PĂSĂRI LILIACHII

   Vitale Pastuh preia un citat din  poetul Oljas Suleimenov: „Literatura din lumea întreagă este în criză” Nu știu, poate ca Suleimenov  traversează o criză a lui.Scriitorii din cÎnd în cÎnd traversează cÎte o criză. Toate romanele lui Murakami sÎnt o criză. Dar șI ale lui Saramago.Ale lui Asmus Oz. De acolo de fapt se alimentează scrisul .Trebuie de vazut unde duc aceste romane. Literatura ca atare însă nu a fost șI nu va fi niciodată în criză.Și asta pentru că menirea ei este să dezvăluie crizele ca unic instrument de cunoaștere șI salvare a omului.Nu este adevărat că  modernismul este o criză. Nici postmodernismul. Aceste curente sÎnt mai curÎnd un far în noaptea conștiinței umane. În momentul cÎnd se vor stinge și ele va muri șI umanitatea.Este convingerea mea.
                                                                           ...
Dau să mă spăl și descoper că de fapt toată casa mea este împînzită de oglinzi. Oglindă la baie. Oglindă la bucătărie. Oglinzi in salon. Oglinzi in bibliotecă. Ușile de la dulapurile cu cărți sînt și ele niște veritabile oglinzi. La fel sticlele televizoarelor. Computerilor. Telefoanelor. Mai pe scurt , unde nu mă-ntorc dau de mine, de chipul meu inflexibil, cu o singură, surdă întrebare:”Încotro?„ Cît pot să suport o asemenea mutră  posacă? O zi ? O viață? Imposibil. Și atunci închid ochii. Măcar pentru o zi. Mă mișc prin casă cu ochii închiși. Scriu cu ochii închiși. Aștept cu ochii închiși. Mă culc cu ochii închiși.Și doar prin somn îi deschid uneori ca să descoper uimit că visele mele trăiesc, sînt vii, ca niște păsări liliachii.   
                                                                          ...
 Facebookul îmi amintește că prietenia mea cu Caranicola Mihaita împlinește trei ani.Mi-a pregătit chiar un clip. Mulțumesc Facebook. Prefer să mă descurc singur.În anii aceștea și poate chiar toată viața am citit multă lume de peste Prut de la Marin Preda și pînă la Andrei Pleșu. Toți  scriu frumos, caligrafic, bizantin, filozofic,  psihanalitic,  prustian, modernist, postmodernist. Autorii romîni întrunesc toate stilurile si conceptele  lumii. Îndrăznesc să zic însă că nici unul din ei nu m-a mișcat atît de adînc ca tine, dragul meu Mihăiță.Și asta pentru că ai un scris de la inimă.Mulți ani , romînașul meu drag și scriitor popular din Galați!   
                                                                    ...
Vera. Muta. Măturatoarea .Votanta Maei. Veșnic în picioare, cu mătura-n mînă. Nu ne-am văzut demult. Aproape de-o vară. Și ce altceva poate reanima o prietenie decit o poză .La început s-a împotrivit. Nu, a tăiat ea hotărît cu mătura aerul. Apoi ușor, ușor a cedat. Și-a scos basmaua, și-a potrivit părul cărunt și s-a  așezat monumental , cu mîinile în poală, pe cioata enormă a unui copac inexistent pe care probabil în liceu doar ea îl mai ține minte. ”Așa nu!„ - i-am zis. Și-a legat basmaua la loc, a zvîrlit mătura, și-a acordat auzul la freamătul copacului inexistent și mi-a zîmbit.Curat, simplu.”Asta da! „ - am apreciat. Ceva trecător și veșnic a fluturat pe buzele ei. Ceva care a impresionat-o și pe ea la vederea zecilor de poze de pe mobil, din diferite unghiuri, de parcă s-ar fi îndoit: este ea sau nu este ea. Era ea și-n clipa aceea , într-un spasm de bucurie,  a dat să se ridice, dar tot atunci săgetată de-o durere neașteptată s-a prăbușit înapoi pe cioată și-a început să-și caute mătura, gata să izbucnească în plîns . Speriat am ajutat-o să se ridice. Și abea apoi, pe drumul spre casă  am inteles, de ce o vad de ani buni ,trebăluind neîncetat cu mătura prin grădina liceului . Pe lumea aceasta sunt oameni singuri, care lucrează neîncetat, toată viata.Oameni care pictează în picioare, scriu în picioare, se roagă în picioare, fără riscul de a fi fericiți, contînd doar pe sine. Și poate patul cu salteaua de sirma și perna viselor frinte.