BUTONUL

  Gata, Crăciunul, minunea cea mare , s-a dus. Albul iernii, ca o năframă a mamei, s-a scurs în țărînă.Doar ici și colo se mai păstrează cîte o pată imaculată.Valea Grecului e  curată și liniștită , cu o lumină difuză.Este dimineață.Și nu e nici iarnă nici primăvară. E un anotimp fără anotimp. În care nu am telefon  de la Ana și  nici bucuria să mă trezesc.Vișinul , s-a spălat pe față, și stă  într-o stare de incertitudine. E marginea dintre creat și necreat, dintre Europa și Est. Își frămîntă trunchiul ca pe o inimă. Își tremură ramurii ca pe niște artere.Își zvintă virful ca pe o frunte.De parcă s-ar aduna cu greu, dintr-un somn adînc și orb , de milioane de ani, al materiei. Caut la el și rostesc, cu ochii cîrpiți, rugăciunea mea matinală, preistorică:„Te slăvesc ca pe întîiul meu început , te doresc ca pe cea mai înaltă dorință a mea!” Este ca și cum  Domnul   și-ar căuta zilnic și el, prin deznădejdile mele, un sens și un rost în haosul veții aici pe pămînt și-n Univers.

                                                              * * *
   Aflu dintr-un comunicat al  agenției Moldpres , semnat de scriitorul și reporterul Nicolae Roibu   , că Academia Europeană de Științe, Arte și Litere cu sediul la Paris l-a premiat și  cooptat pe scriitorul Nicolae Dabija printre membrii ei titulari pentru romanul „Tema de acasă” și volumul de versuri ”Ochiul al treilea„ Măi să fie, am ajuns s-o vrdem și pe asta , un moldovean premiat la Paris, în centrul de cultură al lumii, sub cupola unde au creat și gîndit Rousseau și Baudelaire, toată emigrația rusă.Încă odată se confirmă teza , că la noi pentru a ți se recunoaște  meritele acasă trebuie mai întîi să fii apreciat peste hotare. Cine știe poate de asta m-ar cuprinde o neagră invidie?  Poate de asta  și mi-am făcut odată demult o  antologie ambulantă din marii poeti ai lumii pe care -i recit în gînd  , pe dinafară, cu metaniera pe deget, ca pe o rugăciune  de sens, oriunde m-aș duce și orice n-aș face în viața aceasta absurdă provincială. Este acolo  Stănescu , care zice ca un aed:”Părul lung și negru și-l întinde de la ușă spre pat ,  să nu greșească bărbatul niciodată drumul predestinat.” Este Brodsky care mărturisește discret, ca un martir:”Tolico s gorem ciuvstvuiu ea solidarnost.” Și poate de asta mai ales , este de azi Nicolae Dabija cu un Psalm dintre Psalmi , care spune așa:”Se vede, Doamne, de la tine cît sînt de trist, cît sînt de singur?! De orice rază ce m-atinge mă simt rănit pînă la sînge...”  Pe care îl voi tot repeta, îl voi tot ridica la sufletul meu, zilnic, de zeci de ori,  precum  un bolovan al lui Sisif, ca să sting această neagră invidie.  Și să mă bucur in sfirsit de un frate poet.
                                                              * * *
 Viața-i viață și nu ai cum s-o plămădești și s-o trăiești decît așa cum a făcut-o Domnul.După retragerea lui Cărare.După accidentul lui Urschi.După plecarea lui Tarlapan .Iată ,pe marea scenă a umorului în acest mic colț de lume al moldovenilor a urcat Ion Diviza. Pe timpuri nici nu se observa cînd  pășea pe coridoarele din Casa Presei.Astăzi ,cum ar spune fanii lui Halep, trece   numărul 1 al umorului basarabean.Stii ceva,i-am scris de ziua lui pe Facebook, citesc mult în ultimul timp, din marii filozofi, savanți , oameni politici , scriitori nobeliiști, economiști .Caut un răspuns la degringolada aceasta a noastră de-acasă, dar și din lume.Și tot mai mult mi se conturează în minte , în clipele decisive ale vieții, o siingură salvare  :umorul. Nu este gîndul meu. Este constatarea lui Murakami. Și a lui Lorenz. Și Cehov..Așa că ai grijă de tine. Butonul nu este în mînile lui Putin.Butonul e-n mîinile tale.La mulți ani!
                                                              * * *
Lucia Cires, pe care o respect mult  ,se intreabă de asemenea pe facebook: "Mănușile sint făcute ca sa fie pierdute? " Absolut  , stimată Doamna! Mai intii  pierdute si apoi găsite. Într-ales cele de mare doamnă. Au pățit-o si alții. In copilarie mama ni le lega cu o funiuță de  git. Dar si așa le piedeam. Si  ce bucuroși eram cind le găseam.  Este de fapt o definitie clasica a fericirii. Curaj.