Am un prieten. Si am observat . Pot sa fiu aur. Pot sa fiu usa de biserica. Daca are de suparat se supara si punct. " De ce nu raspunzi la telefon?" - imi zice. "Pai , - spun bilbiindu-ma , - l-am uitat la bucatarie!"Tulbureala mare. O toana de-a lui, pe care-o urasc si-o iubesc.. Si eu trebuie sa astept pina ii trece. Ori pur si simplu sa-i zic: "Iarta-ma!" Dar cit pot face asta? Sfintii zic ca toata viata. Nu cred ca merge la o prietenie care se clatina. Aici sint alte legi. Vine o zi cu o suparare care le aduna pe toate, intr-o lunga pauza asurzitoare, de luni de zile, dupa care il suni , glumind:"Ce faci? Te-ai insurat?" "Nu ! Dar tu - zice el sec, - demult nu mi-ai citit din textele care le scrii, ca pe vremuri? De ce?". Ce sa-i spui daca tu singur nu stii? Inchizi telefonul si simti ca te pravali in gol. De parca ti-ai inchide viata. Aici cel mai important si cel mai greu , spunea Dostoievski, este primul pas. Cine-l face daca o prietenie se destrama si tu, ca sa o pastrezi , nu-l mai poti face, iti este cu neputinta? Banuiesc ca un prieten, din cealalta parte a vietii,din iubire si ura. Daca exista, bineinteles.
...
Am studiat atent azi tot pometul din gradina. Visinul. Prasazii. Merii. Nici o frunza galbena. Vara aceasta salbateca se tine trainic pe pozitie.Frunza sta zid. Iar asta inseamna ca diseara si inca poate o noapte doua voi scoate ochianul si voi privi iarasi cerul de vara. Este mirific sa intinzi mina de la balcon si sa te atingi de Constelatia Fecioarei. Sa simti Universul in palma. Sa fii parte cu el. Si sa vezi cum cateaua, Sally, de undeva din intunericul frunzei , razbate, urca scarile pragului si-ti pune o nuca la picioare. Coapta.Ca unui zeu
...
A venit Veronica s-o ia pe Sally la lac. Inotul e viata labradorilor. Si-o aud ingrijorata peste geam: "Ce-i cu dinsa? " "D-apu si-i, s-o fi tavalit iar in rahat!" - zice cu naduf Nina. Asa-i naravul ei ciinesc, o scoate pe vale si ea numaidecit il gaseste, e lege. Dar parca noi oamenii sintem altfel? Dam de cite un rahat in desisurile vietii si-i bucuria noastra. Nimic nu ne opreste. Explodam! Urlam de satisfactie. Ne facem cheful. Ce regrete si remuscari ne incearca insa dupa aceia! Nu ne spala nici apele lumii. Cel mai bine ,desigur, sa-l ocolim. Dar cum? Cine stie si poate asta? O intrebare dostoievskiana de dimineata.
...
Degeaba ne suparam pe Furtuna. El a definit, poate inconstient, legea evolutiei. In conditii de pandemie, de dezastre ecologice ,de incalzire sau racire globale, supravietuiesc cei puternici. Cei care se adapteaza. De asta popoarele si-au creat culturile lor. Ca un scut de protectie. Noi, rupti de la matca, n-avem cultura , disciplina noastra ,nici materiala, nici spirituala, nici medicala,de nici un fel. Avem covid, cel mai agresiv din Europa. Si frica sau neglijarea absoluta a lui. Este o realitate care imple golul de cultura si trebuie sa vedem ce facem cu ea, pentru ca schimbarea oamenilor, demisiile nu schimba starea de lucruri.
Interesant.
RăspundețiȘtergere