joi, 4 februarie 2016

POLITICA SFINȚILOR

  Se împlinesc 150 de ani de cînd F. M. Dostoievski a început publicarea romanului ”Crimă și pedeapsă”.Timp în care omul și societatea nu s-au schimbat cu nimic.Aceiași criză morală fără de ieșire. Aceiași bătrînică în zeghe, cu cîțiva bănuți într-un colț de șalincă,care face un drum pe jos, din Onești pînă la Țigănești, pentru cîteva picături de agheazmă.Și același tînăr orgolios care o urmărește pe internet,cu toporul în mînă, poate salvează lumea cu nenorociții ei de bănuți.Iată de ce mi-am schimbat fotografia de profil de pe facebook. Alta e calea. Eu sînt Alioșa. Eu sînt Cuvîntul.Eu sînt cu părintele Mihail.La față, în gînd și simțire. Asta e unica salvare,încă valabilă, oferită de marele geniu. Mie și lumii.Prin toată creația si suferința sa.
                                                                                          ***
   Întreaga mea copilărie a fost printre cai. Am copilărit lîngă o fermă de cai.Tata a fost grăjdar. A îngrijit de cai. A muncit și visat cu ei.A îmblat la fete cu ei și a murit cu ei.Întreaga lui viață și-a închinat-o cailor. Caii m-au învățat să rîd și să plîng și pe mine.Să cad și să mă ridic. Să călăresc la limita dintre viață și moarte, cu frica de a cădea sub copite .Să muncesc pînă la sleire. Să rabd. Să tac. Caii m-au învățat totul. Dar în primul rînd să iubesc. Pînă și astăzi în clipele de mare tulburare simt în nări mirosul  de coamă fremătîndă a Șargăi,o iapă care m-a învățat să călăresc și  mai tîrziu să mă țin tare pe pcioare în viață.De aici și prima mea creație literară,despre moartea  sau învierea Șargăi,într-un grajd pustiu, cu ușile deschise vraiște și pănuși purtate de vînt, care astăzi îmi dau seama că ar fi trebuit să fie ceva mai mult decît o nuvelă. Caii, aceste tandre și în același timp smerite făpturi, sînt pentru mine niște ființe cu deosebită căldură și afecțiune, pe care oamenii mai tîrziu nu au putut să mi-o înlocuiască cu nimic și cărora le datorez un roman.Poate chiar memorie veșnică.
                                                                                ***
Papa Francisc în Paraguay:„Cer să nu se ajungă la un model economic păgîn, care sacrifică viețile omenești pentru bani și profit.” Și pe noi , moldovenii, cine ne apără? Azi dimineață pe internet un filmuleț cu rînduri kilometrice la oficiul stării civile pentru perfectarea actelor nesare la obținerea cetățeniei romîne.Plecăm.În căutarea unor locuri de muncă, ca să ne sacrificăm viețile pentru un viitor incert al copiilor.Iar cei rămași disperăm, mîncați de funcționari nesătui, de sărăcii și nevoi.Se pare că sîntem cea mai sensibilă jertvă de pe harta Europei? De ce și de este cunoștință la Cel Înalt ne întrebăm cu cuvîntul psalmistului ? 
                                                                                 ***
Toți cei care doresc să influențeze alți oameni fac politică.Iar sfinții sînt oameni care fac politică. Și una mare. Asta spunea în 1994 bizantinologul englez Steven Runciman.De aici Vasilioos Kallakmanis pune o întrebare: cineva care nu este gata să jerfescă funcția, averea, propriul interes pentru binele urbei poate să facă politică? Într-o lume civilizată nu. La noi însă da. Și astă pentru că în loc de propria jertfă ne jertfesc pe noi.Propriului interes.O năucitoare răsturnare de valori.Sau mai curînd o lipsă totală de orice valori.

Un comentariu: