CARE-I PRIBEAGUL?

  Recunosc , papa Francisc m-a cucerit încă de la primele sale mesaje  de pontificat, urmînd mai departe să-mi dea nenumărate prilejuri de bucurie duhovnicească pe care n-ar strica uneori să le am și de la ierarhii mei de acasă. Mai ales prin atașamentul Pontifului pentru lumea săracă. Prin îndemnul  lui către cardinali de a duce o viață austeră, conformă Scripturii . Simplu în purtări, ascet în trai, econom în vorbire iată că mă încîntă încă odată.  Ați văzut?  Ați auzit? Tot internetul s-a înferbîntat. Un moldovean pribeag , alături de patru iatalieni, doi romîni și un peruan au fost învitați de către octogenarul  Pontific la o modestă masă de sărbătoare oferită cu prilejul zilei sale de naștere , dinaintea sărbătorilor de Crăciun .Cum, mă întreb?  Atîta elită de pe aici din Moldova, de la omul politic și pînă la cel de cultură,  și-a dorit, pentru laude, o închinare măcar de o clipă la Înaltul Scaun. Atîtea nenorociri  s-au scurs pe aceste pămînturi, de veacuri. Atîtea cataclizme sociale. Am ars în iad. Și nimic. Nimeni n-a văzut și nimeni n-a auzit. De parc-am fi fost în afara istoriei. A trebuit într-o zi să strîngem capetele tuturor suferințelor noastre trecute,  prezente și viitoare, pe care să le ducem la   capetele altor suferințe , în îndepărtata Italie, să le legăm acolo apoi de  firul nădejdei celor de nădejde aflat în mîna Fecioarei ca să fim mijlociți. Și ușile milosteniei s-au deschis.Mă uit , pe internet, la cei opt bîntuiți, la cei  opt fericiți și mă întreb: cine e moldoveanul ? Care-i pribeagul?  Nu știu. Dar stau liniștit de acum înainte săntem parte din chinul cel dulce, chinul cel groaznic , mîntuitor,al lui Isus.  Putem zice , fiecare, deopotrivă cu Apostolul Pavel:”Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decît numai în crucea Domnului nostru Isus Hristos,  prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume.” (Galat.6, 14) Ca să ajungem cumva, vorba lui Noica monahul, măcar la porțile Raiului.

                                                                 ***
Nu v-am spus, dar vișinul meu din Dealul Schinoasei are calitatea  de a vorbi nu doar cu mine. Vorbește cu oricine .Asculta pe tot omul.De parcă s-ar asculta pe sine. La bucurii, dar mai cu seamă la mîhniri și nevoi este deajuns să te unești deplin cu propria deznădejde și într-o clipă ești sub ramul lui.În mila și la judecata lui. Fără skype.  Fără telefon. Fără facebook. Doar cu gîndul. Și astăzi cine nu vrea să scape de gînduri? Și de-ntuneric. Uneori am impresia că diminețile , pe mînecate, sub geamul meu din Dealul Schinoasei, se află adunată o lume întreaga .  Mai multă decît la chilia unui călugăr ascet de pe muntele Atos. De la Atlantic și pînă la Urali.  Președinți. Șefi de state. Cerșetori. Campioni. Muncitori.Țărani. Tîrfe. Stău și așteaptă, cu piatra sub cap și cerul deasupra, luminata și sfînta zi a unuia născut vișinului din Dealul Schnoasei:”Doamne, poate că măcar azi!„  ” Frate vișine , - îl văd mai dăunăzi  în convoi, pe deținuții din Pruncul, frații lui Dostoievski , cum strigă, -  ajută-ne!” ”Spuneți!„ -  zice vișinul prin vijelie.”Păi, am pierdut darul vorbirii, - zic ei - atîta știm doar :„Doamne, șini fași și șini șădi?„ De dimineață și pînă seara. Carcera și administrația ne termină pe toți. „ Vișinul tace, îngîndurat, apoi ridică ramul  și zice: „Se mai întîmplă. În pustie și penitenciare omul are nevoie de rugăciune neîncetată. Uneori aproape fără cuvinte.,,,”După care  vijelia îi rupe cuvintele din ram și  peste Dealul Schinoasei se așează prima zîpadă. Și deplina tăcere. Ca o rugăciune și faptă desăvîrșită , care nu poate fi nici încarcerată, nici pedepsită.
                                                                 ***
Asta este viața pe acest petec de pămînt: - numit Basarabia ,apoi Republica Sovietcă Socialistă Moldovenească, apoi republica Moldova -  ne-am fărămițat și ne-am împrăștiat  ca după un mare cutremur, ne-am urît și ne-am trădat, ca după o  cruntă decepție, fără de nici un dram de speranță că ne mai adună cineva sau ceva împreună.Statul acesta pe care l-am visat ca pe ilbertate a devenit o robie. Și iată că vine un colind, vechi de cînd lumea, -”Linu-i  Lin..„ -  pe care l-am pus pe facebook după lectura unui ”Cîntec de leagăn pentru lumină”, o nouă creație de Ion Druță, exact în ajun de Crăciun ,  si deodată se produce minunea. Sute de laicuri care habar n-au de acest poem. Cîtă iubire netrăită există totuși încă în inimile noastre..Dar mai cu seamă în inima pruncului din Betleem care ne-a adunat și dezrobit.Măcar pe o clipă.