Cît de intransigentă era pe atunci Corina Fusu, cît de năvalnică și impetuoasă Rodica Mahu, cît de neasemit de frumoasă Angela Aramă, cu buric feciorelnic, ușor dezgolit, chiar dacă mă huiduiau și-mi ziceau: „Lașule!” Și-mi părea rău că nu pot să-mi trădez un prieten și să le zic: „Vă iubesc!”
Dar au pierdut.Au pierdut mai întîi ei, iar mai apoi a pierdut și Teleșcu sacrificat fără jenă de Voronin pentru o coaliție monstruoasă cu Roșca și pentru o democrație mimată, fardată. Și de atunci s-au împrăștiat, ca o pleavă, care și pe unde au putut și doar și-au cîștigat o bucățică de pîine.Doar au pregătit revoluții. Doar au cîntat revoluții. Doar au trădat revoluții. Cu gustul amar al cuvîntului, în pix și în gură. Asta e, din păcate, la noi jurnalistica, mult lăudata și mult pieptănata jurnalistică, o meserie a învinșilor.
Și iată că-n toamna aceasta, mușcată de secetă, de nevoile și asupririle vieții, cînd eram gata să mă declar și eu un învins, de-a valma cu ei, fără luptă, un grup de confrați, o platformă civică supranumită „Da!”, cu buric feciorelnic, ușor dezgolit, s-a ridicat și-a strigat:”Libertate!„ Și lumea, o țară întreagă, de bucurie, mai să-i ridice și să-i poarte pe sus , să-i țină în palme. Și eu ,un retardat, mai să le zic cu inima frîntă: „Vă iubesc!” Și ei ca să vină în duminicile aceastea trecute și să zică ce? „Facem partid! Un partid al poporului!” Păi bine, fraților, nu mă nebuniți,un partid al poporului am avut, partidul prin înseși definiția sa înseamnă o parte.Așa că spuneți curat ce faceți sau cine sînteți: ori fecioară, ori partid?! Ca să știu ce s-aștept de la voi și să zic ori „Da!”, ori „Nu!” Altfel mă sting, de iubire și tîngă, cu țară cu tot.
***
Am mai scris în repetate rînduri pe pagina mea de Facebook despre postul de radio „Vocea Basarabiei”.Despre cît de greu am obținut să-l ascult aici în singurătățile mele din Dealul Schinoasei.Despre cîte aparate de radio am schimbat,unul mai sofisticat decît altul,fără ca prind măcar un cuvințel din superbele și mult căutatele lui emisiuni. Despre regimul iezuit al lui Voronin care îi dădu-se o fregvență de emisie pe o lungime de undă aproape inaccesibilă, în toată țara, nici măcar pentru diavolul. Despre fercita întîmplare că pînă la urmă am reușit totuși să-l prind cu un hîrb vechi, de pe timpul sovieticilor, cules din subsol. Apoi despre faptul că doar l-am deschis și a devenit o mare mînghîiere a singurătăților și boliștelor mele, că l-am ascultat ani de zile la rînd, ziua și noaptea necontenit,așa cum m-ascult uneori doar pe mine, cu toate mahnele și durerile mele nesfîrșite, fără ca să descopere cineva sau să mă-ntrebe de ce fac lucrul acesta și cum. Pînă cînd într-o seară tîrziu am deschis aparatul ca să-l ascult în reluare pe Dan Dungaciu, un strălucit analist de la București, și nu l-am aflat.După dispariția enigmatică a lui Dan Dungaciu au urmat alte dispariții la fel de enigmatice.A fost scos din grilă radio Actualități București.A fost substituit Forumul, această minunată Agoră a moldovenilor, cu o emisiune de îmblînzire și dresare a ascultătorilor.Iar mai dăunăzi iata cînd mă pregăteam să vorbesc și eu la „Rostul zilei” , într-o emisiune moderată de Maria Saharneanu, a fost suspendată și această ultimă redută a cuvîntului și durerilor libere.Rostul zilei.Rostul vieții mele. Rostul unui popor.Dacă nu este, nimic nu este. Astfel încît am început să mă-ntreb ce mînă urîcioasă umblă pe butoane acolo de nu-mi mai pot asculta poporul meu, nici măcar pe mine însumi , și cu ce i-aș putea răspunde decît cu un alt buton, din mîinile mele, de la un aparat de pe timpul sovieticilor.Frică mi-i însă, că dacă-l închid unde m-ascult? Pentru că totul s-a-nchis și confiscat în țara aceasta orice post de radio și televiziune.Rămîne doar piața unde să ies și să urlu ca lupul.Numai că și ea a fost confiscată, de alți lupi, mai urîți decît mine, cu inimi și capete de cîine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu