 |
|
Și iată că iarăși a venit dificilul moment al alegerii. „De data asta băiete faci cum îți spun eu, ai priceput? - mi-a zis tata aspru, constatînd dintr-odată că are un flăcău în casă și s-ar putea ca acesta să nu-l asculte, - te duci la Bălți, la matematici.Atît!” Și cine știe poate că avea dreptate. La Bălți ,la matematică, era sora lui , Lidia, Luisea cum o alintau cei trei frați ai ei Ionică, Nicu, tata și îmtr-ales bunicii.Lucra de ani de zile împreunî cu soțul, un matematician de talent, într-o școală orășenească specială .Repartizați acolo la practica pedagogică au rămas pentru totdeauna să pregătească elevi pentru facultate.Veneau des prin sat ,veseli, îmbrăcați elegant, cu pălării de soare, aparat de fotografiat, parcă erau desprinși dintr-o altă lume.O mulțime de poze mi-au făcut și toate ba cu o carte în mînă, ba un album subsuoară.Pe unde s-au pierdut fotografiile celea, ce s-a făcut cu ele, că n-a rămas nici una.Sau poate că îngeneral nu le-au făcut, nu știu. „Ai rezervat un loc !” - mi-au zis ei într-o zi, după un scurt examen la matematică față de tata, cu mult înainte de absolvirea școlii din orășel. Dar la litere, la Universitatea din Chișinău, acolo unde vroiam eu să mă înscriu, pe cine aveam ca să mă sprigine ? Cine să-mi facă un examen prealabil? Teancul de plicuri pe care l-am primit de-a lungul anilor din redacții și pe care le-am legat într-un pachet cu o fundă roșie, furată de la mama ,ascunzîndu-l într-o valijoară de la capătul patului , era unica mea speranță, unicul lucru care m-ar fi ajutat să-mi fac un loc în lumea aceasta mare. Dar dacă nu m-a protejat și nu m-a ajutat în lumea cea mică a școlii din sat ,unde am fîcut prima mea alegere în viață și unde toate erau dominate , de la învățători pînă la copii ,de niște instincte obscure și rele , de o ură primară cum ar fi putut să mă ajute într-o lume mai mare.Toate erau incerte.Iar eu ca să rezist acestei lumi trebuia să fiu și mai rău decât ea. Și doar uneori, la un apus de soare, la un cal în galop, la un cîmp de maci , în adîncul meu se trezea o uimire adîncă și o spaimă cumplită că nu pot iubi pînă la capăt.Lucru care mă făcea să plîng îndelung Mai ales cînd mi se făcea câte o nedreptate.(va urma)
* * *
Citesc de dimineață , pe mintea proaspătă, o postare cutremurătoare de Andrei Țurcanu. Este vorba de un poem scris de către Sergiu Mandinescu , un tînăr care a suportat timp de 12 ani experimentele odioase asupra psihicului uman, aplicate în celulele penitenciarului de tristă faimă din Pitești . Și primul gînd care imi vine este că tot ce s-a scris la Pitești, dar și-n alte inchisori comuniste din Romînia sau Rusia la acea perioadă , de către Gheorghe Calciu, Serafim Ciciagov, alți deșinuți care au opus rezistență, poartă aura martirilor creștini. Sînt texte peste vremi, scrise în groapa cu lei.Iată doar un rînd din poemul lui Sergiu Mandinescu, sfărîmat prin reeducare la doar 38 de ani:„Dar viața mea nu-i, nu-i, prietene, decît o moarte vie.” Care face cît munți de poezie din librăriile noastre de astăzi.
* * *
Astăzi a apărut decusară, dinspre est. Deasupra Botanicei.O lună plină, uriașă, dulce , de miere. Ca un sîn de femeie în ochii pruncului celui sugaci din mine. Străină și în același timp, parcă intimă, deosebit de aproape. Ca un reflex al astrului încă nestins dinspre vest.Aceiași lună care aseară , trecind de miezul nopții , m-a trezit, inundîndu-mă mai mult decit ziua.Stătea la geam, peste vișin ,și-mi năvălea odaia și casa pustie cu o lumină care descoperă acul si străpunge lucrurile pînă-n adinc.Cu o lumină din raza sfinților sau poate din cea a femeilor perfecte ale lui Murakami. O lună plina , de vara, in miez de iarnă. O Ană rătăcitoare dintr-o baladă modernă. Înfiorat am stat in pat și-am așteptat. Mult si nemiscat. Fără de somn si fara sa respir. De parcă m-aș fi temut să nu piierd ceva. Undeva departe a scrisnit greu , din bălămăli, o ușă. Undeva aproape s-au auzit pași. Dar am ațipit și-am scapat. Cind m-am trezit , in casa s-a instapinit iarasi pustia materiei. .Și întunericul .Si frigul din pat. Si nimicul monstrului cu patru etaje de peste drum. Care mi-a mîncat cu bolgarca o vară, și iată acum a sorbit pînă la sîn ,cu tot cu zid de mortar, vizavi, si luna ei plină, toată de vis ,de iubit și de scris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu