ORBITOR DE ALBE

M-am intors acasa, dupa o saptamina de lipsa.Atit i-a trebuit Ninei si echipei ca sa scoata mizeria instalata in casa dupa trei luni de izolare. Si am esit la balcon ,jos, pe minecate, cu  soarele in fata si visinul in spate. "Zece caldari de visine, -mi-a zis Nina ,- am cules in absenta ta." O roada record. M-am gindit la visin, la ranile, batrinetile si bolile lui ,am inchis ochii si am recitat din sonetele lui Shakespeare, -"ca timpul miscator tiraste vara si in hidoasa iarna va s-o indrume" - am lasat uriasa roata de foc a astrului, magma lui sa se scurga in mine, ca un fluid lichid, picatura cu picatura, pina la gheata fricii si osului. Dupa care m-am intors la computer, la patul meu de scris, la masa mea de scris. Unica certitudine in lumea aceasta bulversata de afara.
                                                                      ...
Aseară a fost o ploiță, de la zei, neprognozată de meteorologi. Așa că dimineață am găsit grădina încărcată de rouă.Toate tainele vin din somn. Pe fiecare frunză și în fiecare floare era cîte un strop de soare. Apoi încet soarele s-a ridicat, ca un poem, ca duhul unei rugăciuni. Și-a rămas frunza solitară, să se zbată, să sufere ,să se bucure, să trudească la echilibrul  măreț al Universului.
                                                                    ...
Am urmarit acesti ani cum parintele Mihail Bortă ridica pe ploaie, ger, pandemie in curtea Spitalului Republican de urgenta o bisericuta . Din lut ars la temperaturile Facerii.  Din stejar carpatin. Din tabla de cupru. Din ziduri orbitor de albe , virgine, cu orice unghi calculat, incit , privindu-le mai zilele trecute cum se ivesc  dintre schele, perfecte, mi-am zis : nu stiu  cine i le-a sugerat, dar o asemenea biserica nu trebuie sa aiba sfinti pe pereti. Ea trebiue sa aiba doar Pantocratorul sus si Maica Indurerata jos. Si Psalmii, care rostiti,  sa o ridice ,cu toti suferinzii locului,inclusiv medici, la cerul nevazut.
                                                                  ...
Ma uit de dimineata, dupa o noapte zbuciumata de nesomn , la gradina cu un soi de invidie. Nici o miscare. O adincime infioratoate , de supernova, pulsesza in fiecare frunza a ei. O simt cu osul. Cit de usor se retrage natura in sine , inainte de marile explozii, furtuni, cutremure, schimbari de temperatura. Asa as vrea sa ma retrag si eu , cu fricile si viata mea toata impachetate, la fila de hirtie, pregatindu-ma de revelatiile scrisului.Dar cum?