 |
Magdalena Munteanu mă ajută astăzi, prin capacitatea ei deosebită de a selecta textele postate pe fb , se descoper o nouă definiție a omului: homo connecticus.Pînă nu demutl eram legat ombilical doar de homo sapiens pe care mi l-au băgat în minte la școală, odată cu materialismul vulgar de la Darwin. Au urmat apoi homo videus de la Giovanni Sartori , homo deus de la Yuval Harari, homo moldovanus de la Octavian Țîcu, O serie de alte descoperiri care m-au condus în mod intim spre cea mai recentă, de la Jean Claude Larchet :homo connecticus. Adică omul care își implinește nevoia de a fi iubit printr-o colectie de lik-euri, de friends ,asta sînt eu,omul modern, dacă inchid fb-ul si ma autoanalizez, alaturat Magdalenei Munteanu. Stau și mă întreb: ce reprezintă această cale și acest efort uriaș de gîndire ale omului in general, pe toată istoria lui? O evoluție sau involuție? Comunicare sau totuși niste firimituri,resturi, un substituent al iubirii , o imensă singurătate pe care nu o poti stinge cu nimic? Decit doar scriind .
* * *
Am citit mai demult întro scriere despre semnificația filozofică a morții niște cuvinte care m-au marcat. Ludovic Gonzago, un tînăr roman care mai pe urmă a fost canonizat, odată la un joc cu mingea a fost întrebat:„Ce ai face tu , dacă ai afla, că azi piere lumea?„ El a răspuns:„Aș continua jocul.” Peste o mie de ani, un alt tînăr, din subterana lui Dostoievskyi, a preluat jocul și ,cu paharul de ceai în loc de minge, l-a apoteozat :”Ceaiul meu sau lumea?” Ce-a ales am văzut: infernul. Iar incă peste o sută Lika SKa Batrancea , o prietenă a mea de la Londra, îl duce mai departe și scrie pe fotografia ei de profil:„Da, zîmbește femeie , că nu deții toate problemele lumii.” Există în aceasta fotografie și aceste cuvinte, aparent stîngace, ceva mai mut decît o simplă femeie. Mai mult decît un simplu joc pe fb. Și mai mult decît o simplă filozofie. E chipul femeii noastre basarabence din exod , de la Londra dar poate și de la Milano, de la Paris dar poate și de la Dublin , care după o noapte de nesomn, la căpătîiul unui muribund, într-o cameră sordidă de unde n-a ieșit luni de zile, se așază dimineața la masă și, epuizata ,cu paharul de ceai în palme, frigîndu-și degetele își aruncă deodată frenetic privirile peste geam. De parcă s-ar uita de pe un ghetar montan, la perspectivele lumii. La mulți ani , Lica Ska Batrîncea! La mulți ani , basarabencele mele din exil, va iubesc,sinteti fascinante, ați biruit iadul!
* * *
Parinte Irinarh , poleiul ,frigul , codeala soferilor, ba pe unul l-am rugat, ba pe altul ,indoielile , toate luate impreuna au spulberat pina la urma intentia mea de a veni cu un cuvint , despre fostul staret Stefan Burlea. Adresat in ptimul rind ierarhului care cu prilejul hramului a liturghisit si sfintit picturile bisericii de iarna.Drumul acela dinspre sau spre Tiganesti , cu renumitele lui gropi in care se sparg masinile , parcurs de Burlea la esirea din manastire in genunchi, in catarea pistolului encavedist , isi va deschide mereu santurile , chiar netezit de buldozere americane. Toata suflarea, ca o rana deschisa a locului , asteapta canonizarea lui Burlea. Judecata celui ce i s-a facut strimbatate , cum spune regele David( Psm.102). Aseara ma gindeam ca batrinica din Onesti care de un sfert de veac face drumul pina la manastire pe jos s-ar putea sa fie un lastar tocmai din credinta lui Burlea. Pina sa-i descoperim,sfintii traesc printre noi. Sper ca viata sa-mi ofere si alte posibilitati decit sfintirea picturilor pentru a face auzit acest cuvint.Felicitari parinte staret Irinarh（Costru Ion ), sarbatoare fericita frati monahi si ma rog ,ma ertati !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu