VARA

Am deschis geamul. Se rumenesc si visinile. Printre ciripitul pasarilorl , de la Sfinta Parascheva razbate dangat de clopot. Azi biserica il sarbatoreste pe Ioan Teologul, cel mai iubit  dintre apostoli ,care l-a urmat pe Hriszos pina sub cruce.Citesc in Vietile Sfintilor, scrise intr-o romana veche, cu parfum liturgic, ca Mintuitorul le-a dat lui Iacov și lui Ioan denumirea de “voanérges”, ceea ce înseamnă “fii tunetului”. Cuvintul lor era ca desprins din tunet. Si, ma intreb, unde sint azi acesti fii ai umanitatii, pescari necarturari care sa scrie Evanghelii? Ploua greu si fara tunete, care sa imprastie fricile, in primavara asta.
                                                                             ...
Un copil de la tara s-a inecat in rahat. O veste , care m-a cutremurat. Nu este primul caz. Si nu este o noutate ca toate conacele fastuoase de la marginea Schinoasei isi varsa fecalele in Valea Grecului, ca si cum le-ar varsa intr-un closet de la tara. Dupa cum nu este un secret ca si statia de epurare a Chisinaului seamana cu un urias closet . Toate visele noastre de viitor intretinute de o clasa politica corupta si mincinoasa au incaput in ea. Degraba vor da caldurile si putoarea lor mortala, diluata cu parfum de salcim , ne va inunda pe toti, ca una din cele mai perfecte dezamagiri din ultimii ani. Statul Republica Moldova.
                                                                        ...
Eri vorbeam cu Ana la telefon. A esit in curte
sa traga o gura de aer si m-a sunat. Britanicii au obosit si ei de carantina. Vorbeam si la un moment dat am auzit in telefon un minunat tril de pasare. "Ana, ce-i asta?" - am intrebat derutat. "Pai , aici la Londra , in megapolis se vorbeste ca au cistigat pasarile!"- mi-a zis inveselita. S-au oprit motoarele si au cistigat pasarile. Cinta pasarile la Londra. Este un cistig care ne aminteste cit de mareata este aceasta civilizatie si in acelasi timp cit de fragila.
                                                                       ...
E vara . In visin e un adevarat oratoriu. Pasarile se intrec in cintare. Am luat tioiagul. Am facut citiva pasi prin curte. A fost o iarna grea. Poate cea mai grea de cind m-am stabilit in Schinoasa. Febra imi sta uscata inca pe buze. Ramasitele tusei imi tremura-n voce.O iarna in care m-am gindit la Ana pe care s-ar putea sa nu o mai vad niciodata.Nimic din marile noastre proiecte nu se intimpla asa cum am vrea.Nici macar moartea.Viata are proiectele ei, dezinteresate de noi. Pipai toiagul, ultimul  cerc inchis in lemn, imi birui fricile si pornesc pe traseu spre o ultima vara  zbucnita din iarna. O iarna a fricii si mortii.
                                                                      ...
Azi am parcurs al doilea segment. Vroiam sa o iau si pe Sarah , dar am ezitat. 4,7 km. de-a lungul  celebrului zid din curtea liceului de arte. Nici un condrumet. Nici un fragment muzical ca pe timpuri . Doar la intoarcere pe cararuie mi-a esit in cale un carabus ratacit . Altadata as fi calcat peste el.  Azi insa, dupa o iarna de izolare , dupa "Trageti plugul peste oasele mortilor" de Olga Tokarczuk , l-am luat in palma si l-am slobozit viu printre ierburi. Este si el ca si mine, ca si Sarah  , locuitor al acestei Planete fragile. Are si el contributia lui la viata ei , poate mult mai mare decit a mea.
                                                                     ...
Mica, multicolora, scinteietoare, toate culorile lumii in penetul ei, o frumusete. Isi facea tualeta de dimineata pe firul de telefon. Am vazut-o de pe fotoliu, din coridor si-am dat fuga la bucatarie dupa mobil, s-o fixez, sa impart mai tirziu frumusetea si splendoarea ei cu inca cineva. Cind m-am intors nu mai era.Oare cum se chema? Viata.
                                                                    ...
Facem o pauza. E vara. Si e unica sansa de a ma intilni ,macar imaginar, pentru ca multi nu mai sint, pe miristile vietii cu oamenii pe care i-am iubit sau m-au iubit vreodata cu puterea miimilor.Iata-i plutesc in apele ferbinti ale zarii.  Parinti, surori, prieteni, vecini, profesori, condrumeti intimplatori. Imi iau citeva carti, computerul fara internet, sandalele , camasa de in si ma dau in imbratisarile verii. Verile si caii nu m-au tradat niciodata. Musc din merele varatice.Trag de coamele cailor. Si plec. In galop fericit.Pe cararile veciei. Sper sa ne mai intilnim.Iubirea nu moare, ea nu abandoneaza niciodata. Noi o parasim.

VIȘINA

Astazi ne amintim de  cei morti. Odata pe cind viata m-a amarit mult si-am vrut sa ma fac scriitor am lasat toate si m-am dus paznic, la un santier de constructie. Asta l-a enervat tare pe tata.Era un om mititel, dar mereu cu multe treburi. A lasat si el toate si-a venit sa ma caute. Nici n-a urcat macar sus, precum obisnuia, in biroul meu de la casa presei.M-a chemat jos si-a zis o singura fraza:"Mai Nelu, tu vezi ce tata mititel ai？" Si-a plecat, ducind un munte de greutati pe umerii lui. Nici astazi nu stiu daca m-a certat, mi-a cerut socoteala sau ba.Un lucru e cert. Fraza asta m-a asezat cu picioarele pe pamint, a devenit antologica, pentru toate situatiile grele care mi le-a dat viata. M-a invatat sa gindesc in paradoxuri. Inainte de Shakespeare. Inainte de Sfintul Apostol Pavel. Inainte de Ionescu. Inainte de Rafail Noica. Sa gindesc si sa rezist, gasind mereu cite un sens.
                                                                             ...
Am prins cu privirea de la geam. Au inflorit dincolo de gard, pe marginea drumului ,irisii. Florile mamei. Avea ochii verzi, ca iarba, si iubea irisii, albastri ca cerul. Asa precum viata. Toate primaverile ii rasadea  in jurul casei, sub stresini, la geam si prag. Si toate iernile ii desena si cosea pe broderiile sale pe care le atirna pe pareti.Din pacate n-am pastrat nici una. Azi , dupa o iarna de izolare , ies sa privesc irisii. Sa pipai iarba si s-o imbratisez pe mama cu-ntreg universul.
                                                                             ...
Bunelul meu a avut doisprezece frati dintre care unul , pilot al armatei romine, a aterizaz cu avionul in plin razboi pe un lan de mazare si-a venit sa-si vada mama. Ceilalti nu s-au intors , doar bunelul . Ei au crescut o sumedenie de copii, care la rindul lor au crescut alti copii pina au implut o Rominie intreaga. Si iata  ca la un moment dat aceasta Romanie, incarcata cu ajutoare pentru criza pandemica , s-a intors acasa. Priveam la uriasa coloana de masini , cum se misca , ca o flotila marina, si-am inceput sa pling. Real. Cu lacrimi mascate pe care stergindu-le soptesc:"Multumesc, Romania!"
                                                                          ... 
Ma trezesc dimineata, ma ridic in coate mahmur de pe pat si primul lucru care-l vad peste geam sint crestele visinului. Sus, tot mai sus urca din humele Dealului. O, zeilor! Si cita visina are ramul anul acesta. E ca un cer incarcat cu stele.Iata Plugul. Iata Carul. Iata Steaua Polara. Iata Fecioara. Iata vara care alearga descult spre mine afara.     
                                                                          ...
Azi dimineata din fata , inca pe somn, sus, peste visin am auzit uruind avionul, primul de la ultimul zbor de Londra. Am stat si l-am ascultat infiorat. Era ca si cum
mi-ar fi sters din auz miile de urlete , de-o iarna, ale urgentei  de pe Grenobl.
                                                                         ,,,
A murit Vlad Pohila unul dintre cei mai buni carturari pe care i-am avut. Adio, Vlad! Stau mut si ma uit la carti.Nimeni nu le-a iubit ca tine. Intr-o zi pe cind in tineretile noastre lucrai la agentia de turism si-i duceai pe romini in Tarile Baltice, Piter am mers ca sa-mi dai un volum de Mircea Eliade. Inchirieai o cameruta in partea veche a orasului. Intotdeauna ti-au placut lucrurile vechi si trainice.Ce-am vazut acolo m-a cutremurat. Carti pe podele.Carti pe masa.Carti pe pat.Carti pe geam. De parca te-ai fi aflat intr-o mare constructie. Acum cind se coc ciresile ai luat si te-ai dus asa , grabit si cu o carte subsuoara cum erai intotdeauna , dintre noi. Probabil casa ta era gata. O casa cu pereti de carti, acoperis de vis si ingeri la geam. Drum bun draga Vlad.Spre casa veciei. Jerbe de lumina in calea ta.
         

CIREAȘA AMARĂ

Țigănești. Săptămîna Patimilor. De data asta am stat doar cîteva ore în mănăstire. Așa-s vremurile. Și iată că la întorcere , în amurg, înainte  ca Lena , cumnata mea, să apese pe accelerator,  ne-am pomenit în față  cu un omulean îndrăzneț. ”Mă luați ?” - s-a aplecat el peste parbriz.”Îcotro?„ - l-am întrebat.” ”Pînă la șleahul Ialovenilor!„  Nu-mi plac condrumeții întîmplători. Mai ales pe timp de pandemie. Lena însă a schițat un semn de încuviințare. Deaceea pe drum , hurducăindu-ne pe serpentina de pădure, am tăcut încruntat. Abea sus , cînd mașina s-a urcat și-a accelerat pe betonul șoselei, m-am decis să-l inspectez :„ Cine ești , omule?” ” Sînt lucrător cu ziua.” - a luat el bucuros capăt de vorbă. ”Așa?„ - am devenit curios,  - și cum e?” "Independența m-a prins fercit într-un sătuc din Florești . Aveam o soție ca o floare și patru copii , - s-a deschis el  deodată, - dar copiii creșteau și a trebuit ,ca să-i ridic, să plec la Moscova.” De fapt, își  povestea viața. Și se vedea de departe că nu era la prima ei istorisire. Era un fel al lui de ai căuta sensul. Ai pipăi rosturile. „O, Moscova ! Cîte fețe are orașul acesta. Trebuie să le cunoști  pe toate ca să-ți dai seama ce înseamnă viață. Veneam , plecam, aduceam bani, tot mai mulți bani , niciodată  deajuns. Pînă cînd,  femeia n-a răbdat :„Plec în Italia! Am să fac eu bani.” A plecat și nu s-a mai intors. Pe deasupra a mai luat și copiii cu ea.” Aici a tăcut, îndelung, aruncîndu-și privirile peste portieră la dealurile molcume care se scurgeau pe alături. Credeam că a sfîrșit. Motorul duduia  indiferent. Era o poveste de viață arhicunoscută , trasă la indigo din realitatea noastră, care circulă  prin mai toate satele . Cîndva la ea s-a plîns. Acun , la  drum, însă, împletită  cu monotonia motorului, m-a cufundat doar într-o toropeală ciudată. Și poate că ași fi adormit. Dar la un moment dat, adunîndu-și gîndurile  din cîmpia sură ,condrumețul meu  s-a întors și-a rostit :„ Și de atunci am urît străîntățile. Moscova . Milano . Londra. New York. Tot Raiul Global.  De atunci  călătoresc acasă, cu masini de ocazie, de la un stăpîn la altul, în căutare de muncă. Mai mult prin mănăstiri. Acolo găsesc întotdeauna un pat de dormit și un blid de linte. Sînt unicile locuri unde munca și-a păstrat splendoarea ei de odinioară. Munca nu trebuie să aducă profit. Răsplata ei e bucuria” Acest final  m-a infiorat. Mai ales că el deodată a început să se pipaie pe la buzunare și-a  strigat alarmat spre Lena :„Stai! Aici cobor, la schitul părintelui Vasile!”  Lena a frînat brusc. ”Lasă omule, - am sărit eu cu dorința confuză de a face un bine în Săptămîna Patimilor, - crezi în Domnezeu?„   Era mai mult o întrebare pentru mine la care el, cu o mină spriginită pe genunchi și alta rătăcită în buzunar, a cumpănit o clipă și-a zis:„ Nu știu. Uneori nu. Alteori da.” „Chiar și atunci cînd vezi că ți-a luat femeia, copiii, masa, casa, totul ? ” O, da! Atunci cel mai mult!” A spus asta, a deschis portiera și-a eșit. Pe marginea șoselei a aburcat rucsacul pe spate, ne-a făcut un semn cu mîna și-a pășit neclintit pe drumeagul de țară , spre un schit care se ițea singuratec, departe sub o margine de pădure. Am stat și l-am urmărit pînă s-a contopit cu întunericul. Apoi Lena a pornit motorul și ne-am mișcat prin noapte, fiecare cu gîndurile la copiii și familia lui..
                                                                         ...
 Tot de pe fereastra, din singuratatile chiliei si internetului, inainte sa cobor la bucatarie. Arunc o privire mai intii la cerul de sticla, apoi o cobor peste visinul incremenit, lunec mai departe cu coada  ochiului spre ciresul care se iteste de dupa colt si, spre surprinderea mea,  descoper un ram impovarat. Iata si rodul dospit al ingheturilor vernale, al ascezei pandemice. Ciresele. Taina. Marele meu prilej de comumicare pe viu, aici in Dealul Schinoasei , la inceput de vara , cu Ana, cu Veronica ,cu prietenii, cu toata lumea si viata reala , cu gust de cireasa amara impartita din palma, pe care o iubesc pina la disperare.    
                                                                            ...
Sarah. Simte cind sint trist. Vine linga pat , se aseaza, se face colac , isi sprigina botul pe labe, si ma priveste tinta , cu ochi adinci, negri caprui , tremuratori care sesizeza si cuprind orice miscare launtrica de sentiment si de gind ce ma tulbura. Este mai mult decit mi-ar vorbi. Pur si simplu devine tristetea mea.

    

MALUL

Nebunia florii in aceasta dimineata, deocamdata fara albina. Si albastrul infinit al cerului, sa dai cu mina. O frumusete orbitoare , aproape asasina.
                         ...
Psalmul 3. De citi ani il spun in confort ? Abea azi , in izolare doar, am desoperit  frumusetea si splendoarea lui milenara:"Nu ma voi teme de mii de noroade care imprejur ma inconjoara, Scoala Doamne , mintuieste -ma Dumnezeul meu!" Cu ce pot fi masurate gindurile si fricile noastre pandemice decit cu "mii de noroade" si cum putem scapa din captivitatea lor,  in aceasta deruta planetara , decit cu spriginul Domnului? Chiar daca nu credem.
                                                                          ...
Arde Valea Grecului. Stilpi negri de fum se ridic peste infloririle ei. Are Iosif Brodschyi o poezie superba in care spune asa :" Eu am intrat in  loc de fiara in cusca ". Asa am facut si noi pe timp de pandemie. Doar ca nu putem rezista. Si atunci , neam de poeti, esim ca sa punem foc la ceva. In loc de poezie.
                                                                         ...
E vint. Petale de cires, in lipsa masinilor , au impinzit drumurile din Dealul Schinoasei. Neclintite . Curate. Imaculate. Ca niste constelatii. Cerul a coborit pe pamint. Tineti-va de cer.
                                                                        ...
Am tras scaunul din bucararie la perete si inainte de ami bea ceaiul , am urmarit , prin sticla aburita, prasadul de la geam. Demult n-am facut acest lucru. Stiti care e cel mai maret lucru in Univers? Zborul unei albine din floare in floare. Venea, se ducea, iarasi venea. Ca o iubire. Poate ca era o familie, dar poate ca era singura. Nu pot sa stiu. Si ce cauta acolo, in ram atit de devreme? Tesea. Poate copilaria mea cea desculta? Dar poate ca rostul acestei civilizatii  , care iata, sus, pe Grenobl ,sub
roata de masina globala , se anunta a fi cea mai dramatica din cite au fost.
                                                                        ...
 In aceste zile  ,cind frica ne-a incoltit pe toti. Cind pare ca totul e pierdut. Cind stam inchisi , cu ochii pe primavara de afara.Dumnezeu nu ne-a parasit. Este poate ,desi nu-l vedem , cel mai aproape de noi.Este in chilia noastra.Este in chiar inima frinta a fiecaruia. Iata-l se urca pe cruce , iata i se tintuiesc bratele , iata-L ca striga insingerat. Hai sa strigam si noi , iubitii mei prieteni , impreuna cu El:" Eli, Eli , lama sabahtani ?" Pentru ca doar cei care cred nelimitat razbat spre inviere. Paste fericit!
                                                                      ...
S-a dus floarea. Toata. S-a topit ca o frica, in nimic.Si-a aparut frunza. Nemuritoarea frunza din Drealul Schinoasei. Parca aceiasi. Si parca alta. Cu un sunet sec, aproape sintetic, fara de ploaie si de framint.
                                                                    ...
In fiecare dimineata imi prepar casa de ovas in bucatarie si stau cu ochii pe uriasul mal  de escavatii, turnat amenintator inspre mine, de-a lungul soselii Grenobl, direct peste copaci. Doar virfurile lor scheletice, ca niste peregrini , au licarit toata iarna din lut. Credeam c-au murit. Dar n-au murit, in ciuda valului de minciuni ale autoritatilor cu privire la acest mal, a faptului ca nimeni nu stie pina azi cine a facut treaba asta, au inverzit. Ba cite unul, mare taina , a si inflorit. Deci nu sint singur inca, mai traiesc.
                                                                 

POLENUL VIEȚII SI MORȚII

Da, Dumitru Crudu mi-ai furat finalul. N-ar fi trebuit sa deschid azi internetul.N-ar fi trebuit sa citesc  postarea ta despre Olga Tokarczuk , pentru ca n-am terminat lectura romanului . Oricum ,"Poarta-ti plugul" despre care scrii este atit de profund ,incit mi se pare ca voi ramine pentru multa vreme in ea.Cineva m-a luat, desprins de materie, si m-a pus intr-o carte, cu toate betesugurile , lucru care se intimpla rar cu mine. Voi inchide-o ca sa revin neincetat la naratoare. Ca scris. Ca om. Ca suferinta. Cautind un final fericit. Multumesc!
                              ...
Aseara , pe cind imi boteam, ca pe o hirtie gindurile si perna sub cap, chinuindu-ma sa adorm ,au inflorit abricosii la geamul meu. Tocmai cind ,dupa o iarna calda, subtropicala, temperaturile au scazut sub zero. Aseara la geamul meu, subravegheati de planete, abricosii mei au dat o lupta mortala cu moartea. Sa speram c-au invins. Ei intotdeauna au fost mai puternici si mai optimisti decit mine.
                                                                   ...
Dragii mei prieteni, vreau sa va zic ceva: eu stiu ce inseamna singuratatea, izolarea, statul acasa. In anii acestea din urma le-am invatat ca pe Tatal Nostru. Le stiu pe dinafara ca pe marii poeti. Ca pe multele mele betesuguri. Singuratatea inseamna disperare. Izolarea este frica ,in milioane de ipostaze, pe care de fiecare data a trebuit sa o traesc pina la capat ca sa-mi pot intilni copilul pe care credeam ca n-o sa-l mai vad niciodata in pragul casei. Sau scrie un text nesperat. Sau sa admir un cais inflorit.E greu, dar alta cale spre frumusetile lumii nu exista.Decit prin uriteniile ei.Acesta e pretul.
                                                             ...
Gena crestina. Asa scrie preotul   Octavian Moșin. Ce frumos. De asta avem nevoie cei nascuti intro era a clonelor si armelor  biologice letale, azi , pe timp de molima  si panica,  ca sa ne invingem fricile.De cel mai vechi instinct de supravietuire .Mecanismul subconstient al genei crestine.
                                                            ...
Iarasi se anunta temperaturi sub zero.Caisii mei pelerini , cel tinar si cel batrin, pudrati cu polen, de parca s-ar tinea de mani. Jos iarba, inca arsa pe virfuri, sta patulita ,ca dupa o febra virala prelunga, dar la radacina de acum e vie, de un verde intens. Magnolia arde-n vapai, alungind intunericul. Firea intrega aliniata la miscarea planetelor sta si asteapta semnalul lui Marte. Din fiecare mugure e gata sa zboare cite o pasare. Undeva sus ,peste deal a uruit un avion. Mai zboara, inca mai zboara, poate pustiu...
                                                               ...
Ttaiesc pe o strada cu case multicolore.Anul trecut  vizavi  de mine, pe un loc viran , a mai apatut una, pentru citeva familii , urita si galbena. Toata vara a sunat bolgarca acolo ,in disonanta cu scrisul si lumea. Acum, dimineata devreme cind ma scol si seara tirziu cind ma culc, dar si in noptile de nesomn , de pe patul meu de veghe , asa cum stau intins pe intuneric cu gindurile grele, se vede un geam mereu luminat la etaj. Nu stiu cine locuieste acolo. Poate ca intro zi o sa ma duc si-o sa-l salut, zicindu-i: "Multimesc!" .Dar poate ca n-o sa ma duc. E deajuns ca acolo traieste cineva. Ca e viata. Si viata e nemuritor de frumoasa.
                                                                  ...
Totul a inflorit. Din sura vesnicie cum spune Magda Isanos .Am vrut sa es. Sa m-a bucur de acest triumf al copacilor .Dar n-am esit. Mi-a fost frica. Am ezitat. Am stat in casa si am numarat pasii. 7200.In sus , in jos , prin toate colturile, pe traseul soarecilor, de la biblioteca si pina la cosul de gunoi. Iar in jur , peste geamuri si drum, ca intr-un paradis interzis , sau furisat cite un ratacit si roiuri de albini, purtind polenul cel viu al mortii si vietii.                                                        ...