E vară. Acolo departe se coace grîul și vreau acasă.Mă duc la gară să iau trenul de Ocnița și să merg îndelung prin cîmpiile și satele împovărate de verde și galben.Să stau la fereastra vagonului, lipit ca de o poză mirifică a copilăriei. pînă ajung la altă gară unde altă dată mă conducea mama și unde am sentimentul că mă așteptă și acum. N-a plecat și n-a murit nicăieri.Să cobor din tren, să o iau de mînă, să mergem prin cîmpul de grîu, pînă acasă, sub bătrînul copac de sofora, unde să ne-așezăm și sub florile lui tîrzii , să pierdem timpul și sensul plecărilor, să așteptăm, așa fără noimă, poate vine tata și începe cositul
* * *
Cu mulți ani în urmă, după ce-a murit Teleșcu, într-o zi de vară Druță a început să mă caute. ”Domnule Volontir, - i-a zis ,la telefon, din Moscova,prietenului meu - da Bradu șela ce mai face?” „Păi, domnule Druță, - i-a răspuns Volontir , - a aplecat de la Companie, odată cu Teleșcu!” Druță a tăcut o clipă, dezămăgit ,dee parcă s-ar fi prăbușit în hăul distanțelot, apoi pe neașteptate a revenit și-a punctat:„Apoi,dragul meu, cu haita venim și cu haita ne ducem!” Nu știu ce fel de haită a fost prietenia mea cu Teleșcu , dar anume ea m-a ajutat să descoper și să mă conving, încă de pe atunci,de la pupitrul de comandă al televiziunii ,un de mă aflam și unde se concentrau toate interesele și scopurile obscure ale diverselor grupări , că de fapt viața în țara aceasta a noastră, se desfășoară, după cum a constat mai tîrziu pe dreptate și Druță, după principiul și legile haitei.Doamne ce încăierări se mai iscau înăuntrul Companiei.Dar înafară.Pînă la sînge. Pînă la moarte.Și toate cu sediment si ecou în inima bietului Teleșcu.Toate imprevizibile.Toate demolatoare. „Ce facem?„- mă întreba uneori, disperat, chemîndu-mă la pișătoare.Doar acolo ,cu ochii pe înscripțiile idioate,multe din ele la adresa lui , reușea să fie adevărat și curat.Asta îl ajuta să reziste. Astăzi mi se pare că nici măcar la pișătoare nu izbutim să fim adevărați și curați.Haitele au acaparat tot.Haitele au murdărit tot. Haitele au acaparat pînă și conștiințele noastre.Mă uit în jur și văd numai haite.Haite la gunoiștele de la Țințăreni și Bubuieci.Haite la primărie.Haite pe la judecătorii.Haite la Uniunea Scriitorilor.Doar un pic de adevăr a încercat să spună Vasile Șoimaru, acest minunat romîn, la adresa lui Valeriu Matei, directorul ICR, și imediat i s-a dat în cap:„Nu se poate!” De către o listă întreagă de academicieni. Doar o umbră de observație a îndrăznit Jurnal TV către un parlamentar academician și imediat a fost apostrofat, cu altă listă:”Nu se poate!” Haite deci și în templele noastre sfinte.Și dacă peste tot nu se poate ce-i mai rămîne omului simplu în veșnica lui căutare de adevăr și dreptate? Valiza și lumea cea neagră.Cîți moldoveni s-au scurs oare, ca niște rîuri, în vremurile acestea din urma în gaura cea neagră, veșnică a lumii? Poate că milioane.Nu asta contează ,însă, contează că-n fiecare valuză care se împacatează aici se pune și cîte o tragedie fără de margini. Contează că această tragedie încape, în subteranele ei, toate tragediile lumii.Iată o știre doar.O femeie din Hirova , scriau mai dăunăzi ziarele, s-a întors bucuroasă acasă să-și vadă soțul și cele două fetițe, una de doisprezece și alta de cinci anișori.Peste o zi această familie a murit.Se presupune că soțul și-a omărît mai întîi soția, apoi fetițele și la sfîrșit și-a pus capăt și sie. Cît de simplu pare a muri pe meleagurile nostre astăzi, simplu și în acealași timp anevoios. Poate deaceia și-am salvat-o în computer.Ca s-o citesc iarăși și iarăși , zguduit de gîndul că, dincolo de cenușa morții, această știre ascunde și o necurmată speranță de-a ridica aici, într-o vale dinspre gaura cea neagră a lumii ,într-un sfîrșit, niște munți de lumină.
* * *
Privesc mut cum ambasadoarea Germaniei prezintă concertul de muzică clasică sub cerul liber în limba romînă.Admir cum alt ambasador , James Pettit, al unei mare puteri, vorbește iarăși liber romîna la „Ora expertizei” ,cu Dumitru Mișin, si la un moment dat mă pomenesc că drăcuiesc:”Cum naibii oamenii iștea învață romina intr-un an, doi, iar altii stau muți de cînd le vorbesc și îi știu pe meleagul acesta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu