VARA TRECUTĂ

Nu prea merg la biserici în oraș. Seamănă cu niște cimitire moarte. Prefer Țigăneștii. Iar toamna  tîrziu, pe zloată stau închis în casă șI citesc cărțile Sfintei Scripturi: Psaltirea,  Evanghelia după Ioan, Faptele  Sfinților Apostoli. Reflectez la cărțile Sfinților Părinți de la omiliile lui Efrem Sirul pînă la  cuvintele ascetice ale lui Ioan Damaschin. Din păcate   prea puțin   Dumnezeu găsesc acolo. De fapt , înseși sfinții părinți recunosc că textele lor, ca și cele biblice , nu sînt decît un instrument util de căutare  a Sensului , prin grai viu , în biserici. Așa a făcut Domnul  coborînd de pe Munte  la Sfinții Apostoli. ȘI așa au făcut Apostolii pornind peregrini în căutarea unei biserici ai lumii.  S-o fi găsit oare ,după atîțea mii de ani, m-am întrebat eu astăzi, la  biserica  Înălțării Domnului unde vocea părintelui Octavian Moșin ,împărțind mir, a fost biruită deodata  de plînsetul virgin, ca un vuiet, al copiilor? „Iadul! ”- mi-a zis,  cu mustrare si frica ,cumnata mea Lena. ”Da, iadul, - i-am răspuns, - un iad previstitor al raiului. Graiului. Si Duhului Sfînt! ”
                                                                          . . .
Privesc Roland Garros. La Paris ploua. Chair si așa sint fascinat.De la jocurile atletice ale vechilor greci omenirea ,cred , n-a mai vazut atita frumusete in mișcare. Femeile sint formidable. Pentru ca printre ele este Halep si Serena,acest uriaș  contrast al lumii. Si inca pentru alte un million si unu de motive. Priviți-le! Ascutați-le! Sint sigur ca le aflați si singuri pe toate.Intr-ales strigatul .Care le motiveaza si puncteaza abisal loviturile.
                                                                      . . .
Aseara am vorbit preț de o ora, la telefon ,pe viber, cu Ana. Numai s-a intors la Londra din Japonia si-a avut despre ce-mi povesti. Despre drumul lung spre țara soarelui rasare, treisprezece ore de zbor incolo si treisprezece inapoi. Despre Tokio si suburbiile lui cu milioane de trenuri electrice, care nu intirzie nici o secunda , cu veceuri curate lună, cu bistrouri in care se mininca si se asculta musica clasica . Despre temple cu zeci de uși in spatele carora divinitatea suprema se dovedește a fi o simpla piatra. Despre celebra ospitalitate japoneză, distantă, rece si in acelasi timp deosebit de caldă. Despre ruguri aprinse pe malul mării in miez de noapte din lemnul adus de ape .Despre singuratatea, instrainarea si setea de comunicare a japonezului.  Ascultam  vrăjit toate acestea cu un sentiment si convingerea ca le-am mai văzut si trait undeva. Unde ,daca n-am esit in ultimii ani nici macar in oras?  Cind? Abea cind am inchis telefonul mi-am dat seama că asta s-a intimplat chiar acolo unde ma aflam,in salonul meu din Schinoasa, vara trecuta, cu Murakami in mina.Iata ce inseamnă un mare scriitor.Te poate intilni si fascina cu o țară  fără sa fi pașit vreodată in ea. Ferice de asemenea tară.