 |
A venit Ana, dupa o vacanta in Turcia. Pentru o saptamina. Acasa. A sunat, i-am deschis poarta si a strigat, ca demult: "Tata!" Si deodata , de cum a intrat, in masca si cu o superba rochie lunga, neagra, pina la pamint, am simtit cum in tinda, unde ne-am intilnit, s-a furisat, ca un nod in ghit, prin lumina orbitoare a verii, intunericul toamnei. Si s-a destramat prin toate ungherile. Ca sa vegheze, catastrofala clipa a plecarii.
. . .
Coltul umbros al salonului, cu vedere spre gradina de vara. Locul de unde in vara aceasta m-am baricadat de covid. Locul unde m-am adapostit de calduri. Locul unde ne-am intilnit sim sarbatorit cu toata familia, peste un sfert de secol. Locul de unde am reflectat, am scris si citit.Locul unde inca am mai visat. Locul in care m-au chinuit insomniile de plumb , si-n noptile in care pareau ca m-au biruit definitiv am facut un pas , liber, peste frica si prag, la balcon, ca intr-un cuib al veciei, si-am contemplat cerul de vara, constelatiile si nesfirsitii veci.Niciodata vara n-a fost atit de salbateca si frumoasa. Atit de promitatoare. Ca o minzoaica neimblinzita . Nici mina sa pui pe ea. Nici rasuflarea fierbinte sa-i simti. Parea ca nu se va duce niciodata. Iata ca s-a dus. S-a strecurat printre ierburi si s-a dus, ca om ultima provocare a firii. Peste citeva zile pleaca si Ana. O ia pe Sarah si pleaca. La cuibul si familia ei. Fara mese de intilnire si despartire. Peste citeva zile voi desface patul, voi aduna nimicurile mele , carti de poezie, romane incepute si neterminate, medicamente, cani, termosuri, creioane, computere, telefoane, foarfece , fata de masa, tot ce inseamna asteptare chinuitoare intr-o viata de om, si voi urca si eu sus,in chilia mea, cu fata spre visin si apusurile ienii. Iar jos va ramine scindura curata a mesei, memoria ei, ca o sticla a veciei. Si praful stelar coborit pecte ea. Ca un naufragiu al viselor mele.
Frumos si profund, ca întotdeauna.
RăspundețiȘtergere