roșie , am adastat-o pe cea albă. Toate zilele și nopțile acestea am stat cu ochii pe ea. Am privegheat.S-o prind când  se deschide.Ca o recompensă pentru grija pe care i-am purtat-o în iarnă.  Degeaba.Doar o clipă am ațipit și atunci s-a deschis pe-ntuneric.  Iubirea la mușcate , ca și la oameni, e taină .Probabil , de asta există mărturisirea unde iubirea și păcatul se-ntilnesc dimpreună.
                                                                       * * *
Astăzi emoțiile sunt tari. Dau peste maluri. Am imprimat Jurnalul Saptaminal la Europa Liberă. Am văzut oameni care nu i-am văzut de o viață.Femei peste care au trecut vinturile aspre ale vietii și care, uimitor,  nu le-au  frint,au rămas cu aceiași capacitate de a iubi viata. Și Mihaela Perciun .Si Valentina Ursu, care ieri într-o emisiune de autor cu locuitori din nordul Moldovei afirma:"Pentru prima dată am văzut mai mulți bărbați care plâng. " Este o frază memorabila ,cit un roman, la care astăzi ,iată  , cind mă  fotografia  din toate unghiurile am adăugat și plânsetul meu.
                                                                      * * *
Ninge peste Schinoasa, cu o ultimă ninsoare, cu floare de vișin, ca o esență a iubirii.
                                                                      * * *
 Halla.Pâine evreiască. Asta a copt nevasta astăzi. Evreii pe lingă număratul banilor au și niște aptitudini culinare superbe.Lucruri pe care le-a deprins de la ei admirabil. Laudă ei din toată inima pe facebook.
                                                                       * * *
Am niște visuri emblematice de iarnă neterminate.Care se prăbușesc și mă trezesc. Printre ele unul în care tata încălecat pe un armăsar sur ,cit o avere, adus de la Fetești, unde pentru insamintarea iepelor a pus casa în gaj, ese la plimbare și pierde în galop pălăria , iar eu o culeg de pe jos și aștept  cu inima frântă că se prăvale și el la pământ. Nu s-a prăvălit. Era tare.Asta atunci demult,in viață,cind grajdul era plin cu iepe. Dar iată că acum  îi string diminețile in palme pălăria botita și intreb: este posibil oare ,d-le Jung,ca un vis, cind grajdul acela nu mai este, s-a pustiit, a rămas fără iepe, să-l dea jos pe un om de pe coama?
                                                                      * * *
 Nu beau in general. Iar acum nici ficatul nu-mi prea permite. Așa că  ani întregi nu pun în gură nici o picătură de alcool.  Doctorul Groza îmi zice:"Ion, bea, dacă ai pofta bea, este chiar folositor din când în când."L-am ascultat si-am băut.Doamne, ce deliciu. M-am topit și unit cu cerul. Iată ce înseamnă asceza , adevărata măsură a băuturii și iubirii.Si nu doar. Stoicii, dar și sfinții părinți știeau acest lucru.
                                                                      * * *
Scara care leagă biroul meu de bucătărie și de tindă este nervul casei.Într-o anumită măsură, mai ales iarna, chiar viața mea. Pe zi o urc de sute de ori. Ca sa mănânc, să  beau un ceai, să deschid ușa la oaspeții nepoftiți și  încasatorii de taxe. Sa găsesc un cuvânt potrivit la textele mele. Sa leg o zi de alta. Tinăr fiind, parca zburam pe ea. Acum, după ce-au plecat copii, îi număr treptele. Și știți ce-am descoperit o zi are șaisprezece, iar alta șaptesprezece trepte.  Depinde  cu ce picior m-am sculat ?Ce e cu aceasta treptată,in plus sau în minus, mă  întreb? De ce? Când? Care? Și există oare? Iata asa o numărătoare.Zilnic.Si fără de spor.  Este o întrebare vitală, de Nobel , pe care intr-o zi ajungem sa ne-o punem fiecare  și la care puțini se încumetă săgăsească un răspuns.