miercuri, 6 martie 2013

Rugul Aprins

 .Încă e frig. Încă bate vîntul.Încă inimile noastre sînt împetrite. Dar pe undeva în luminişurile de pădure, în ogrăzile  ferite de intemperiile naturii, la dos, ridică capul ghioceii. Înseamnă că a mai trecut o iarnă. Înseamnă că încet, încet ne trecem şi noi dragi colegi,robii cuvîntului. Şi totuşi există ceva pe lumea asta care nu trece. Ceva care ne înconjoară pretutinden sau poate se ascunde adînc în noi  şi veşnic renaşte ca o dorinţă de nemoarte. Ceva care ne creşte copiii şi le pune în gură cuvintele. Ceva  care ţine casele şi familiile noastre.Ceva care ne dă puteri de muncă şi ne face să rezistăm în orice timpuri, dar mai cu seamă în zilele de astăzi. Ceva care, asemeni unui rug aprins, face căldură pînă şi în acest loc de  osîndă şi de multă suferinţă al plaiului nostru. Acest ceva sau acest cineva sînteţi Dumneavoastră dragile noastre femei, mame,fiice,soţii,iubite.Suspinul Dumneavoastră în momentele noastre grele este cea mai desăvîreşită rugăciune către Dumnezeu.Şi zîmbetul Dumnevoastră pentru noi  în momentele de bucurie este cel mai de preţ dar al lui Dumnezeu pentru noi.O firimitură de vis şi de eternitate a neamului nostru.Una ea  ne plineşte. Vă îmbrăţişez pe toate.