miercuri, 28 septembrie 2011

Preamilostiva doamnă

Iată că am ajuns şi la ultima mare piedică din viaţa mea. Cîinii. Unde mă mai duc eu în ultimul timp ca să mă tem de cîini? Aproape nicăieri.Unde es din turnul meu de singurătate din Dealul Schinoasei? Niciunde.Poate doar la alimentară.Şi la Sfintele Liturghii. Şi la plimbare. Dar uite că pînă şi-n aceste locuri sînt aţinut de cîini. Devale, în Valea Grecului, pe traseul meu de plimbare: turme de cîini. La garaje, dinspre Schinoasa, iarăşi cîini. Sus, spre alimentară, printre marile blocuri locative construite , lîngă tomberoanele de gunoi, iar cîini.Puţin mai la dreapta, în coasta legendarei case a lui Sangheli, nelocuită nici pînă acum, în drum spre biserică,faţă cu spitalul canceroşilor, alţi cîini. Ca o răzbunare de peste o viaţă.
Odată demult un prieten al lui tata, a alungat din ograda copilăriei mele,cu o piatră de un pud, un alt prieten, al meu.Un cîine. "N"ea Balan!" - îi spuneam în clipele grele.Ar fi trebuit să-l apăr, dar nu l-am apărat.Şi iată că, după o viaţă, pîndind momentul libertăţii, s-a întors. Să se răzbune. Şi dacă s-ar fi întors numai către mine.Undeva în Bucureşti, celebrul istoric Neagu Dgiuvara, mărturiseşte într-un tabloid,la cei nouăzeci de ani ai săi, că nu se mai teme de nimic. Doar de un cîine care ar putea să-l muşte în timpul plimbărilor.Tot în Bucureşti acelaşi cîine sfîşie pînă la moarte o femeie. Este cîinele meu, dar şi alnostru al tuturor. Aici în Chişinău, lîngă mine, acelaşi cîine sau fraţii lui, solidari,pentru că au fost trădaţi, fac cerc în jurul casei mele, cartierelor, a Parlamentului, Guvernului şi Curţii Constituţionale şi ameniniţă, muşcă ba un copil, ba un bătrîn."Faceţi ceva, fraţilor!Ajutaţi-mă!" - strig eu din cercul meu de pe Dealul Schinoasei către serviciile respective ale primăriei."Facem - răspund ei, - dar nu prea avem bani şi nici drepturi." E adevărat. Se zbat şi ei sărmanii în acelaşi cerc închis al patrupedelor.Dar de fiecare dată, cînd pare că gata îl rup ,mereu apare cîte o preamilostivă doamnă care strigă cu limba de la cer la pămînt:"Criminalii!" Mai cu seamă în preajma alegerilor. Aşa se face că de la alegeri la alegeri preamilostivele doamne s-au tot înmulţit.Astăzi avem cîte o preamilostivă doamnă la fiecare bloc. Stau de veghe. Nu mă preocupă cine sînt aceste doamne, care e mama lor.Unii zic că Europa, alţii zic că dictatura de eri.Nu mă interesează buzunarul lor.Imi pasă doar de cea care a adus cercul pînă la pragul meu.Putea prea bine să adăpostească haitele în conacul său şi grădina sa întinse pe un sfert de hectar.A preferat să le hrănească însă şi înmulţească în scuar. Poate pentru că îi place ca dimineaţa să fie condusă de haite, iar seara să fie întîmpinate de ele.Poate pentru că încurcă gestul ei de binefacere cu actul de milostenie publică al omului politic.Nu ştiu. Deaceea pun mîna pe bîta care mi-a pregătit-o bătrînul căprar din Schinoasa şi trecînd peste haite pornesc spre bisercă.Să-mi spun rugăciunea. O rugăciune dintr-un cerc închis.Un cerc în care încape singurătatea mea de aici. Şi singurătatea Anei de la Srasburg.Şi binefacerea premilostivei doamne. Şi gestul de milostenie al politicienilor care se amestecă cu cel al Doamnei.Şi deruta ţării. Şi bîta pe care înainte de rugăciune am ascuns-o sub o tufă de măcieş.Un cerc pe care numai unul Domnul ştie dacă îl vom rupe. Şi cum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu