marți, 7 ianuarie 2014

Pîine cu unt

  Pîinea. Încă un miracol al copilăriei mele. Poate chiar cel mai mare. Iar uneori cînd privesc la televizor, departe pe planetă, copii înfometaţi mă gîndesc, că nu doar al copilăriei mele ci şi al lumi.Nu ştiu de unde vine acest miracol.Poate de la cinele cele de taină ale familiei, după care, cu burţile pline de ciorbă, înţepeneam deodată într-o muţenie desăvîrşită. Poate ne pică o bucăţică mai bună. Problema vieţii această bucăţică într-o casă cu mulţi copii. .Parcă-l văd pe tata cum ,  veşnic chinuit de  ea, se scoală brusc în picioare, se apleacă  deasupra mesei  şi mătură încet, încet cu palmele lui late  un pumn  de firimituri. Cîntăreşte apoi acel pumn cu privirile ,desface palma   şi zice:" Luaţi , mîncaţi Pîine de la domnul!"
  Sau poate că de la muncile grele ale cîmpului. Din nesfîrşitele lanuri de secară.De acolo se ridica mai întîi Pălăria lui sură, cu pană de cuc,ca un sol, jucînd departe în apele multe ale văzduhului.De sub pălărie răsărrea apoi chipul lui puternic şi ars de soare, parcă turnat,  aţintit fix spre nemărginirile orizontului. Şi abea de dincolo de orizont, de sub chipul lui, răzbătea mai tîrziu căruţa. Un nerv.O vigelie de spiţe,copite şi nări aburite , care clătina lumea, înghiţea drumul şi cotea peste porţile abea întredeschise de mama. " Tpru-u-u!" -striga el şi totul amuţea. După care cobora, tipărea coamele cailor , le desfăcea dinainte opalca şi scotea de acolo pentru noi un călcîi de pîine,uscat ca iasca, negru ca tăciunele.Ce mare minune se întîmpla  în clipa cînd îl ridica sus, sufla de pe el sişca şi zicea: "Luaţi, mîncaţi! Pîine de la iepuri!"
 Sau poate de la pîinea albă pe care mama o cocea doar la marile sărbători, de Paşti şi de Crăciun.Se întîmpla însă uneori,  în lungul lanţ al zilelor de vară,la munci,  să i se oprească şi ei mămăliga în gît.Aşa că alegea o zi, punea scara la pod, cobora un tobultoc de făină chicluită ,din grîu nou, şi plămădea de pîine albă.Sfînt momentul acesta al copilăriei noastre, o sărbătoare fără de sărbătoare, cînd da gurarul de la cuptorul încins între-o parte şi scotea o pîine albă, mare şi rotată , cît o roată de căruţă. Rupea pîinea aceea cu mîinile , în darabe mari, ne cuprindea din priviri şi zicea : " Luaţi, mîncaţi! Pîine de la îngeri!".
      Sau poate de undeva mai adînc, de la poznele noastre, care stau ca  o zdreanţă de nor posomorît pe cerul copilăriei.  Şi asta în timp ce mama muncea pe rupte. " Măi copii!"- striga ea uneori după ajutor.Cine s-o audă însă şi cine s-o sprigine? Vîntul ? Ograda pustie? "Las-că vă prind eu, nenorociţilor!" - ameninţa ea  cu mătura devale, spre iazuri.Trecea o clipă însă, scotea din blidar o pîine mare, albă, de împăcare, anume pregătită, o tăia hrinci şi zicea:" Haide, veniţi! Luaţi şi mîncaţi! Pîine de la mama!"
    Luam. Pîine de la Domnul. Pîine de la iepuri.Pîine de la îngeri.Pîine de la mama. Pîine care părea că ne satură şi în acelaşi timp nu ne-a săturat niciodată.Poate pentru că hrinca ceea de pâine era legată de fiecare dată cînd o luam din mîinile trudite ale părinților de cîte o poveste nouă pe care doar ei știeau să o compună și să o spună.Venea o vreme în viața  fiecărui copil de la țară din timpurile acelea cînd  poveștile  se terminau.Și rămîne doar simpla, rudimentara bucată de pîine.Pîine cu oloi.Pîine cu sare.Pîine goală. Pîine plă care îți amăgește gustul , te satură definitiv și te  învață greutățile  și te scoate desculț la marele, lungul și anevoiosul drum al vieții.în loc să astîmpere foamea mai mult o provoacă.Și cine știe poate că aș fi tras și eu o grămadă de foame ca multă lume pe vremea aceea.Norocul sau cine știe nenorocul vieții mele esteînsă că exact atunci , sus, în capul satului, pe şleahul dinspre Corbu ,s-a ridicat o fabrică de zahăr.Și o mîndrețe de orășel în jurul ei.Multă lume s-a grăbit încolo după cîştig. sărmana şi ea să ne sclipuiască cîte o bucăţică mai bună .Parcă o văd şi astăzi cum îşi încarcă bidoanele cu mană de la vaci, cum îşi îmbracă pufoaica, cum îşi leagă şalinca după cap şi porneşte ,cu picioarele pînă la glezne în noroi , pe  noroaie ale drumurilor de ţară. Uneori,în iernile mele de nesomn, cînd gîndul ratării mă strîne de gît, îmi pare că şi astăzi  înnoată prin întunericul vîscos al nopţii, urcă neîncetat, ca bibleicul Iov, spre un uriaşul coş de fum din zare ca să facă un rost pentru copiii ei în lumea aceasta  în care banul începea să fie totul. L-a făcut totuşi sau nu? Multe bucurii ne-a adus ea, o ţărancă analfabetă, de la zavod.Şi cutii de creioane.Şi hărţi colorate.  Minunea  minunilor însă era totuşi, un boţ de unt, pe care, cumpărîndu-l  îl învelea grijuliu într-o băsmăluţă albă şi-l tăinuia undeva adînc, adînc în cotloanele răcoroase ale cămării.Potrivea momentul apoi,ne aşeza la masă, îl scotea  şi-l netezea subţire, subţire, întinzîndu-l cu o infinită speranţă , ca un abur, pe hrincile de pîine, poate că ne satură:"Luaţi şi mîncaţi! Să nu vă văd cu darabul prin sat.!" N-am împlinit niciodată această sfîntă dorinţă a ei.Pîndeam o clipă, ascundeam hrinca sub poalele hainei şi alergam la joacă. În Grădina lui Uncu.În grădina fără de garduri.În grădina cu o casă pustie.Şi cu un prieten care mă aştepta neîncetat.Nu ştiu cum a apărut acel prieten în viaţa mea.Poate că din întîmplare.Sau poate că mi l-a trimis Domnul.Nu ştiu exact cum îl chema.Poate că Gicu Calancea. Sau Gicu Gribencea. Sau Gicu Vancea.Numele lui îmi scapă. Ştiu însă că era dintr-un sat străin. Şi că era nemăsurat de bun.Smerenia înseşi. Şi fără mamă. Şi cu un tată contabil care lucra ca un rob la zavod. Lacom tatăl său.Şi aspru.Şi singuratec. Iuda îi zicea satul.Veneticul. Ani întregi am ascuns hrinca de unt sub poala cămăşii şi-am alergat s-o împart cu el. Ani lungi am muşcat  pe rînd din ea.Ca nişte fraţi.Ca dintr-o mare minune a lumii. Eu o gură .Şi el o gură. Muşcam şi alergam .Alergam şi muşcam. Grădina lui Uncu era unicul loc din lume unde ne săturam. Şi ne rătăceam. Cu o coajă uscată de pîine puteam să ne ţinem sătui o zi întreagă de vară, de dimineaţă şi pînă seara tîrziu..Şi să ne căutăm.Şi să ne regăsim. Pe după copaci. Prin casa pustie.Sau în stelele de pe frunţile cedrilor. Pînă cînd într-o zi a vinit şi el cu o hrincă de pîine cu unt. A scos-o de sub poala cămăşii, cu unt de două degete netezit pe ea , şi mi-a zis:" Muşcă!" Am muşcat. Şi de parcă m-aşi fi prăvălit în abis. Pîine cu unt de două degete întins pe ea. Pîinea civilizaşiei.Pîinea puterii. Pîinea competiţiei. Cine o muşcă odată nu se mai satură niciodată de ea. Din ziua aceea  copil mai cuminte pe lume ca mine nu s-a aflat.Toate le-am lepădat. Şi grădina lui Uncu. Şi poznele. Şi prietenii. Stăteam acasă, lîngă mama, o ajutam la muncile casei şi ciuleam urechile: poate o cheamă vecina." Fa Hană, mă auzi?" - răsuna la un moment dat de pest gard. Ce mare bucurie chemarea aceasta pentru mine.Scîrţîia portiţa, dispărea mama ,acaparată de bîrfele satului, şi eu mă grăbeam în adîncul cămării, la legăturica de taină a mamei. O găseam, de fiecare dată în alt loc, rupeam un dărap de pîine şi-l ungeam din belşug cu unt, zi de zi, mă aşezam la masă şi-l mîncam de unul singur, poate mă satur.Pe cît mai mult mîncam pe atît mai flămînd deveneam.Şi cine ştie unde aş fi ajuns cu această foame a mea şi aceast singurătate dacă aş fi continuat aşa. Poate că m-aşi fi făcut un parlamentar. Sau un oligarh. Sau aşi fi nimerit într-o celulă de penitenciar.S-au aş fi rătăcit ca un cîine maidanez prin Europa. S-a întîmplat însă că într-o bună zi, pe ploaie şi vînt, de undeva din adîncurile satului, de printre grădini şi hîrtoape , s-a strecurat şi mi-a răzbătut în faţă, ca un şarpe, o veste:"S-a aninat!" "Aracan de mine!Cine? "- a prins a boci mama."Iuda!" - a răspuns cineva de departe.Vuia satul:"Nesăţiosul!". Gemea cu crengile la pămînt Grădina lui Uncu: "Sărmanul!". Plîngea cu lacrimi de foc mama:"S-a săturat,Doamne! A lăsat un copil pe drumuri!" Lacrimele celea  au întrat pentru totdeauna în inima mea.De parcă ar fi plîns cu lacrimele mele.Trei zile am stat în pat, ca un mort, fără să mănînc şi să beau, după care m-am ridicat, am uns o hrincă de pîine cu unt, faţă de mama, subţire , subţire, aşa cum îi plăcea ei, şi-am alergat în Grădina lui Uncu, să-mi caut prietenul. Pe Gicu Calancea. Sau pe Gicu Gribencea. Sau Gicu Vancea.Nu l-am găsit însă, nici în Grădina lui Uncu, nici în casa lui de la margine, nici în vreun sat de alături.Şi de atunci îl tot caut.Întreagă mea viaţă nu este decît o căutare..Şi o singură zi.Mă scol dimineaţa , şoptesc rugăciunea, îmi ung o hrincă de pîine cu unt şi pornesc spre ea ca spre o nouă creaţie a Domnului. Ca spre o mare taină ascunsă în ea. Doamne ce lugă e această zi şi ce mare taina.Şi unde e Gicu Calancea. Sau Gicu Gribencea. Sau Gicu  Vancea.Sau unde sînt eu.Abea acum îmi dau seama că ţara aceasta nu este decît o grădină pustie, fără de garduri. O jertvă.Şi-o aşteptare. Pentru o hrincă de pîine cu unt. Dau mîinile în jos şi mă aşez la masa de scris.Aştept şi eu. Poate că de undeva din străfundurile hîrtii se ridică Gicu Calancea. Şi-mi întinde o hrincă de pîine cu unt, minunea civilizaşiei.Eu muşc, mă praval în abis şi strig disperat:"Iartă-mă, eu sînt vinovat!" Şi poate că mă aude. Şi-mi întinde mîna.Mie.Ţării. Şi civilizaţiei.

3 comentarii:

  1. Am fost rănită și inima sa stricat când o problemă foarte mare a avut loc în căsnicia mea cu șapte luni în urmă, între mine și soțul meu. Atat de groaznic incat a dus cauza la tribunal pentru divort. El a spus că nu a vrut niciodată să rămână cu mine din nou și că nu mai mă iubește. Așa că a împrăștiat casa și mi-a făcut pe mine și pe copiii mei să treacă prin durere severă. Am încercat toate mijloacele mele posibile să-l recuperez, după ce am cerșit mult, dar nu i-am făcut nici un folos. Și a confirmat că ia luat decizia și nu a vrut niciodată să mă vadă din nou. Deci într-o seară, când mă întorceam de la muncă, m-am întâlnit cu un vechi prieten de-al meu care mi-a cerut soțul. Așa că i-am explicat toate lucrurile, așa că mi-a spus că singurul mod în care îl pot aduce pe soțul meu înapoi este Pentru a vizita o vrăjitoare, pentru că a lucrat cu adevărat și pentru el. Deci nu am crezut niciodată în vrajă, dar nu aveam altă alegere decât să-i urmez sfaturile. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a vrăjitorului pe care la vizitat. Drogogodspellcaster@gmail.com. A doua zi dimineață, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul mi-a asigurat că îmi voi aduce sotul înapoi a doua zi. Ce afirmație uimitoare! N-am crezut, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi, în dimineața următoare, la fel de surprinzător, soțul meu, care nu mi-a sunat în ultimele 7 luni, mi-a sunat să-mi spună că se întoarce. Atât de uimitor!! Așa sa întors în aceeași zi, cu o mulțime de dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și pentru durerea pe care mi-a provocat-o eu și copiii mei. Apoi, din acea zi, relația noastră era acum mai puternică decât a fost înainte, cu ajutorul unei vrăjitoare. Deci, te voi sfatui acolo dacă ai o problemă de contact dr ogogo isele, îți dau 100% garanție că te va ajuta .. Trimite-l la adresa de e-mail la: drogogodspellcaster@gmail.com poți să-l ajuți, de asemenea, pe ceea ce face prin numărul său +2349051206763

    RăspundețiȘtergere
  2. Vreau sa va spun ca aceasta a fost mama mea care ma introduce la doctor, cand a aflat ca am avut atat de multe necazuri in casatoria mea mi-a spus atunci ca a ajutat-o atat de mult de aceea i-am contactat sa fie a rezolvat de asemenea problema mea de atunci i-am supărat Îmi promit că, în calitate de log pe măsură ce trăiesc, voi continua să împărtășesc mărturia și dacă cineva este acolo trecând prin orice dificultate de relație ar trebui să contacteze DR JAZAZA prin e-mailul său: drjazazasolution @ gmail.com sau WhatsApp +1 (209) 837-3537
    De asemenea, el se specializează în următoarele probleme
    (1) Dacă doriți ex-spate.
    (2) dacă aveți întotdeauna vise rele.
    (3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
    (4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine.
    (5) Dacă vreți un copil
    (6) Vrei să fii bogat.

    RăspundețiȘtergere