duminică, 27 august 2017

ȘANSA


Prietenul meu Valeriu Volontor, are boala singurătății, ca și mine:suspiciunea.M-a sunat astăzi la toate trei telefoanele, în cuteva runde.După ceva timp îl sun eu:„Ce-i Valeriu, s-a întîmplat ceva?„ În loc să-mi spună de ce m-a sunat mă ia la răspăr:”Tu de ce nu răspunzi?” ”Păi, radiotelefonul vara nu-l folosesc, probabil că s-a și descărcat.Fixul nu-l ridic. Oricine mă poate suna acolo.Iar mobilul, ieșind l-a plimbare,l-am uitat.Așa că totui-i în regulă!” ”Nu ești om serios, -continuă el, - dacă te caută cineva?!” ”Nu mă caută nimeni, te asigur, - îi răspund, - Ana și poate tu din cînd în cînd.” ”Catastrofă de om, - spune el, - așa zile ai ajuns?”  ”Zile frumoase, Valeriu, -îi dau replica, - în singurătățile lumii de astazi dacă ai un om care să te caute cu adevărat ai șansa să fii cu adevărat fericit.” Și închid.
                                                                     * * *
Afara  de-a lungul strazii o  caravana de masini. Inauntru  , biserica plina. Dupa sfinta liturghie  m-am apropiat de Octavian Mosin , preotul paroh al bisericii Intimpinarea Domnului,  am luat binecuvintarea  si fara sa vreau i-am pus  mina pe spate. Ud tot. Un preot ,ca sa umple biserica la  oras,  trebiue sa osteneasca mult, ca un lucrator in tarina. Pina la roua Duhului Sfint.
                                                                    * * *
Nicolae Dabija, frate! Nu ne vedem cu anii.Eu în singurătăți. Tu în freamătul necontenit al cetății.Încît unepri, nu mai știi, s-a strecurat pe undeva vreo frustare. O supărare.Un vot  uninominal, mixt, proporțional.Ducem cu toții un război hibrid, nedeclarat.Domnul a dat ca sa ne întîlnim însă de astă dată pe neașteptate, în biserică,la Octavian Moșin . Tocmai recitam în gînd niște rînduri de Iosif Brodsky:„Gospodi , ia govoriu, pomoghi...nad nim, v ătom gorode vnovi nastali  tioplîe dni./ Pomoghi mne ne bîti, pomoghi mne ne bîti zdesi odnim.” Ciudat, nu-i așa? Să te duci la biserică pentru ca să reciți un poet.Seamănă a hulă, nu? Pe timpuri îl consideram un poet minor,agnostic.Acum, după  mai multe catastrofe de suflet, îl descoper enorm de mare.Atit cît să-l spun uneori pe dinafară în biserică. Atît cît să facă atingere cu Domnul. Așa se face că o presupusă sau reală supărare pe care aș fi urmat să o duc, neputincios ,ani de zile în spate,ca pe o piatră de moară, el a topit-o într-o clpă.Iată că încet vine vîrsta omului din psalmi, vîrsta coaptă. La mulți ani, poete! La mulți ani Nicolae Dabija.
                                                                    * * *
Doar a coborît din avionul Londra - Chișinău și m-a întrebat:„Tată, voi ați primit cartea poștală din Mexic?„ Nu, Ana! - zic, -  dar tu cînd ai trimis-o? ” "Nu se poate, - se miră ea, - în aprilie încă ,  cîte luni au trecut? Cartea  lui Chaitanya a ajuns în India.Eu zbor  deja  a doua oara acasa ?” „Așa este Ana, - îi răspund eu, - s-o fi rătăcit pe undeva prin vămi, prin avioane, trenuri ,vapoare, uneori am impresia că noi , moldovenii,nici nu sîntem marcați în cataloagele postale ale lumii.Cine are habar de statul acesta fără frică de legi? De suferințele cetatenilor sai? De așteptările noastre?„ Patru , cinci zile  cît s-a aflat acasă  au trecut ca o zi. Șoseaua Balcani.Țigăneștii cu lacurile și lebedele sale.  Mileștii Mici.Nistru cu malurile lui abrupte.Oriunde ne-am fi  indreptat, in orice clipa nesfîrșitele cîmpii de floarea soarelui au răsărit mereu din față,întorcîndu-ne iminent spre bagagele de venire din  tinda ,   care de fapt,cu mici modificari  , erau si cele ale plecarii. Si iata ca a sosit ora despartirii, de parca  ar fi ora intilnirii. O scurtă îmbrățișare , un efort supraomenesc ca să-mi stăpînesc plînsetul și masina cu Nina, Ana și Chaitanya dispare inghitita de smogul soselii care se surge spre  aeroport. Plînsetul mă zgîlțîie, nici nu știu dacă mai vreau să-l stăpînesc, simt că trebuie să fac ceva  și deschid cutia poștală, poate găsesc  vreun ziar. De acolo însă luneca la picioarele mele doar o carte poștală.  O ridic și plînsetul meu  țăpenește, se preface într-o tacere  si bucurie de piatră. Dacă o fi existat așa bucurii.Poate pe urmele civilizațiilor vechi din Mexic  pe unde  și-a purtat Ana pașii în anul acesta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu