Neomartirii

 

 Demult mă gîndeam să scot din camera mea televizorul.Încă de cînd într-o vară am găsit într-o carte a shiarhimandritului Ioachim, starețul mănăstirii Preacuvioasei Maria Egipteanca  din New York, un gînd care m-a năucit.A avea un televizor în chilie, spunea monahul undeva în conferințele sale ținute pe pămînturile rusești, este ca și cum l-ai înlocui pe Dumnezeu cu prostia.Ceva însă m-a oprit.Poate frica de singurătate.Așa că a trebuit să mai treacă ceva vreme, să vină evenimentele din Ucraina, apoi alegerile parlamentare de la noi, pentru ca într-o zi să mă văd chiar prostit cu adevăratelea și să-mi duc intenția pînă la capăt.Atîta minciună și atîta prostie s-a vărsat prin el dinspre aceste evenimente peste mine, mai cu seamă de la posturile rusești, cît poate n-am auzit și n-am văzut în întrega mea viață, încît n-am mai putut și l-am aruncat ca pe un vis rău,împreună cu Măruță și cu Putin marii mei prieteni de pînă nu demult.Ceva însă a trebuit să las în chilia mea care să mă lege ombilical de lume și acest ceva s-a dovedit a fi un post modest și cinstit de radio:”Vocea Basarabiei”.

     De ce anume ”Vocea Basarabiei”?
Este greu să zic, probabil pentru că Ionică Enache,fostul meu coleg de facultate și de grupă, a moderat acolo, la microfon, ani lungi și grei, uneori pînă dincolo de miez de noapte și pînă la sleire de puteri, una dintre cele mai populare emisiuni interactive de la noi:”Forum”. Cine l-a cunoscut ,cine a muncit și cine a studiat cu el știu și pot confirma oricînd: jertfa cuvîntului lui, a fost una din cele mai oneste și mai plăpînde din cîte există sau sînt posibile astăzi printre noi, oamenii scrisului din Basarabia.O viață încărcată de suferințe.O neputință. Aceasta  a fost călătoria lui Ionică Ienache pe acest pămînt.Și iată tocmai din această  neputință  , din multele sale beteșuguri a aflat putere pentru a întemeia și modera,pe timpurile de prigoană ale comuniștilor, una din cele mai ascultate și aprecieate emisiuni interactive ale vremii.”Forum” i-a zis el acestei emisiuni la deschidere și mai tîrziu în fiecare zi.Ca și cum ar fi rostit propriul său nume și neputința.Ca și cum ar fi rostit adevărul și biruit minciuna în niște vremuri de totală mizerie.Ca și cum ar fi îmbrăcat o coroană cu spini. Nu știu dacă  mai există un asemenea caz printre condeerii noștri de astăzi.

     Poate  cel al lui Andrei Vartic, un alt autor al emisiunii, care pentru ”Forum” a lăsat Parlamentul.Dați-mi astăzi un deputat care să lase Parlamentul Poporului pentru un alt ”Forum”, cel al un unor ascultători de radio.Absurd, veți zice , nu există! Și totuși există.Există Andrei Vartic, autorul proiectului ”Forum” și încă a o mulțime de alte proiecte , de la ”Dacii liberi” pînă la ”Săptămîna”, absolut geniale și dezinteresate, menite să ne scoată din înțepeneală și să ne îndrepte spre Europa și omul european.Există acest absurd care confirmă Legea, adevărul,  și în care la început, cinstit să fiu , nici eu nu am prea crezut.Ce fel de jertfă domnule, mi-am zis ,dacă am băut cu ei,în cabinetele îmbîcsite de fum și securiști, cîte o cafea, am spus cîte un banc ? Ce fel de emisiune genială? Pînă la urmă însă, mînat de curiozitate, am început să o caut și eu.Cearcă însă și o prinde.

     Zeci de aparate de radio am încercat.Și nimic. Comuniștii lui Voronin au ascuns-o atît de adînc de undele Domnului încît nici cel mai sofisticat aparat de radio, adus din Emirate, n-a reușit să o prindă. Noroc de un hîrb de radio,rămas de la tata printre vechituri, din timpurile lui Stalin.L-am pus la ureche într-o zi și mare minune:”Vocea Basarabiei”, ”Forum”.Cer și pămînt.Creangă și Shakespeare.Niște moldoveni și un neam rămînesc.O lume  extraordinară și un stîlp de foc pe care se ține această lume: Andrei Vartic și Ionică Enache.Ani întregi am ascultat  această stihie.Ani întregi au ars la microfon acești doi minunați fii ai cetății.În adevăratul sens al cuvîntului.Și nu este deloc întîmplător că la un moment dat s-au stins. Mai întîi Andrei Vartic.Apoi nu zăbavă Ionică Ienache.Întîmplător este că abea atunci, cînd au dispărut, mi-am dat seama că sînt niște martiri ai timpurilor noi.Adică niște neomartiri.Marile adevăruri întotdeauna vin din urma noastră.

   Deși , ce să zic, uneori mă mînghîi cu gîndul că totuși n-au murit.Dacă au murit ar fi trebuit să moară și emisiunea.Dar emisiunea , această mare a vieții, trăiește,se zbuciumă.Înseamnă că și ei trăiesc.Viața se spune se sprigină pe martiri.Cine știe poate că s-au ascuns undeva în studiou, în umbra lui Arcadie Gherasim, moderatorul de astăzi al emisiunii, și o mișcă-n  talazuri, o curăță de mizeriile din adîncuri și-o aburcă spre ceruri. Sau poate că în chiar inima acestei femei disperate,Vera, din Chișinău sau de oriunde dintr-un sat uitat, care mai dăunăzi, pe un polei cumplit,cînd lumea a înțepenit prin case, iată și-a luat inima-n dinți, a ieșit și-a ajuns pînă la magazin.Acolo lîngă prag, un alt disperat.Stă și plînge.”Pe cine aștepți, taică ?”- face ea.”Pensia, - zice el, - de-o pîine!” ”Ia!”- zice ea și-i întinde zece lei.A luat, și-a cumpărat o pîine ,după care s-a așezat lîngă prag și iarăși plînge.”Da amu de ce plîngi?” - face iarăși ea.”Moare baba!”- zuce el.

   Asta e, moare baba. Moare duhul.Baba Vrancea cum ar spune Ion Druță.Moare însă și nu prea moare.Pentru că de undeva de la un alt capăt al firului de telefon răzbate o altă voce.Poate a lui Stan Pățitul.”Domnule Gherasim, -zice el, - da la noi în Republica Moldova orice partid n-ai vota tot pe Plahotniuc îl votezi!” Să rîzi și să plîngi, nu alta.Asta e viața adevărată, care pînă la urmă iată mă scoate și pe mine, omul de margine, din înțepeneală,ridic receptorul și zic”Domnule Gherasim, dacă tot nu se înțeleg partidele acestea ale noastre europene poate că îi închidem pe lideri lor într-o cămară la Parlament,ca pe niște martiri în îndepărtata istorie a țării, sau ca pe cardinali la alegerea Papei, fără de telefoane mobile,fără de capital și de neamuri,doar cu pîine și apă, ca să iasă de acolo cu Duhul și Țara în inimă!” ”Minunată ideie!”- exlamă moderatorul.

    Și aproape realizătă,zic eu.Printr-o nouă televiziune ”Vocea Basarabiei”anunțată iată sub acoperemîntul ”Forumului”. Sau printr-un nou ”Forum” sub acoperemîntul unei televiziuni.Cîtă bucurie pentru această disperată femeie, doamna Vera:”Domnule Gherasim,o să-i puteam vedea pe martiri?„ ”Sigur că da, pe cei de pe Nistru și pe toți!„ - spune moderatorul.De parcă ar fi zis :nu doar o să-i vedeți dar și o să-i pipăiți.Ce să vă zic iubiții mei frați alături de care am ascultat, cu aparatul de ardio la ureche, ”Vocea Basasarabiei” ani lungi, o veșnicie.Parcă vă aud că mă trădați cu toții și porniți buluc spre acest nou templu al martirilor, postul de televiziune ”Vocea Basarabiei”.Parcă vă văd cum rupeți ușa lui și asemenea centurionului roman în templul iudaic, cu mii de ani în urmă, în loc de altar și martiri care s-au jertfit pentru el, descoperiți doar o piatră.Și care este instictul primar al neamului nostru cînd află o piatră? Să o ridice și să dea în martiri.Gîndul că pietrele ar putea fi și strînse este unul care, cum spuneam, vine din urmă.Pe care urmează încă să-l aflăm.