Faţa tristă a magului

Frumos  şi plin de miresmele extraordinare ale vieţii concertul de Anul Nou prezentat de vedetele noastre autohtone la postul de televiziune Moldova 1. Abea la prezentarea lui repetată, în noaptea de Anul Nou pe vechi, cînd au plecat copiii şi casa a devenit pustie, ca şi viaţa de altfel, mi-am dat seama de lucrul acesta. În primul rînd pentru că s-a cîntat doar muzică populară. Apoi pentru că s-a cîntat de pe două platforme antagonice :cea a cîntăreţilor de estradă şi cea a interpreţilor de muzică populară. O noapte întreagă au năduşit cei cîţiva actori comici de notoriettate şi o echipă întreagă de măşti , de pe o a treia platformă ,să unească cele două poluri ale cîntecului nostru popular într-o monadă a duhului carpatin de libertate şi frumuseţe. Şi n-au reuşit.Pînă la urmă cîntecul s-a adunat din sune înseşi.Din drumurile noastre spre Italia. Din feţele adevărate ale ale trecutului.Şi din măştile prezentului.Într-o pasătre albă care a zburat peste întinsurile noastre înzăpezite şi s-a aşezat pe umerii cîntăreţei Neli Ciobanu.Domnne, cum a mai cîntat această pasăre. A cîntat de a stors lacrimi din piatră. A cîntat de mi-a frînt inima. A cîntat de mi-a reînviat dragostea. Ce mai trebuia la toate acestea ca să umple pustia mea casă. Poate tinereţile mele. Şi cine ştie poate de asta de undeva din faldurile decoraţiilor sau poate ale vieţii, nu ştiu, s-a srecurat un mag.Doar pentru o secundă. Magul tinereţii mele.Gheorghe Urschi. S-a strecurat şi-n loc să glumească, pentru că a întîrziat, a slobozit o lacrimă. O lacrimă a întoarcerii fără de întoarcere. O lacrimă a vieţii fără de mască. După care a căzut cortina .Şi pasărea  a zburat la cer.Fără de mine. Şi fără de Gheorghe.Pînă la anul.