O MÎNĂ DE FEMEIE

Astăzi este sărbătoarea femeii.Astăzi pocnesc mugurii , de mare iubirei.Și tot astăzi demult a murit taică meu.Nu știu dacă există pe pămînt vreun om care să fi avut pe patul de suferință un chin mai cumplit decît el.Și nu știu un alt om care să fi vegheat lîngă un pat al durerii, precum maica mea.S-a întîmplat că doar o clipă l-a părăsit , cît a mers pînă-n deal, la soră mea, pentru o cană de borș.Și el a murit.Asta e măsura vieții noastre din păcate.O cană de borș.Iată de ce în ziua aceasta mă rog pentru o mînă de femeie, care în clipa mea decisivă să-mi îndrepte perna sub cap, legînd-o cu cerul.O mînă a uneia dintre femeile mele dragi , dar care poate fi a oricărei dintre femei din univers, gata oricînd să ne ierte și să ne poarte singurătățile noastre,tot mai grele, ale tuturor în ultimul timp.
                                                                                  * * *
Credeam că am rămas fără prieteni.Marii, adevărații mei prieteni,Nicolae Vieru, Sergiu Manea, Ilie Teleșcu, s-au dus, unul cite unul, pe rind , lasindu-mă singur la usă. Si-i atit de frig fără ei.Încit diminețile pîna deschid mi se prinde mină la singe de fierul lacații.Iata însă ca Domnul ,drept recompensa, mi-a mai dat un prieten.Părintele Mihail Bortă, preot la Biserica Universității de Stat din Moldova. Si-i atit de tinar de parc-aș fi eu ,cel de demult. Si-i atit de curat de parcă as fi eu , cel care nu m-am găsit niciodat. Un prieten. Care mi-a făcut blogul și m-a conectat prin facebook cu lumea. O comoară. Un dar de la Domnul. Si o cheie de la lăcat care se cheamă iubire
                                                                            * * *
 Nu prea es în Valea Grecului, acest minunat colț de rai din Dealul Schinoasei.Sînt niște amintiri acolo care mă tulbură. Acolo m-am plimbat  cu Ana și cu Rem. Acolo , pe cărările și-n luminișurile ei i-am crescut pe acești ultimi și mari prieteni ai mei, culegînd buruiene de leac și privind la stele. Rem din păcate nu mai este, își doarme din toamnă somnul de veci sub un nuc, iar Ana a plecat definitiv la Londra.Astăzi însă mi-am învins fricile și-am coborît încolo. Acolo unde primăvara e totdeauna mai devreme. Acolo unde singurătățile nu mor niciodată.Și iată că de odată de sub picioarele mele a răsărit de odată o păpădie înflorită, cu căpușorul  ei galben, ca o pălărie de floarea soarelui,îndreptat înspre ceruri.Am dat să  calc peste ea. Ceva însă m-a-mpedicat și-am renunțat, întorcîndu-mă luminat din spate înspre casă.
                                                                            * * *
Vasile Pavlovici este un schinoșean de viță, care se pricepe la toate.Primăvara asta l-am tot căutat pentru un defect de automobil. Dăunăzii însă mă ciocnesc cu dînsul în prag.„Pe unde îmbli, nene?„ „Păi la vilă Acolo mă piș liber!”-îmi zice.”Iarna?!”-mă mir.„Altă ieșire n-am.Prostatita mă omoară.Că dacă scap o picătură pe bideu și se-așează doamna e ”hana„ cu mine” ”Dumneata așează-te ca și dînsa!”- îi zic, crezînd că glumește.”Ești nebun!„- zice el. ”Deloc, nene - îi răspund serios - ia uite turcii se-așează și sînt cei mai virili din lume!„Supărat,s-a topit ca un fum.Peste cîteva zile s-a întors fericit și mi-a reparat automobilul pe gratis.De unde am dedus că moldovenii au nevoie pe lumea asta de trei lucruri.Pace în familie.Pișat liber. Și unire în țară.