PRIN NOAPTE ȘI PLOAIE

 Vasilie Bulicanu , un bun si disciplinat prieten al meu , compozitor si interpret de cintece basarabean stabilt la Buciresti, ma anunta ca pleaca de pe Fb. Mi-am dat seama ca ceea ce fac aici , scrie el, n-are nici un rost. Domnule Vasile, am incercat si eu de multe ori sa plec de pe Facenook.E toxic.E nociv. Dar totodata am aflat aici si multi oameni valorosi, cum esti Dumneata, alti creatori de frumos si oameni minunati. Apoi nu uita de fiica  care iti paseste pe urme si intr-o zi, daca-ti amintesti , m-a bucurat enorm.O zi intreaga am ascultat-o atunci.Repetat.Cu acelasi cintec.Era ceva viu in acel "Ionele, draga...", in insesi expresia fizica a interpretei.Ceva magnific. Poate chiar viata mea.Ca o margica magica care cerci sa o prinzi, dar nu poti si asta te fascineaza dar in acelasi timp te dezamajeste profund. Acea bucurie nu piere,pentru ca e izvorita mai mult din tristete.. Ea se inmulteste in alte mii de bucuri si aspira la bucuria cea vesnica ,creatiea fara de-nceput si fara sfirsit.Pentru ea  , pentru clipele ei magnifice , cred ca face sa ramii.Si cine stie poate intr-o zi ne intilnim chiar in viata reala .Ca sa descoperim ca frumusetea si cintecul nu mor niciodata.Mai ales in clipele de criza...
                                                                         * * *
E vara adevarata, inalta, fascinanta.Cu cirese in lobul urechilor. Si-i liniste pe traseul meu. Nici Vera nu mai este.Nici liceistii. Toata aceasta lume din curtea liceului teoretic de arte brusc a disparut. S-a scurs.A ramas doar un barbat tacut cu sechele de ictus. O mama cu doi baieti gemeni.Niste femei fara virsta , cu pungi de seminte, mereu pe aceiasi banca. Si un batrin, pe o alta banca , care ofteaza nedeterminat. Este o lume a tranzitiei, aproape moarta, care nu mai crede-n nimic si nu mai asteapta pe nimeni. Poate doar pe mine care in fiecare dimineata si seara simt obligatia s-o salut si sa trec printre ea,ca un metronom , confirmind ca sint viu.
                                                                       * * *
Eri pe internet , la Libraria din Centru, am privit  lansarea volumelor de poezie "A(H) Rh + eu Apa. 3D." de Emilian Galaicu-Paun.Imi pare rau ca n-am izbutit sa ajung acolo. Dar a fost frumos. Pentru ca asta face Emil, urmindu-i pe marii poeti in aceste doua volume care de fapt sint unul , releva frumosul, transcede sensul. Cite odata cu o singura clapa de pian. De cele mai multe ori cu  atingeri erotice. Si poate uneori  printr-o simpla soapta launtrica , ca o rugaciune , pe care ca sa o deslusesc si traesc a  trebuit din intimplare sa ratez si sa ma aflu departe, departe de lansare si de aglomeratia ei de vorbitori. Felicitari, Emil!
                                                                   * * *
Da, n-am gresit. A fost o ploaie de demult. A milit si pamintul musteste si astazi de apa. Dupa asemenea ploi mama isi atirna sapa in sui pentru citeva zile si-si spala gita , lung, clatind-o cu buruiene, in mai multe ape. Apoi, imbujorata , incepea sa numere florile patulite, ridicindu-le in picioare,fir cu fir, si vorbind cu fiecare. Era important sa nu moara nici una. Dupa care se aseza pe prag si ,cu minile in poale, le privea.Fara de grigi. Ca pe o mare sarbatoare.
                                                                  * * *
Un batrinel haios, pe timpuri sofer,  pe care l-am gasit , asteptindu-si prietenul, din prima zi  pe traseu:"Borea, ti-a venit prietenul?" "Inca nu, dar hai sa-ti zic o intimplare cu sefu." - zicea el. Sefii se schimbau si prietenul nu venea. Iar intr-o zi n-a venit nici Borea. Si iata ca azi , dupa o pauza de citiva ani, a reaparut."O, Borea ti-a venit prietenul?" - i-am zis. "Nu tin minte." - mi-a replicat el de pe banca putrezita de ploi. Credeam ca urmeaza istoria cu seful. Dar n-a urmat nimic. Pur si simplu a tacut si s-a cufundat intr-o asteptare fara memorie, atemporala , care m-a eliminat si pe mine, ultimul martor al ei..
                                                               * * *
Stiti cit e de nu stiu cum, cind cineva pe ploaie te suna tirziu asa dtintr-odata ,de la un capat al pamintului , si-ti zice: "Ce faci ,tata? Mi s-a facut dor de tine!" Ramii mut. Este minunat. Vreai sa le traiesti si descoperi pe toate din nou. De la inceput. Descult , prin noapte si  ploaie.