La margine

Iată că am ajuns pe undeva aproape de capătul vieţii.Cînd a trecut nici nu-mi dau seama.S-a dus.Ca un fum. Ca o lumînare care s-a topit, arzîndu-mi degetele, şi eu n-am dovedit măcar să învăţ o rugăciune către Domnul, să nu depărteze mila Lui de la mine.Uneori mă gîndesc că dacă ar fi să scriu un roman despre această viaţă ar trebui să-l întitulez "La margine".Nu ştiu de unde a pornit acest sentiment, această stare a mea care iată m-a urmărit întreaga viaţă.Probabil încă din pîntecele mamei mele, încă de acolo, pentru că n-a dovedit Domnul să mă acopere cu aripile sale, şi de acum mi s-a spus:"Ia seama! Să fii cuminte!"
Şi am fost.La şcoala primară o mătuşă de-a mea s-a tot străduit să mă facă primul la adunat şi scăzut, să mă scoată în faţă şi n-a reuşit nicidecum. Eu nu şi gata.Ca un ţap încăpăţînat. De atunci am tot fost la margine.La şcoală.La Universitate.Prin redacţii.La uniunea scriitorilor.Pretutindeni. Şi dacă ar fi fost vorba doar de mine. Dar întreg neamul acesta al meu,abea acum descopăr, stă la o margine. La o magine de URSS. La o margine de Europă. La o margine de ţară.
De fapt nici nu-mi prea dau seama ce-a însemnat această margine. Cele zece porinci ale Mîntuitorului. Frica de Dumnezeu.Răbdare.Umilinţă.Smerenie.Prostie. O linie roşie.Nu pricep nici acum. Ştiu doar că nu aveam voie să păşesc peste ea.Că nu am păşit nicidată.Că toată viaţa m-am zbătut să scap de ea.Şi toată viaţa scăpînd dintr-o margine nimeream în altă margine. Bunăoară unul dintre marile mele vise a fost să am o casă, să obţin un acoperiş deasupra capului.Şi l-am obţinut. Ba jos, în subsol, cu toţi vecinii deasupra care se pişau pe capul meu, ba sus de tot, la ultimul etaj, unde mă udau ploile.
Pînă cînd mi-am zis am să-mi fac o casă a mea. Am făcut-o.Şi iarăşi la margine, asfel încît oricine trece îmi rupe trandafirii şi oricine vrea din Schinoasa îmi sare gardul sau aruncă alături saci menageri, ca lîngă o ladă de gunoaie. Pînă şi copiii au plecat din această casă de margine, cu două etaje."Ce plîngi, Ioane, ca o babă care a scăpat trenul, - mi-a spus cineva care cunoaşte preţul cuvîntului, - abea vei fi mai aproape de masa de scris!"
Cine ştie, poate că are dreptate, poate că masa de scris e ultima mea margine dincolo de care nu mai există nici o margine, doar viaţa trăită căreia trebuie să-i dau un sens. Poate că exodul acesta nemeivăzut al neamului este ultima margine a neamului dincolo de care nu există nimic,doar o întoarcere definitivă, biblică acasă.