vineri, 29 septembrie 2017

BALAURUL DIN POVESTE

Am fost la Bostaniadă, la Lozova.Mi-am cumpărat 100 de kilograme de bostan pentru iarnă și am participat la minunatul  spectacol organizat de  Vasile Nicolaescu,  fermier de prin părțile locului. Îi mulțumesc acestui om frumos, în primul rînd, pentru cele două bilete de invitație venite pe neasteptate de la el. Apoi  pentru înseși conținutul festivalului. De toate am văzut și trăit acolo. Un bostan guliveric și copii care se uitau la el ca la o poveste. Miere de pădure  și plăcinte de bostan mai dulci ca mierea. Baloturi  uriase  de paie și oameni ai țărînei, cu mîini trudite, așezați pe aceste baloturi  și vorbind la celular cu fii si fiice  din strainatate.  Interpreți deosebiți și oameni care știu asculta adincul cîntecului  lor. Mai pe scurt ,o picătură din patrimoniul nostru cultural, pe care  ,savurănd-o astăzi ,imi dau seama că totul trebuie plătit pe lumea asta.Am răcit.Dar nu asta este plata cea mare. Plata cea mare sînt drumurile, care mi-au intors intestinele pe dos.Așa că ,pornind de la ele, am ajuns să-i dau dreptate lui Poroșenco care a promulgat legea educației.Omul își apără statul, spiritualitatea, lucruri legate geamăn. Dar al nostru ce face? Îl risipește. Și dacă ar fi numai el. Deschideți cutiile poștale ale memoriei noastre colective  și-o să vedeți că tot ce-au promis omenii noștri politici in campaniile alegerilor,  de la Snegur și pînă la Dodon, indiferent de culoarea lor, drumuri,  spiritualitate prosperă, economie competitivă, adică stat funcțional, s-au prefăcut acolo în adîncurile întunecate și depresive ale subconștientului nostru în niște himere .Nimic mai mult. Astfel încît uneori nu îndrăznesc să deschid nici  măcar cutia poștală reală.Dacă de acolo răsare balaurul cu mai multe capete al unirii, cum mă isprăvesc cu el ,fără un om de poveste ca Vasile Nicolaescu?
                                                                   * * *
Jung despre clipele , orele, zilelele,  ernile de singurătate cu vișinul meu:”Uneori ți se pare că și animalele și plantele „știu”.
                                                                  * * *
„Nici creștin, nici altceva. ” - îmi zice Jung, nimerind drept în țintă. Atunci ce? Un broscan, ca la Muracami, pentru că și acesta este un ochitor fără greș și fără iertare?
                                                                 * * *
Jung scrie așa în Jurnal:„Nimeni nu mi-a putut lua certitudinea că eram  pus aici ca să fac ce vrea Dumnezeu și nu ce vreau eu. Asta îmi dădea deseori impresia că eram, în toate situațiile cruciale, nu cu oamenii, ci singur cu Dumnezeu." De parcă ar fi scris și vorbit despre tiparul meu de simțire și gîndire, care la rîndul lui este parte dintr-un alt tipar,o matrice gîndită și creată ca să umple toate singurătățile lumii.
                                                   
                                                             
                                                           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu