VIȘINA

Astazi ne amintim de  cei morti. Odata pe cind viata m-a amarit mult si-am vrut sa ma fac scriitor am lasat toate si m-am dus paznic, la un santier de constructie. Asta l-a enervat tare pe tata.Era un om mititel, dar mereu cu multe treburi. A lasat si el toate si-a venit sa ma caute. Nici n-a urcat macar sus, precum obisnuia, in biroul meu de la casa presei.M-a chemat jos si-a zis o singura fraza:"Mai Nelu, tu vezi ce tata mititel ai？" Si-a plecat, ducind un munte de greutati pe umerii lui. Nici astazi nu stiu daca m-a certat, mi-a cerut socoteala sau ba.Un lucru e cert. Fraza asta m-a asezat cu picioarele pe pamint, a devenit antologica, pentru toate situatiile grele care mi le-a dat viata. M-a invatat sa gindesc in paradoxuri. Inainte de Shakespeare. Inainte de Sfintul Apostol Pavel. Inainte de Ionescu. Inainte de Rafail Noica. Sa gindesc si sa rezist, gasind mereu cite un sens.
                                                                             ...
Am prins cu privirea de la geam. Au inflorit dincolo de gard, pe marginea drumului ,irisii. Florile mamei. Avea ochii verzi, ca iarba, si iubea irisii, albastri ca cerul. Asa precum viata. Toate primaverile ii rasadea  in jurul casei, sub stresini, la geam si prag. Si toate iernile ii desena si cosea pe broderiile sale pe care le atirna pe pareti.Din pacate n-am pastrat nici una. Azi , dupa o iarna de izolare , ies sa privesc irisii. Sa pipai iarba si s-o imbratisez pe mama cu-ntreg universul.
                                                                             ...
Bunelul meu a avut doisprezece frati dintre care unul , pilot al armatei romine, a aterizaz cu avionul in plin razboi pe un lan de mazare si-a venit sa-si vada mama. Ceilalti nu s-au intors , doar bunelul . Ei au crescut o sumedenie de copii, care la rindul lor au crescut alti copii pina au implut o Rominie intreaga. Si iata  ca la un moment dat aceasta Romanie, incarcata cu ajutoare pentru criza pandemica , s-a intors acasa. Priveam la uriasa coloana de masini , cum se misca , ca o flotila marina, si-am inceput sa pling. Real. Cu lacrimi mascate pe care stergindu-le soptesc:"Multumesc, Romania!"
                                                                          ... 
Ma trezesc dimineata, ma ridic in coate mahmur de pe pat si primul lucru care-l vad peste geam sint crestele visinului. Sus, tot mai sus urca din humele Dealului. O, zeilor! Si cita visina are ramul anul acesta. E ca un cer incarcat cu stele.Iata Plugul. Iata Carul. Iata Steaua Polara. Iata Fecioara. Iata vara care alearga descult spre mine afara.     
                                                                          ...
Azi dimineata din fata , inca pe somn, sus, peste visin am auzit uruind avionul, primul de la ultimul zbor de Londra. Am stat si l-am ascultat infiorat. Era ca si cum
mi-ar fi sters din auz miile de urlete , de-o iarna, ale urgentei  de pe Grenobl.
                                                                         ,,,
A murit Vlad Pohila unul dintre cei mai buni carturari pe care i-am avut. Adio, Vlad! Stau mut si ma uit la carti.Nimeni nu le-a iubit ca tine. Intr-o zi pe cind in tineretile noastre lucrai la agentia de turism si-i duceai pe romini in Tarile Baltice, Piter am mers ca sa-mi dai un volum de Mircea Eliade. Inchirieai o cameruta in partea veche a orasului. Intotdeauna ti-au placut lucrurile vechi si trainice.Ce-am vazut acolo m-a cutremurat. Carti pe podele.Carti pe masa.Carti pe pat.Carti pe geam. De parca te-ai fi aflat intr-o mare constructie. Acum cind se coc ciresile ai luat si te-ai dus asa , grabit si cu o carte subsuoara cum erai intotdeauna , dintre noi. Probabil casa ta era gata. O casa cu pereti de carti, acoperis de vis si ingeri la geam. Drum bun draga Vlad.Spre casa veciei. Jerbe de lumina in calea ta.