POSOMORALĂ DE MARTIE

Gheorghe Copoț împlinește astăzi vîrsta omului din Psalmi.Vorba lui Rafail Noica parcă tot am fost tineri și iată de odată am ajuns la capătul generației. Cînd Gheorghe? Îți amintești căminul cela de la Boiucani?Noi, cei cu caș la gură locuiam sus, într-o cameră de trecere. Voi cei cu armata făcută erați jos, în altă cameră.Făceam ce făceam,ascundeam banii în matras, și alergam la tine. Sau Casa Presei, îl mai vezi pe Mihai Morăraș cu carnetul de partid într-o mînă și cu pașaportul de romîn în alta cum te caută? Da marșul cela de la Tarutino?.M-am ținut scamă de tine, poate trec de el.Seara însă în cort te-am pierdut.Mă învîrteam năuc împreună cu ceilalți și căutam pe întuneric un loc uscat și cald care de fapt nu era nicăieri.Și atunci am strigat disperat:„Auuuu!„. Strigătul acela îmi pare că flutură și astăzi în dimineți pe buzele lumii , sub același cort, plin de noroade, care învălmășite stau și te așteaptă să răspunzi ca odinioară, calm și olimpic:„Stingerea!” Nu poți ? Și atunci cine ne culcă pe noi ca pe niște pui golași,pe ploae și vînt, într-un cuib orfan, trup,lîngă trup, să adormim și să dormim, sculîndu-ne că Domnul ne va sprigini?Mulți ani ,Gheorghe, în cuibul și sub acoperemîntul Domnului!
                                                                               * * *
 E primăvară.Și odată cu asta am reluat, după o pauză de iarnă, traseul plimbărilor mele de vară .Este o rută care pornește de la pragul casei, face un ocol deplin al Dealului, ca un inel,și se întoarce înapoi la sihăstria mea. Ca și cum aș îmbrățișa Dealul. Totul este și se cuprinde în această îmbrățișare.Castelele luxoase ale noilor boieri moldoveni. Casele schinoșenilor înstăriți. Blocurile jerpelite, de pe timpul sovietic, ale celor săraci.Aleia teilor de la liceul teoretic de arte ”Nicolae Sulac„. Valea Grecului, parcă lucrată și parcă nelucrată.Zidul mare, de beton, care desparte cartierul săracilor de cel al bogaților.E înseși viața din care astăzi am cuprins doar un segment,cel al moldovenilor sărăciți.Nimic care să bucure ochiul în acest peizaj.Doar tomberoane de gunoi.Doar cîini vagabonzi și pisici sălbăticite.Doar pungi de plastic.Doar inscripții urîte pe gard, cît statul de om. Ca rămășițile unui festin copios dintr-un tablou surealist.Ceva însă mustește în aceste rămășițe,în  picla aceasta ,în posomorala aceasta de martie,de mult mai de departe decît de azi sau de eri.O lumină stinsă, învăluitoare,deosebit de fină, abea perceptibilă, de la începutul lumii. Poate încă din copilăriile mele. Disperarea aceasta a moldovenilor de a trăi,adică de a supraviețui, și eri și azi și întotdeauna , în ciuda tuturor mizeriilor și umilinților la care sîntem supuși? Făgăduința că iată vine primăvara, se zbicesc cărările și mama scoate dintr-un colț de năframă puținele ei economii ca să-mi cumpere hăinuță nouă și sandale nouă? Ca să fac ce cu ele? Să le-îmbrac de Înviere și să plîng c-un plîns de fericire uitată?De unde și de cine?
                                                                               * * *
La 20 iulie 2015 notam :”Astăzi numai cu Fiodor Mihailovici Dostoievski!„ Și adăugam aceste rînduri expediate de scriitor fratelui său îndată după strașnica înscenare a pregătirii sale pentru pedeapsa cu moartea pe piața Semenovsc:”Un om este nefericit pentru că nu știe că este fericit, acesta este singurul motiv, oricine descoperă acest lucru devine imediat fericit.” Acuma,la distanță de aproape un an,constat,că,după multă osîrdie, mari descoperiri de fericire n-am făcut.Geniul lui Dostoievschi face asta însă pe parcursul întregii sale vieți, neîncetat, în cele mai gfrele și fără de ieșire momente, de parcă s-ar juca cu viața.Jurnalul și scrisorile sale abundă în asemenea însemnări.”Siberia și ocna! - exclamă el la un moment dat într-o convorbire cu scriitorul Vs. Soloviov, - Iată marea mea fericire.Eu acolo m-am înțeles pe mine.” De aici rezultă că eu nu mi-am trăit încă nici un necaz pe măsura lui. Sau invers nu le pot cuprinde pe toate cîte le-am avut și le am, printr-o putere și  speranță a duhului ,măcar pe o clipă. Ca să-mi cunosc eul și să devin imediat fericit.Fantezii ale omului obișnuit.