Și iată că din această mare de flori și de oameni cineva s-a rupt și la un moment dat i-a întins, în acorduri de Moțart, și ei un buchet de flori, femeii nevorbitoare cu mătura, care de ani buni își face treaba onest și smerit,curățind și purtînd în spate cu sacul munți de gunoaie, fără să scoată un cuvînt.Frumos, halucinant gest, care nevorbitoare fiind și modestă, a descumpănit-o și făcut-o în clipa cînd am făcut clic pe aparat să se dea la o parte de mătură.Eu zic că n-are de ce, mătura s-ar putea întîmpla să fie o cinste și onoare a ei. O podoabă. Un grai al ei neștiut pînă acum de ceilalți.Iar buchetul o invitație pentru a ține în aceste zile de mare tulburare în fața copiilor noștri ,o lecție cu mătura-n mînă, de profundă și adîncă tăcere.Semn că în țara aceasta e nevoie de o mare curățenie, de la rădăcina frunzei și pînă la negura păcatului guvernant.
***
Aseară pe cînd priveam la postul de televiziune Moldova 1 lanțurile lui Petrencu, găsite în dotarea radicalului de stînga la pichetarea Procuraturii, pentru a mi se sugera un mare pericol, posibil dinspre minunatul orășel de corturi din piață, am auzit de peste geam, din cireșii mei, un gîngurit nepămîntesc de frumos. Mirat m-am întors înspre ei și-am descoperit o pereche de fazani. E plină Valea Schinoasei anul acesta de fazani. Și iată că din nenumăratele lor cîrduri o pereche s-a rupt și s-a ascuns în intimitate printre crengile cireșilor mei.Incredibil, mi-am zis uitîndu-mă la ei, dar nimic nu se schimbă pe lumea asta.Nici Ghimpu, care cedîndu-le locul acestei frumoase perechi de fazani,cu penet autumnal, s-a dus pe urmele lui Roșca la guvernare. Nici Moldova 1 care minte de îngheață apele, așa cum a mințit cu toate guvernările și toți premierii care s-au perindat pînă acum: Greceanîi ne-a amenințat cu armele, iar Streleț cu mijloacele valutare.Nici Șor care de la hoție a trecut în primărie. Și nici perechea aceasta de fazani care urcați în locul lui Ghimpu s-au ascuns în cireșii mei ca să-și cînte sau să-mi cînte o nemuritoare, curată, sinceră și aproape neverosimilă poveste de dragoste . O ascult încîntat și mă tem, că tot mințit pînă acum, am s-o pierd,n-am s-o cred pentru că ce altă șansă pentru mine și ce fel de poveste cu Europa, cînd puietul tot a fost scos și toamna îmi plînge în frunză.
***
Ceea ce m-a întristat în bisericile noastre întotdeauna au fost predicile. Majoritatea din ele departe de viață ca de la cer la pămînt.Adică literă de Evanghelie moartă. De obicei cum zicem despre noi cînd ne plîngem de boli: sîntem ceea ce mîncăm.Mîncarea, hainele, adăpostul, nevoile materiale asta ne preocupă cu prioritate.Filozoful și eseistul Andrei Pleșu spune și el cu referire la această stare de văicăreală a noastră, la nenumăratele nevoi: sîntem ceea ce ni se întîmplă.Părintele Maxim Melinte, paroh al bisericii din satul Ghidighici, întoarce aceste zise ale noastre obișnuite și filozofice și spune în predicile sale: sîntem ceea ce iertăm.Cu exemple concrete din viața parohiei. Face adică din pagina de Evanghelie pagină de viață.De asta și-am pus una din aceste predici pe facebook, pentru că te apucă și te zgîlțîie.Pentru că întotdeauna în viața aceasta avem ce ierta.Pentru că uneori se întîmplă să purtăm omului pică o viață întregă.Și nu-l iertăm.Și facem și din viața noastră un chin.De ce oare? De ce păcatul ,nedreptatea, chiar în Duhul Sfînt, face atît de anevoios parcursul duhovnicesc al omului? De ce iertăm atît de greu? De ce?
