Binele care vesteşte lumii

 

 Citesc în această dimineaţă de septembrie  pe portalul "Moldova Ortodoxă" la părintele Octavian Moşin nişte cuvinte care mă cutremură. Fă binele şi-l îngroapă sub piatră, el îşi va face limba din piatră şi va  vesti lumii , scrie el în unul din ultimele sale eseuri.Nu ştiu de unde a extras cuviosul părinte aceste cuvinte.Din Sfînta Scriptură sau de la un sfînt oarecare, poate Breanceaninov. Dar nu asta contează.Contează în momentul de faţă că aceste cuvinte mă duc cu gîndul, a căta oară, la marele drum al lui Dostoievski, în lanţuri, pe jos, sub convoi,de la stîlpul de eşafod unde a fost graţiat de la moarte, şi pînă la ocnele siberiene.Cine l-a însoţit în acest drum al vieţii în afară de disperarea trăită şi marii criminali ai timpului?

  Nimeni. Poate doar soţiile credincioase ale decembriştilor care mergeau alături de soţi şi care împărţeau deţinuţilor ceva merinde , unele hăinuţe şi cîte o Biblie.Biblia şi chinul de atîtea avea parte şi atîta i se dădea voie să aibă cu sine unui deţinut în renumitele ocne siberiene.Chinul ca o măsură a relelor care le-a făcut şi Biblia ca o posibilitate a binelui ce l-ar fi putut face.Ani întregi a citit la ocnă această carte Fiodor Dostoievski.Ani lungi i-a urmărit el îndeaproape pe marii criminali.Şi curios lucru nu i-a auzit niciodată vorbind pe nici unul despre crima sau răul făcut.Dar nici despre bine.Crima şi binele erau ascunse în inima lor ca o taină sub şapte peceţi.Cine ştie poate pentru că binele pentru a se revela  are nevoie ca răul să se împlinească pînă la capăt în sufletul omului.

   Aşa că era nevoie să trecă ani lungi pînă cînd un criminal să se apropie de tine , spune scriitorul, şi să-ţi zică:"Îţi mai aminteşti de femeia aceea care în drum spre ocnă ne-a dăruit cîte o Biblie? Ce minunată femeie!" Cum să nu-şi amintească dacă în clipa aceea Biblia a devenit cartea vieţii sale. Cu Biblia a făcut ocna. Cu Biblia şi-a scris inegalabila sa operă.Şi cu Biblia şi-a încheiat călătoria sa pe pămînt. S-a trezit într-o bună dimineaţă , a deschis-o la întîmplare , a rugat soţia să-i citească un pasaj după care a închis-o şi-a murit.Nu se ştie nici pînă astăzi cu exactitate care este acest pasaj.Diferiţi cercetători arată la diferite pasaje.Nu se ştie cine biruie totuşi pînă la urmă în opera sa, cine e mai puternic, binele asu răul? Cu certitudine însă că această carte este din mîinile unor femei minunate. Una care i-a dăruit-o.Şi alta care i-a citit-o în ultima clipă.Cu certitudine că peste acel pasaj se aşează, ca peste o mare taină, piatra de destin a lui Dostoievski.O piatră sub care binele se preface într-o limbă de piatră.Limba marilor scriitori şi a sfinţilor care vesteşte lumii.