TRECUTUL NE PUPĂ ÎNDATĂ

   Astăzi am făcut o fotografie 3 x 4 , pentru carnetul de scriitor, al treilea în viața mea, cu o zi înaintea Congresului. Astfel sînt nevoit să constat că am întrat în posesia a trei carnete. Comunișltii  mi-au dat un carnet. Cimpoi al doilea carnet. Și iată că Suceveanu l-a semnat pe  cel de al treilea. Fiecare putere cu carnetul ei. Si fiecare  carnet cu puterea lui. Mă uit la fotografiile lipite în ele. O față în trei ipostaze. O viață. 3 x 4 sau 4 x 3. Parcă-i a mea și parcă nu este a  mea. Adaog alte fețe din fotografiile expuse sus, la etaj. Mă uit la fețele care s-au adunat jos, pe coridor, în Congres , unele aproape de nerecunoscut după atîta vreme cît nu le-am văzut. Cu o neschimbată și neînfruntată de vremuri întrebare   spre ele: „ Cine ?”  Cine este astăzi la masa de scris? Și cine a fost ieri ?  Cine a fost la început ? Cine e țintuit?  Cine este mîhnit? Cine vine și cine pleacă?Cine este jertvit în lupta pentru putere ?  Cine pînă la urmă  învie din morți și pe toate le iartă? Cuvîntul. O umbră  de fapt , care încet se adună din putregaiul puterii ca să șteargă lacrima  de pe fața cea mare, ziditoare de viață a poetului:”Ar trebui/să se-ntâmple ceva./Aştept raţiunea coioasă./Adevărul să fie//trântit pe podea –/altfel este/ o farsă./ Bunicul vine neaşteptat./Pacea mă scoate din balamale./Pentru 1000 de dolari Costică Munteanu / ar vinde orice partid./El are principii/orale./Mă-năduşă scârba de somităţi./ Detergentul e unica artă./Pentr-un trabuc pot să-ţi torn şi-o idee/cărnoasă;/trecutul ne pupă/îndată.(Eugen Cioclea)
                                                                        * * *
Inca n-am iertat tot. Zicem cu gura c-am iertat. Dar inima n-a iertat încă. Întotdeauna mai avem cîte ceva de iertat.Dupa un an și după toată viața.De șaptezeci de ori cîte șaptezeci.Ca să putem fi iertați și noi.    
                                                                       * * *
Mihail Bortă , preot la biserica  Întîmpinarea Domnului  a  USM , consilier în Departamentul relatii cu publicul al Mitropoliei, redactor șef al portalulului electronic „Moldova Ortodoxă” și-a sărbătorit cu ceva timp în urmă ziua de naștere. 33 de  ani. Vîrsta lui Hristos. Cineva spunea   despre  generațiile  de preoți din Rusia de astăzi că ar fi provenit din Dostoevski. La fel am putea spune și despre generația mai tînără de preoți din Republica Moldova că provine din  cele două volume  „Oamenii lui Dunnezeu  din biserica de altădată”  pe care Mihail Bortă le-a scris și conceput împreună cu un alt preot, Octavian Moșin , tînăr și el, paroh al aceleiași biserici. Cine din preoți  citește aceste cărți, ori le ia măcar în mînă,  nu este posibil să  nu se cutremure de jertfa lui Isus care s-a arătat  meteoric în  închisorile comuniste din Basarabia  prin exemplul de viață și credință  al unui șir întreg de slugittori ai cultului de pe aceste meleaguri. Nu are cum să nu observe că   această jertfă  se  prefigurează  și-n  pașii autorilor acestei cărți, preoții Mihail Bortă și Octavian Moșin. Să  nu cugete asupra  altor fapte memorabile ale părintelui Bortă. Precum ar fi fondarea  Centrului cultural istoric „Cuconeștii Vechi” pe locurile unei vechi așezări, baștina părintelui Sofian Boghiu, înghițite de acumulările de apă de la Costești. Sau întemeierea unei rețele de comunicare on line prin internet dintre așezările monastice ale Moldovei. Iar în final să  realizeze că o activitate preoțească gratuită , superficială, ar putea să însemne astăzi un mare păcat: după o pauză semnificativă din istoria noastră, preotul își reia sever și demn , prin puterea jertfitoare de sine, misiunea grea de călăuză morală a neamului. Și să încerce, cu ochii pe modelele istoriei, dar și ale zilei ,să o repete , măcar parțial.
                                                                  ***
Iraida Condrea , lector la USM, profesor de vocație, continuatoare a școlii de lingvistică a lui Anatolie Ivanivici Ciobanu, este foarte activă și pe facebook. Cu tematica ei dominantă: limba, cuvîntul. Pînă și-n postările despre frumoasa și inventiva sa nepoțică cearcă explorări lingvistice.Probabil că simte că  logosul pe internet  piere fără salvare? O , maică a Cuvîntului ... scria pe  vremurile de prigoană ale creștinismullui Teostirict Monahul, un călugăr bizantin, într-un Paraclis devenit  între timp nemuritor. Un calificativ mai potrivit decît acesta, ca s-o apreciez, nu-i găsesc. Și asta pentru că prigoana pentru cuvînt nu este cu nimic mai mică decît atunci. Iar nevoia lui pentru o grijă maternă la fel de mare.