Draga Mihai Poiata! Daca stieau rusii ca porti numele in cinstea unui militar roman chemat la apelul Patriei, posibil iti stergeau si pasii nu doar destinul. Dar n-au stiut .N-au stiut ca numele oamenilor, ale basarabenilor nu pot fi sterse, nici arse . Atit de mare e suferinta lor. Si in felul acesta din ghilotina razboiului, din cenusa lui s-a nascut un nou vlastar al familiei Poiata. Un poet de fapt pe care l-am cunoscut in camera N 18 a caminului studentesc al filologilor. Si desi n-ai mai scris poezii , Liviu Damian nu s-a inselat, poet ai ramas. Un poet al Cuvintului si Ochiului, poate cel mai original din falanga invingatoare a postmodernistilor. Ia aminte n-ai plecat din viata mea, viata e un necontenit razboi, te-ai dus pe o zi doua , aici aproape, la Cojusna, sa-ti vezi parintii, neamul ,stirpea si pe urma te intorci in caminul 7, sa mai adaugam un zero la aceasta cifra magica si sa fim vesnic tineri, in nemarginita putere a Iubirii si Duhului.La multi ani!
...
Esti singur. Da , esti singur toata toamna. Dar ai cel putin frunza care se zbate la geam ca o pasare. Si mai ai cerul deasupra, infinit, de cristal in care in dimineti te dizolvi ca o stea. Dar acum daca au dat ceturile lui decembrie, inconjuratu-te-au ca o apa, din toate partile cum zice psalmistul, te simti ca intr-un cavou, ca intr-o locuinta lacustra. Singuratatea singuratatilor. O , nimeni n-a cintat aceasta locuinta a mortilor mai adinc si nimeni n-a biruit-o in timp, intrind in eternitate, decit Bacovia. Iar odata cu el si toti marii poeti ai lumii.Deaceea intind mina pe intuneric, inca pe somn, spre raftul cel viu, salvator, al poetilor.
...
Aatazi Maia ,cu microfonul in mina si inima tremurinda de frig , a inghetat bocna linga pietroiul acela necioplit din piata. Putea sa stea in ist timp, cu o cafeluta , intr-un birou cald al Bancii Mondiale. Ginditi-va , pentru noi, pentru Danemarka noastra a indraznit! Faceti acest silogism si haideti s-o sustinem cu toate inimile fierbinti, sa ne aparam voturile din Duminica aceea ploioasa, cind parea ca nu vom esi in veci din casa.
...
A murit Valeriu Turea. O blăndețe de om. Acel care găsea numaidecît cîte un cuvînt de milă pentru fiecare din noi în spațiul acesta virtual. Parte și el din lumea ceea fascinantă de la Casa Presei, etajul 5, toți poeți, absolut originali. La decesul lui Nicolae Vieru, tînăr de tot, la numai patruzeci de ani, Haralambie Moraru, tin minte, imi zicea:” A venit moartea printre noi. E frumoasă. Ea nu se va mulțumi cu puțin!„ Iat-o că, după un răgaz, s-a întors. Stă sub vișin, la geam, posomorîtă, udă pînă la piele, cu mii de frici în spinare. Ce putem face? A ănceput secerișul. Are Mircea Ivănescu o poezie genială, nebiruită de moarte, scrisă și ea de la geam, în care ne îndeamnă, ne cheamă pe toți care mai sintem la geam: ”Să coborîm îndată,/ Să ne rugăm sfios,/ Fă Doamne ca să rădă / Acea cu rîs frumos.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu